FOTO Pizza Iohannis şi pizza Viorica, în ofertele unei pizzerii clujene. Cum au fost fixate preţurile

FOTO Pizza Iohannis şi pizza Viorica, în ofertele unei pizzerii clujene. Cum au fost fixate preţurile

Pizza Iohannis a ajuns în scurt timp populară. FOTO: Facebook / Pizzeria Ambrosini

Proprietarul unei pizzerii din judeţul Cluj s-a inspirat din campania electorală şi a introdus două noi specialităţi: pizza Iohannis şi pizza Viorica.

Omul de afaceri a dat dovadă de umor şi când a fixat preţurile, ţinând cont de rezultatele pe care cei doi contracandidaţi la postul de preşedinte l-au avut în turul doi al alegerilor. Astfel, pizzeria Ambrosini din localitatea Sânnicoară (judeţul Cluj) are o ofertă specială pentru pizza Iohannis: trei pizza la 66,09 lei, plus o băutură răcoritoare. 

Pizza Iohannis conţine printre altele Salam de Sibiu şi brânză din această parte a ţării. Nici nu se putea altfel, având în vedere că preşedintele Klaus Iohannis este originar din Sibiu.

Pizza Iohannis a fost la mare trecere şi pe 24 noiembrie, ziua în care România şi-a ales preşedintele. Atunci, pizzeria a avut o ofertă specială pentru cei care au votat, o pizza Iohannis la numai 15 lei.

Pizza Viorica (foto, jos) este mai nouă, iar în ofertă se specifică faptul că are ca ingrediente, printre altele, roşii de Videle, cârnăciori oltenesti şi praz.

 

O pizza Viorica face 23 de lei, însă proprietarul pizzeriei s-a inspirat din rezultatul alegerilor. Astfel, la ofertă pot fi luate două pizza Viorica la doar 33,91 lei, echivalentul rezultatului avut de Viorica Dăncilă în turul 2 al alegerilor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: