FOTO Ostatici într-un avion deturnat de Hezbollah: viaţa de film a Pamelei Raţiu alături de fostul soţ, Demis Roussos

FOTO Ostatici într-un
avion deturnat de Hezbollah: viaţa de film a Pamelei Raţiu alături
de fostul soţ, Demis Roussos

Pamela Raţiu alături de Demis Roussos

Pamela Raţiu a fost colegă cu Robert De Niro, a defilat pe podiumurile de modă ale lumii, a cunoscut staruri internaţionale, a fost victima unuia dintre primele atentate teroriste arabe din lume şi, timp de zece ani, a fost femeia din spatele artistului grec Demis Roussos. Acum căsătorită cu Indrei Raţiu, trăieşte într-un orăşel din Ardeal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Privesc oraşul Turda cu alţi ochi de când cel mai exotic personaj care s-a stabilit vreodată aici, Pamela Raţiu (66 de ani), după o viaţă trăită în Beverly Hills, New York, Londra, Paris, Atena, unde s-a învârtit prin cele mai înalte cercuri ale societăţii, spune: „Mă simt bine la Turda, îmi place oraşul“. 
 
În povestea vieţii Pamelei Raţiu găseşti personaje precum Robert De Niro, Andy Warhol, Liza Minnelli, Jacqueline Onassis, Janis Joplin, Lauren Bacall sau Vangelis. Dar şi evenimente care au făcut prima pagină a ziarelor din toată lumea, precum mariajul cu celebrul Demis Roussos sau una dintre primele deturnări de avion săvârşite de teroriştii arabi, a cărei victimă a fost. 
 
Atentatul asupra zborului TWA 847 a rămas în istorie, calvarul ostaticilor durând circa o lună, şi a inspirat un film produs de Francis Ford Coppola în 1988. La ani buni după divorţul de artistul Demis Roussos, după o căsnicie de un deceniu, Pamela a intrat într-una dintre cele mai vechi familii româneşti, căsătorindu-se cu Indrei Raţiu, fiul cel mare al regretatului Ion Raţiu. De circa zece ani, s-a mutat în Turda, unde are o viaţă activă şi fericită coordonând proiectele sociale ale familiei Raţiu în România.
 
 
„Weekend Adevărul“: V-aţi născut şi aţi crescut în America. Cum aţi ajuns din familia unui fermier texan pe podiumurile de modă din Londra?
 
Pamela Raţiu: M-am născut în Los Angeles, în 1948, familia mea având origini irlandeze, belgiene, germane şi chinezeşti. Tatăl meu era fermier texan, iar mama lucra în industria hotelieră. Unul dintre bunicii mei era pe jumătate chinez. Primii ani de viaţă mi i-am petrecut în Beverly Hills, într-o zonă unde locuiau multe vedete. Întrucât părinţii mei au divorţat, am fost crescută de bunici în Springfield, Missouri, apoi, pe când aveam 7-8 ani, ne-am mutat în Saint Petersburg, Florida. La 12 ani, am obţinut o bursă pentru studiul viorii la Universitatea de Stat din Florida, apoi una la Conservatorul din Cincinnati.
 
La 19 ani am renunţat la muzică, eram o fire rebelă pe atunci, şi m-am înscris la Academia de Actorie a celebrei actriţe Stella Adler din New York. Am studiat aici doi ani, fiind colegă cu Robert De Niro, care era un tânăr foarte frumos şi foarte talentat. El făcea cursurile la avansaţi, pe când eu abia le începusem. Momentul în care mi-am dat seama că nu voi reuşi în actorie a fost lecţia unde trebuia să joc rolul femeii isterice care spune poliţiei că a fost violată. Una dintre colege nu reuşea să intre în rol, atunci Stella s-a repezit la ea şi i-a rupt hainele, pentru a obţine reacţia necesară. 
 
În acea perioadă, pentru a mă putea întreţine, am lucrat la un restaurant din New York, foarte popular, unde coordonam servirea, rolul meu fiind să mă asigur că oamenii erau bine trataţi. Majoritatea chelneriţelor erau studente la Actorie. Astfel, am ajuns să intru în contact cu oameni precum Andy Warhol, Liza Minnelli, Janis Joplin. Pentru că eram dedicată, am ajuns să mi se ofere tot felul de joburi. 
 
Am fost managerul unui salon de coafură deţinut de familia Rockefeller, apoi am lucrat pentru Halston, care era cel mai mare designer din SUA (n.r. – Roy Halston Frowick, celebru designer american al anilor ’70). Eu ţineam legătura cu clienţi precum Jacqueline Kennedy, pe vremea aceea Onassis, Liza Minnelli sau Silvana Mangano, dar şi cu cliente mai puţin cunoscute, dar extrem de bogate. De exemplu, mă suna Jacqueline Kennedy şi-mi spunea că vrea o ţinută pentru o petrecere, şi eu îi prezentam ce aveam. 
 
De multe ori, zburam cu avionul la reşedinţele lor şi eram cazată, luam masa cu ele. Se crea o relaţie de apropiere. Pe multe dintre cliente le întâlneam des la evenimentele mondene. Pe la 24 de ani am decis să urmez o carieră de model la Londra, unde am lucrat cu cei mai renumiţi designeri. Modelele din SUA erau apreciate, fiind cunoscute ca foarte muncitoare. Am prezentat modă pe podiumurile din Londra, Milano, Paris, New York, Tokyo, Hong Kong. Viaţa de model de atunci era diferită, nu era aşa multă atenţie a presei şi nu erau aşa de mulţi bani. Era mult de muncă şi era o viaţă obositoare. De multe ori, preferam să merg acasă să dorm decât să mă distrez la o petrecere. 
“M-am înscris la academia celebrei actriţe Stella Adler din New York. Am studiat aici doi ani, fiind colegă cu Robert De Niro, care era un tânăr foarte frumos şi foarte talentat. El făcea cursurile la avansaţi, pe când eu abia le începusem.“
 
Pamela Raţiu
„DEMIS ERA FOARTE AMUZANT ŞI SENSIBIL“
 
Când l-aţi întâlnit pe Demis Roussos? 
 
L-am întâlnit la 1 noiembrie 1983, n-o să uit niciodată. O prietenă din Londra, Cathy Hill, una dintre puţinele modele care aveau totul aproape perfect: era model de mâini, de picioare, de lenjerie, dar şi „beauty model“. Singura ei problemă era înălţimea. Cathy se întâlnea de doi ani, în secret, cu artistul Vangelis. Nimeni nu ştia lucrul acesta. 
 
Având în vedere că eu ieşisem recent dintr-o relaţie de câţiva ani, mi-a spus: „E cineva care ar vrea să te întâlnească, ai vrea să ieşim în oraş?“, fără a-mi spune despre cine era vorba. Abia în ziua în care a stabilit întâlnirea, mi-a spus: „Nu ştiu dacă ştii cine e Vangelis, dar mă întâlnesc cu el de ceva vreme“. „Vangelis care a compus muzica din «Chariots of Fire» (n.r. – „Carele de foc“ – un film produs în Marea Britanie, în 1981, care a luat patru Oscaruri, printre care şi cel pentru cea mai bună coloană sonoră), cum să nu-l ştiu?!“, am răspuns eu. 
 
„Vangelis are un prieten cu care înregistrează un album – Demis Roussos, care ar vrea să te cunoască“. „O, Doamne, nu-mi vine să cred!“, i-am răspuns încântată. Demis era un star foarte mare atunci. El divorţase în urmă cu un an şi trăia în Londra. Am mers la studioul lui Vangelis din Londra, care m-a impresionat mult, pereţii erau tapetaţi cu discuri de aur şi premii obţinute în toată lumea. 
 
Când i-am văzut pe cei doi, nu ştiam care dintre ei e Vangelis şi care e Demis Roussos. Ambii aveau păr lung şi bărbi. Am pornit bine relaţia cu Demis. Au urmat trei luni în care am ieşit în fiecare seară. Ne bucuram amândoi de compania celuilalt, Demis era foarte amuzant, foarte cald şi sensibil. Am trăit împreună patru ani înainte de a ne căsători. Cei doi ani în care am locuit la Londra alături de Demis au fost extraordinari. El lucra cu Vangelis, care cunoştea pe toată lumea care însemna ceva în Londra. Se dădeau nişte petreceri extraordinare în studioul lui Vangelis, unde veneau staruri, actori, artişti. Londra s-a schimbat, a devenit altceva pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult perioada aceea. 
Când i-am văzut pe cei doi, nu ştiam care dintre ei e Vangelis şi care e Demis Roussos. Ambii aveau păr lung şi bărbi. Am pornit bine relaţia cu Demis. Au urmat trei luni în care am ieşit în fiecare seară.
Pamela Raţiu
   
Cum a fost viaţa dumneavoastră în Grecia?
 
În 1985, ne-am mutat la Atena. Eu mă îndreptam spre finalul carierei de model când am plecat cu Demis în Grecia, pentru a fi aproape de tatăl său, care era foarte bolnav. La început, am închiriat o casă într-o suburbie de lux a Atenei, chiar pe malul mării. În fiecare dimineaţă, după ce mă trezeam, îmi scăldam picioarele în mare. 
 
A urmat o perioadă în care am călătorit mult cu Demis. Mergeam cu el la concerte, am fost prin toată Europa, în America de Sud, în Asia. Aveam un apartament la Paris, unde ne plăcea foarte mult, dar eram stabiliţi în Grecia. Mi-a plăcut foarte mult în Grecia, deşi, după părerea mea, Italia e mai rafinată. Grecia are o cultură foarte interesantă, gastronomia e excelentă, insulele sunt superbe. Am trăit o vreme şi în Peloponez, într-un sătuc. Îmi place foarte mult diversitatea peisajului. Singura problemă o aveam cu căldura, care pur şi simplu îmi lua toată energia. În plus, nu puteam să stau la plajă. Era foarte greu pentru mine să merg prin soarele arzător. Nu pot să spun că m-am înţeles foarte bine cu soarele, dar Mediterana era superbă, mâncarea era excelentă. M-am simţit foarte bine
 
Demis şi Pamela în casa lor din Grecia

„Regret şi astăzi că am pozat în «Playboy», întotdeauna am regretat“
 
Cum era viaţa alături de o vedetă internaţională?
 
Pentru mine, nu era Demis Roussos vedeta, eu îi ziceam „Papa“, iar eu pentru el eram „Mumsy“. De asemenea, îi mai spuneam Higgins (n.r. – personajul principal din piesa „Pygmalion“ a lui George Bernard Shaw – profesorul de fonetică Higgins), pentru că vorbea fluent opt limbi. Putea să-ţi spună aproape din ce zonă provii din Anglia sau din alte ţări ale căror limbi le vorbea în funcţie de accentul pe care-l aveai. Avea o ureche muzicală foarte ascuţită. Era şi foarte amuzant. 
 
Râdeam foarte mult împreună, pentru mine nu era Demis Roussos artistul, ci era omul pe care l-am îndrăgit foarte mult. Acasă nu era vedetă, ci omul cu care mă băteam cu perne şi care mă trezea la 3.00 dimineaţa să mă întrebe ce cravată să poarte pentru un eveniment televizat din ziua următoare. Ne amuzam când mă punea să-i bat la maşină contractele în limba franceză, deşi eu nu ştiam franceză. Am avut o viaţă extraordinară, ne amuzam foarte mult. 
 
Relaţia dumneavoastră cu Demis Roussos s-a manifestat şi în plan profesional?
 
Lucram foarte mult să-l ajut pe Demis, am fost PR-ul său. Ţineam legătura cu revistele, cu ziarele, lucram cu producătorii din diferite ţări unde urma să aibă concerte. Lucram la organizarea concertelor. Mă ocupam de promovare. Îmi plăcea ceea ce făceam.  
 
Aţi apărut în „Playboy“ alături de Demis. A fost vorba despre o strategie de promovare?
 
Regret şi astăzi că am făcut acel lucru, întotdeauna l-am regretat. În 1987, „Playboy“ a vrut să scoată o altfel de copertă. Aşa au apărut fotografii cu Demis şi cu mine. Eu stăteam lângă el îmbrăcată într-o fotografie, apoi dezbrăcată. Am făcut-o pentru Demis, pentru promovare. Cred că a fost o greşeală. Nu aş fi crezut că se va întoarce împotriva mea. 
Demis Roussos şi familia
 
 „AM DUS O VIAŢĂ DE FAMILIE FOARTE GRECEASCĂ“
 
Cum v-aţi înţeles cu copiii lui Demis Roussos?
 
La un moment dat, am cumpărat o vilă în Atena, lângă vechiul port, care a devenit un punct de întâlnire pentru toţi membrii familiei. Am botezat-o „Alexandria“, după numele oraşului unde s-a născut Demis. Acolo mi-am crescut fiul vitreg, pe Cyril, Kirilos în greacă, şi acolo venea des fiica lui Demis, Emily. Astăzi suntem foarte apropiaţi. Sunt mândră de modul în care l-am crescut pe Cyril, care e acum un DJ foarte cunoscut în Atena. E căsătorit cu o tânără din Serbia şi are doi copii. Emily este managerul lui Demis şi mă văd cu ea atunci când vine împreună cu tatăl ei la Bucureşti cu ocazia concertelor. Am dus o viaţă de familie foarte grecească, cu multă distracţie, avem sute de fotografii de atunci. Vacanţele erau foarte frumoase, de obicei ţineau circa trei luni, pe toată perioada verii. Atunci, închiriam iahturi, mergeam pe insule, ne distram mult. Insulele mele preferate sunt Skopelos, Antipaxos şi Hydra. Am petrecut ceva vreme pe acele insule. Mi-a plăcut să trăiesc în Grecia.
 
„Demis iubeşte mult femeile şi femeile îl iubesc mult pe el“
 
Cum arăta o zi din viaţa dumneavoastră?
 
Aveam bucătării separate, pentru că Demis era un mare gurmand. Eu am diplomă de bucătar de la „Cordon Bleu“ (n. r. – renumită şcoală de bucătari din Franţa), dar el era un maestru în bucătărie. Când gătea pentru noi era un regal culinar. Era un fin cunoscător al vinurilor, era „chevalier du vin“, avea medalii din Bordeaux şi din alte zone. Era foarte grijuliu în legătură cu ceea ce mânca, foarte atent la calitatea şi la puritatea alimentelor. Era fanatic în ceea ce priveşte calitatea votcii, a whisky-ului sau a altor astfel de produse. De asemenea, era fanatic în ceea ce priveşte curăţenia casei, am şi avut mici certuri pe tema asta. O zi normală din viaţa noastră însemna să bem o cafea după ce ne-am trezit, să luăm micul dejun, îmi trimiteam fiul vitreg la şcoală. Apoi, îmi dicta contractele pentru concerte, pe care eu le băteam la maşina de scris sau lucram la materialele de comunicare. 
 
Demis Roussos şi una dintre fostele soţii
 
„NU ERAM GELOASĂ ŞI NICI NU M-AR FI AJUTAT“
 
Statutul de vedetă şi faptul că multe femei îl „vânau“ au avut un impact negativ asupra vieţii de familie?
 
S-a discutat la un moment dat ideea ca Demis să-şi scrie autobiografia. El a refuzat, întrucât editurile voiau să scoată în evidenţă partea de scandaluri şi bârfe a vieţii sale. Demis a fost căsătorit de trei ori. El a crezut întotdeauna că viaţa privată e viaţă privată şi o carte autobiografică ar trebui să se concentreze pe cariera lui muzicală. Pot spune însă că Demis iubeşte mult femeile şi femeile îl iubesc mult pe el. 
 
Vă puteţi imagina că a avut o viaţă colorată din acest punct de vedere, la fel ca şi Vangelis sau ca orice alt muzician, de altfel. Eu nu eram geloasă şi nici nu m-ar fi ajutat cu nimic să fiu. Nu mă îngrijora faptul că vreo femeie îl vâna pe undeva. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă înainte de a mă căsători cu Demis mi-ar fi spus cineva: „Ar trebui să fii conştientă de riscurile pe care le are implicarea într-o relaţie cu o vedetă internaţională“. Oricum, sfatul acesta l-aş da şi eu unei femei care vrea să facă un astfel de pas. Nu e uşor să fii soţia unei vedete, e o provocare, trebuie să ai temperamentul potrivit şi psihicul potrivit pentru a putea să trăieşti în aceste condiţii. Oricum, eu nu mă uitam prin lucrurile lui şi viaţa lui privată a fost foarte privată pentru mine. Aşa ne-am păstrat relaţia timp de zece ani şi asta a fost povestea noastră. ;
 
„Teroriştii au întrebat: «Unde este vedeta?», «Unde e Demis Roussos?»“ 
 
Cei doi terorişti, pe scara avionului pe care l-au deturnat în 1985 pe aeroportul din Beirut  FOTO: PHOTOLAND / CORBIS
    
„Weekend Adevărul“: Aţi fost victima uneia dintre primele deturnări de avion din istorie săvârşite de terorişti arabi, ce s-a întâmplat?
 
Pamela Raţiu: Eu şi Demis ne aflam la 14 iunie 1985 în cursa TWA (n.r. – Trans World Airlines) care mergea de la Atena la Roma, avionul venind din Cairo. Mergeam la Roma, pentru că Demis era invitat la un show de televiziune. Incidentul a devenit foarte cunoscut, s-a făcut şi un film pe tema asta (n. r. – filmul „The Taking of Flight 847: The Uli Derickson Story“ a fost produs în 1988 de Francis Ford Coppola, iar muzica a fost compusă de Demis Roussos). 
 
Oamenii au fost ţinuţi ostatici circa o lună de zile în Beirut. Era un avion cu circa 150 de persoane la bord, din care două treimi erau soldaţi americani care mergeau de la baza navală din Atena spre Roma, apoi în SUA. În avion mai erau englezi şi greci. Doi terorişti şiiţi din Hezbollah au deturnat avionul, după ce a decolat. 
 
