Mureşan: FC Basel e peste noi la buget, dar ca joc, eu consider că avem 55% şanse de calificare

Mureşan: FC Basel e peste noi la buget, dar ca joc, eu consider că avem 55% şanse de calificare

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan.

Preşedintele clubului CFR  Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, vineri, 10 august, că FC Basel, adversara din play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor, are un buget mai mare, dar a precizat că, având în vedere jocul, echipa antrenată de Ioan Andone are 55 la sută şanse de calificare.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Nu cred că am avut ghinion la tragerea la sorţi, toate echipele de acolo erau la fel de valoroase. Ca buget, cei de la Basel sunt peste noi, e clar că este o diferenţă importantă. Dar ca joc, eu consider că suntem de valori apropiate, ba chiar aş spune că noi avem 55 la sută şanse de calificare în grupe", a spus Mureşan, potrivit Mediafax.

Oficialul clujean nu este impresionat de lotul de jucători al formaţiei elveţiene. "Au un lot bun, dar nu este ceva care să pună probleme deosebite. Cu Basel am mai jucat, i-am bătut cu 2-1 acasă şi am pierdut cu 0-1 în deplasare. Ştim că l-au pierdut pe Shaqiri (n.r. - mijlocaşul Xherdan Shaqiri), care a plecat la Bayern Munchen. Mai cunoscut în lotul actual este acum Frei (n.r. - atacantul Alexander Frei), dar el are deja o vârstă (n.r. - 33 de ani). În general sunt cam de valoarea noastră. Eu mi-aş dori foarte mult să marcăm în meciul din deplasare pentru că atunci va fi mai uşor să obţinem calificarea", a adăugat Iuliu Mureşan.

Formaţia CFR Cluj va întâlni echipa elveţiană FC Basel în play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Nyon. Campioana României va juca prima manşă în 21 sau 22 august, în deplasare, returul urmând să aibă loc la 28 sau 29 august, în România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările