Lista halucinantă de „păcate“ afişată pe uşa unei biserici din Mureş: „Părinţii păcătuiesc când le îngăduie copiilor să-şi petreacă timpul la adunări sportive“

Lista halucinantă de „păcate“ afişată pe uşa unei biserici din Mureş: „Părinţii păcătuiesc când le îngăduie copiilor să-şi petreacă timpul la adunări sportive“

Biserica Sfântul Nicolae din Lăpuşna este încadrată ca monument şi are o vechime de 3 secole. FOTO: wikimedia.org

O femeie din Bucureşti a postat pe Facebook o fotografie cu mesajul prins în piuneze pe uşa Bisericii Sfântul Nicolae, din localitatea Lăpuşna, judeţul Mureş. Cu titlul: „Părinţii păcătuiesc atunci când”, pe o coală de hârtie sunt enumerate toate greşelile pe care oamenii le-ar face în educaţia copiilor.

Ana Glave a vizitat în urmă cu două zile biserica Sfântul Nicolae din satul Lăpuşna, comuna Ibăneşti, judeţul Mureş. Femeia a rămas surprinsă atunci când a observat, pe una dintre uşile lăcaşului de cult, mai multe hârtii prinse cu piuneze, în care preoţii şi călugării au scris un set de reguli pentru părinţi în relaţia acestora cu copiii.
 

Printre altele, părinţilor li se spune că păcătuiesc atunci când le dau voie copiilor să se joace oricând, şi le îngăduie acestora să se joace pe calculator, să se uite la filme, să meargă la teatru, concerte sau la manifestările sportive. În viziunea preoţilor bisericii de la Lăpuşna, părinţii săvârşesc păcate şi atunci când le permit copiilor să citească orice, să mănânce când vor şi ce vor sau să doarmă oricât. 
 
„Am fost la biserica de la Ibăneşti, de fapt e o mănăstire acolo. E foarte frumoasă, un monument vechi şi impune respect. Însă am văzut şi ceva care mi-a atras atenţia. Pe uşi erau prinse trei coli de hâtie fotocopiate, pe care erau enumerate păcatele pe care le-ar face părinţii atunci când îşi educă micuţii.  Le-am fotografiat şi le-am postat pe Facebook”, a declarat pentru „Adevărul” Ana Glavce. 

 

 
 

A atras sute de comentarii pe Facebook

 
Femeia mai spune că mesajul postat pe de ea pe Facebook a atras numeroase mesaje, iar mulţi oameni au criticat-o, luându-le apărarea preoţilor.
 
„Am vorbit şi cu oamenii din zonă, din sat, pentru că la mănăstire era pustiu şi nu a ieşit nici măcar un călugăr să vorbească şi cu noi. I-am întrebat pe cei din zonă dacă acolo e un fel de preot Pomohaci sau ce se întâmplă. Oamenii spun că mesajele respective sunt puse pe uşă de mai mult timp şi că acestea reprezintă părerea preoţilor de acolo. Între timp, cineva mi-a spus că exact acelaşi text apare pe internet scris pe mai multe site-uri legionare şi ultra-ortodoxe”, a mai afirmat Ana Glavce. 
 
Mesajul a fost postat pe Facebook de Ana Glavce, sâmbătă, 4 august, iar până la această oră a strâns sute de comentarii, pro şi contra. În acelaşi timp, mesajul a avut şi 1.078 de distribuiri pe reţelele de socializare, în aproximativ 48 de ore.
 
Biserica de lemn din Lăpuşna, comuna Ibăneşti, judeţul Mureş a fost edificată în secolul XVIII. Lăcaşul de cult ortodox poartă hramul sfântului Nicolae şi poate fi vizitat de turişti. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările