Investiţie uriaşă pregătită de Armata Americană la Cluj, pentru descurajarea Rusiei. Va fi cel mai generos buget pentru o bază militară din afara SUA

Investiţie uriaşă pregătită de Armata Americană la Cluj, pentru descurajarea Rusiei. Va fi cel mai generos buget pentru o bază militară din afara SUA

Avioanele F-16 Fighting Falcon vor fi aduse la baza militară din Câmpia Turzii. FOTO US. Air Force

Baza militară de la Câmpia Turzii (judeţul Cluj) ar urma să fie transformată într-un hub NATO, iar pentru asta americanii sunt gata să bage adânc mâinile în buzunar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Statele Unite ale Americii încearcă să mute decisiv în noul „război rece”, pentru a descuraja politica expansionistă a Rusiei lui Putin, în estul Europei. Pentru asta, americanii sunt gata să investească o sumă enormă în baza militară de la Câmpia Turzii, care ar urma să fie transformată într-un hub NATO în zona Mării Negre. 

Conform Stars and Stripes, Pentagonul are în plan să investească peste 130 de milioane de dolari în această bază. Congresul SUA ar urma să aprobe această invesiţie, iar documentele oficiale şi proiectul a ajuns pe birourile membrilor comisiei de apărare din cadrul acestei instituţii. 

Proiectul prevede investiţii pentru realizarea unei noi piste de aterizare pentru avioane cargo, precum şi într-un depozit de combustibil, un hangar pentru avioane şi alte facilităţi pentru ca numărul avioanelor şi prezenţa NATO să crească  semnificativ în viitorul apropiat. Potrivit sursei citate, până acum Armata SUA a utilizat cu precădere Baza Aeriană Mihail Kogalniceanu, din judeţul Constanţa. Începând de anul trecut, Pentagonul şi-a îndreptat însă tot mai mult atenţia spre baza de la Câmpia Turzii, unde au fost aduse inclusiv drone MQ-9 Reaper de la o baza americană aflată în Polonia, pentru a fi mai aproape de Marea Neagră, acolo unde activitatea militară rusă a crescut constant din 2008, anul în care Rusia a purtat un război cu Georgia.

Investiţia de la baza din Câmpia Turzii ar fi cea mai importantă făcută de Armata SUA într-o ţară străină, din 2014 şi până în prezent. Dacă la Câmpia Turzii se preconizează o investiţie de 130,5 milioane de dolari, sume importante sunt prevăzute şi pentru alte trei baze americane din Europa. Astfel, a fost propusă suma de 59 milioane de dolari pentru baza din Rota, Spania, şi 36 de milioane, respectiv 25 de milioane pentru modernizarea bazelor deţinute de Forţelor Aeriene ale SUA la Ramstein şi Spangdahlem, ambele în Germania.

Citeşte şi

 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: