De ce ajung unii oameni la finalul vieţii trişti şi plini de amărăciune. Dezvoltarea personalităţii, conform discipolului mai puţin cunoscut al lui Freud

Erik Erikson, psiholog care a dezvoltat una dintre cele mai populare şi influente teorii ale dezvoltării personalităţii, a susţinut că oamenii trec prin 8 etape de transformare, iar modul în care gestionează conflictele specifice fiecărei vârste determină satisfacţia pe care o au în viaţă şi calitatea relaţiilor cu ceilalţi.

Erik Erikson (n. 15 iunie 1902 – d. 12 mai 1994)  a fost un psiholog care a dezvoltat una dintre cele mai populare şi influente teorii ale dezvoltării copiilor. În timp ce teoria lui a fost influenţată de activitatea psihanalistului Sigmund Freud, teoria lui Erikson s-a concentrat pe dezvoltarea psihosocială mai degrabă decât pe dezvoltarea psihosexuală, relatează cercetătoarea Kendra Cherry într-un articol pentru un portal de specialitate.

La fel ca Sigmund Freud, Erikson credea că personalitatea s-a dezvoltat într-o serie de etape. Spre deosebire de teoria lui Freud despre etapele psihosexuale, teoria lui Erikson a descris impactul experienţei sociale pe toată durata viaţii. Erikson a fost interesat de modul în care interacţiunea socială şi relaţiile au jucat un rol în dezvoltarea şi creşterea fiinţelor umane.

Fiecare etapă din teoria lui Erikson se bazează pe etapele precedente şi deschide calea următoarelor perioade de dezvoltare. În fiecare etapă, Erikson credea că oamenii experimentează un conflict care serveşte ca un punct de cotitură în dezvoltare. În opinia lui Erikson, aceste conflicte sunt centrate fie pe dezvoltarea unei calităţi psihologice, fie în eşecul de a dezvolta acea calitate. În aceste perioade, potenţialul de creştere personală este ridicat, dar la fel este şi potenţialul de eşec.

„Dacă oamenii gestionează cu succes conflictul, ies din etapa amintită întăriţi din punct de vedere psihologic lucru care le va servi pentru tot restul vieţii. Dacă nu reuşesc să gestioneze eficient aceste conflicte, este posibil să nu dezvolte abilităţile esenţiale necesare unui simţ puternic al sinelui”, se arată în articolul citat.

De asemenea, Erikson credea că sentimentul de competenţă motivează comportamentele şi acţiunile. Fiecare etapă din teoria lui Erikson are legătură cu preocuparea de a deveni competent într-un domeniu al vieţii. Dacă etapa este condusă bine, persoana va simţi un sentiment de încredere în forţele proprii, care este uneori denumit forţa ego-ului sau calitatea ego-ului. Dacă etapa este gestionată slab, persoana va ieşi cu un sentiment de inadecvare.

Etapa 1 încredere vs. neîncredere

Prima etapă a teoriei dezvoltării psihosociale a lui Erikson are loc între naştere şi vârsta de un an şi este cea mai importantă etapă din viaţă.

Deoarece un copil este complet dependent, dezvoltarea încrederii se bazează pe fiabilitatea şi calitatea îngrijitorilor copilului. În acest moment al dezvoltării, copilul este complet dependent de îngrijitorii adulţilor pentru tot ceea ce are nevoie pentru a supravieţui, inclusiv hrană, dragoste, căldură, siguranţă şi îngrijire. Tot. Dacă părinţii nu reuşesc să ofere îngrijire şi iubire adecvate, copilul va simţi că nu poate avea încredere sau nu poate depinde de adulţii din viaţa sa.

Dacă un copil îşi dezvoltă cu succes încrederea, se va simţi în siguranţă în lume.

Îngrijitorii care sunt inconşistenţi, indisponibil emoţional sau care îi resping contribuie la apariţie unor sentimente de neîncredere la copiii aflaţi în îngrijirea lor. Nerespectarea dezvoltării încrederii va duce la frică şi la o credinţă că lumea este inconsistentă şi imprevizibilă.

Niciun copil nu va dezvolta un sentiment de încredere de 100 % sau 100% îndoială. Erikson credea că dezvoltarea reuşită se referea la realizarea unui echilibru între cele două părţi opuse. Când se întâmplă acest lucru, copiii dobândesc speranţă, pe care Erikson a descris-o ca fiind o deschidere la o experimentare a necunoscutului temperată de o oarecare atenţie la pericolul potenţial.

Etapa 2 psihosocială - autonomie vs ruşine şi îndoială

A doua etapă a teoriei dezvoltării psihosociale a lui Erikson are loc în perioada fragedă a copilăriei şi este axată pe copiii care dezvoltă un sentiment mai mare de control personal.

În acest moment al dezvoltării, copiii încep doar să câştige puţin independenţă. Ei încep să execute singuri acţiuni de bază şi iau decizii simple despre ceea ce preferă. Permiţând copiilor să facă alegeri şi să obţină controlul, părinţii şi îngrijitorii îi pot ajuta pe copii să-şi dezvolte un sentiment de autonomie.

La fel ca Freud, Erikson credea că antrenamentul la toaletă este o parte vitală a acestui proces. Cu toate acestea, raţionamentul lui Erikson era cu totul altul decât cel al lui Freud. Erikson credea că învăţarea controlului funcţiilor corporale ale cuiva duce la un sentiment de control şi la un sentiment de independenţă.

Alte evenimente importante includ obţinerea unui control mai mare asupra alegerilor alimentare, a preferinţelor pentru jucării şi selectarea îmbrăcămintei.

Copiii care finalizează cu succes această etapă se simt în siguranţă şi au încredere în ei înşişi, în timp ce, cei care nu fac asta, rămân cu un sentiment de inadecvare şi îndoială de sine. Erikson credea că realizarea unui echilibru între autonomie şi ruşine şi îndoială va duce la dezvoltarea voinţei la copiii, care înseamnă că ei pot acţiona cu intenţie, raţional şi cu anumite limite.

Etapa 3 psihosocială - iniţiativă vs. vinovăţie

A treia etapă a dezvoltării psihosociale are loc în perioada preşcolară. În acest moment al dezvoltării psihosociale, copiii încep să-şi afirme puterea şi controlul asupra lumii prin dirijarea jocului şi a altor interacţiuni sociale.

Copiii care au succes în această etapă se simt capabili să îi conducă pe ceilalţi. Cei care nu reuşesc să dobândească aceste abilităţi sunt lăsaţi cu un sentiment de vinovăţie, îndoială de sine şi lipsă de iniţiativă.

Când se realizează un echilibru ideal al iniţiativei individuale şi dorinţa de a lucra cu ceilalţi, apare calitatea ego-ului cunoscută drept scop.

Etapa 4 psihosocială - încredere  vs. inferioritate

A patra etapă psihosocială are loc în primii ani de şcoală, de la aproximativ 5 ani până la 11 ani.

Prin interacţiunile sociale, copiii încep să dezvolte un sentiment de mândrie în realizările şi abilităţile lor. Copiii care sunt încurajaţi şi lăudaţi de părinţi şi profesori dezvoltă un sentiment de competenţă şi încredere în abilităţile lor. Cei care primesc puţine încurajări, sau deloc, de la părinţi, profesori sau colegi se vor îndoi de abilităţile lor de a avea succes.

Găsirea cu succes a unui echilibru în această etapă a dezvoltării psihosociale duce la ceea ce numim competenţă, în care copiii dezvoltă o încredere în abilităţile lor de a face faţă sarcinilor stabilite.

Etapa 5 psihosocială - identitate vs. confuzie

A cincea etapă psihosocială are loc în perioada adolescenţei adesea agitată. Această etapă joacă un rol esenţial în dezvoltarea unui sentiment al identităţii personale, care va continua să influenţeze comportamentul şi dezvoltarea pentru restul vieţii unei persoane.

În timpul adolescenţei, copiii îşi explorează independenţa şi îşi dezvoltă un sentiment de sine.

Cei care primesc încurajări corespunzătoare şi obţin autoconfirmarea prin explorarea personală vor ieşi din această etapă cu un puternic sentiment de sine şi sentimente de independenţă şi control. Cei care rămân nesiguri privind dorinţele şi concepţiile lor despre viaţă se vor simţi nesiguri şi confuzi privind identitatea şi viitorul lor.

Când psihologii vorbesc despre identitate, ei se referă la toate credinţele, idealurile şi valorile care ajută la formarea şi ghidarea comportamentului unei persoane. Finalizarea acestei etape cu succes duce la loialitate, pe care Erikson a descris-o ca pe capacitatea de a trăi în conformitate cu standardele şi aşteptările societăţii.

În timp ce Erikson credea că fiecare etapă a dezvoltării psihosociale este importantă, el a pus un accent deosebit pe dezvoltarea identităţii ego-ului. Identitatea ego-ului este sensul conştient al sinelui pe care îl dezvoltăm prin interacţiunea socială şi devine un punct central în timpul fazei „identităte versus confuzie”.

Potrivit lui Erikson, identitatea ego-ului se schimbă constant datorită noilor experienţe şi informaţii pe care le dobândim în interacţiunile noastre zilnice cu ceilalţi. Deoarece avem experienţe noi, ne asumăm şi provocări care pot ajuta sau împiedica dezvoltarea identităţii.

Identitatea noastră personală oferă fiecăruia dintre noi un sentiment integrat şi coeziv al sinelui, care dăinuieşte de-a lungul vieţii noastre. Sentimentul nostru de identitate personală este modelat de experienţele şi interacţiunile noastre cu ceilalţi, iar această identitate este cea care ne ajută să ne ghidăm acţiunile, credinţele şi comportamentele pe măsură ce îmbătrânim.

Etapa 6 psihosocială - intimitatea şi izolarea

Această etapă acoperă perioada de vârstă adultă timpurie, când oamenii explorează relaţiile personale.

Erikson credea că este vital ca oamenii să dezvolte relaţii strânse şi angajate cu alte persoane. Cei care au succes la acestă etapă vor avea relaţii durabile şi sigure. Fiecare pas în această evoluţie se bazează pe abilităţile învăţate în etapele anterioare. Erikson credea că un simţ puternic al identităţii personale este important pentru dezvoltarea relaţiilor intime de calitate. Studiile au demonstrat că cei cu un sentiment slab de sine tind să aibă relaţii mai puţin angajate şi sunt mai susceptibili să sufere de izolare emoţională, singurătate şi depresie.

Rezolvarea cu succes a acestei etape determină virtutea cunoscută sub numele de iubire. Aceasta se referă la capacitatea de a forma relaţii durabile şi semnificative cu alte persoane.

Etapa 7 psihosocială - Generativitate (termen introdus de psiholog care are următoarea seminifcaţie - preocupare pentru oameni, în afară de sine şi familie, care se dezvoltă de obicei la vârstă mijlocie şi se referă în special la nevoia de a-i ghida pe cei mai tineri şi de a contribui la formarea generaţiei următoare -) vs. Stagnare

În perioada adultă, continuăm să ne construim viaţa, concentrându-ne pe cariera şi familia noastră. Cei care au succes în această fază vor simţi că contribuie la lume prin faptul că sunt activi în casa şi în comunitatea lor.

Cei care nu reuşesc să atingă această abilitate se vor simţi lipsiţi de productivitate şi neimplicaţi în lume.

Grija pentru alţii este virtutea obţinută atunci când această etapă este gestionată cu succes. Să fii mândru de realizările tale, să-ţi urmăreşti copiii crescând şi devenind adulţi şi dezvoltarea unui sentiment de unitate cu partenerul de viaţă sunt realizări importante ale acestei etape.

Etapa 8 psihosocială - plenitudine vs. disperare

Etapa psihosocială finală are loc în perioada bătrâneţii şi este concentrată pe reflectarea asupra vieţii.

În acest moment al dezvoltării, oamenii se uită înapoi la evenimentele din viaţa lor şi determină dacă sunt mulţumiţi de viaţa pe care au trăit-o sau dacă regretă lucrurile pe care le-au făcut sau pe care nu le-au făcut.

Cei care nu au reuşit în această etapă vor simţi că viaţa lor a fost irosită şi vor experimenta multe regrete. Individul va fi lăsat cu sentimente de amărăciune şi disperare.

Cei care se simt mândri de realizările lor vor simţi un sentiment de plenitudine. Finalizarea cu succes a acestei faze înseamnă a privi înapoi cu puţine regrete şi un sentiment general de satisfacţie. Aceşti indivizi vor obţine înţelepciune, chiar şi atunci când se vor confrunta cu moartea.