Erau doi băieţi de circa 20 de ani. I-am văzut în faţa noastră, am crezut că sunt doi pasageri care se ceartă, iar stewardesa încerca să-i despartă. Am văzut că unul avea în mână un pistol şi altul o grenadă, dar în mintea mea credeam că sunt din plastic. Chiar i-am zis lui Demis, amuzată, că un pasager are o grenadă din plastic. Am realizat un pic mai târziu că, de fapt, încercau să intre în cabina pilotului, iar stewardesa voia să-i oprească. Ne-au ameninţat cu pistolul şi ne-au dus în spatele avionului, punându-ne să stăm pe locurile lor. Am văzut pasagerii aliniaţi pe două rânduri, cu mâinile sus. Era linişte, toţi erau îngroziţi. 
 
Am observat că uşa de la toaletă era ruptă. Ne-au pus să stăm pe locurile lor şi ne-au cerut să lăsăm capetele în jos. Ce am observat atunci a fost detaliul care ne-a ajutat să ne recuperăm o mare parte din banii ce ne-au fost luaţi de terorişti, informaţie pe care am dat-o şi la CIA şi FBI. Am putut vedea sub scaune un rucsac şi o servietă. Locurile erau primele de la geam, iar pe locul dinspre exterior stătea un om foarte bine făcut. Atunci m-am gândit: „Armele nu le-au luat de aici, pentru că nu ar fi riscat să scoată armele din cele două bagaje, să le închidă şi apoi să le pună înapoi, stând lângă bărbatul acela mare, într-un avion plin cu militari americani“. 
 
Secretul a fost că armele le-au luat din toaleta avionului. Armele au fost ascunse acolo de echipa de întreţinere. Când am vorbit cu avocaţii companiei aeriene şi le-am spus că ne-au fost luate sume mari de bani, iar mie mi-au fost furate multe bijuterii moştenite de la mama mea, ne-au întrebat: „Cum demonstraţi că le aveaţi?“. Atunci le-am spus despre suspiciunea că armele au fost puse în toaletă de angajaţii companiei, şi n-au mai spus nimic, ne-au despăgubit fără alte comentarii. 
 
„AM RIDICAT MÂNA ŞI AM SPUS: «EU SUNT CU EL»“
 
Cât a durat coşmarul?
 
Am petrecut circa 19 ore în acel avion. A fost groaznic. Mai mulţi pasageri, inclusiv Demis, au fost bătuţi. El a fost lovit cu patul de la armă în cap. Cei doi terorişti făceau presiune constant. Au împuşcat câţiva oameni în umăr. Cu femeile nu au avut nimic. Doar strigau şi le ameninţau. Erau foarte bine organizaţi, ştiau avionul foarte bine. Aveau ceva cu evreii. Din ce am înţeles, voiau eliberarea unor musulmani şiiţi arestaţi în Israel. Având în vedere că, după multe ore, cererile lor nu au fost satisfăcute, au omorât un tânăr militar american, Robert Stethem. L-au ales pentru că lucra în marină şi avea paşaport diplomatic, nu avea copii şi nu era căsătorit. S-a întâmplat în Beirut, unde avionul a ajuns la un moment dat. Am auzit când l-au împuşcat. Eram îngrozită. Mă gândeam: „Doamne, dacă îl omoară pe Demis?!“.
 
Deşi aţi fi putut scăpa din mâinile teroriştilor, aţi ales să rămâneţi alături de Demis Roussos. Ce s-a întâmplat?
 
După ce a fost omorât americanul, au întrebat: „Unde e vedeta?“, „Unde e Demis Roussos?“. Cred că au auzit la radio că era şi Demis în avion, pentru că după paşaport nu şi-ar fi dat seama întrucât pe acesta scrie Artemios Venturis. Demis era numele lui de scenă, iar Roussos numele tatălui. Asta se întâmpla în Beirut (n.r. – Liban), unde aeroportul era ocupat de o întreagă armată de şiiţi, ţara aflându-se în plin război civil. Şiiţii care ocupau aeroportul i-au luat pe Demis şi pe cinci soldaţi americani. Atunci, eu am ridicat mâna şi am spus: „Eu sunt cu el!“. 
 
Ceilalţi au rămas în avion în Beirut circa o lună. Noi am fost duşi în mai multe ascunzători din oraş. A fost traumatizant, dar eram bucuroasă că am plecat din avion. Ne-au pus în partea din spate a unui jeep, cu cei cinci soldaţi americani, legaţi la ochi, şi ne-au dus. Demis vorbea cu ei, încerca să fie prietenos. Ştia arabă, pentru că s-a născut în Alexandria (n.r. – Egipt). I-au zis că ne duc la ambasada americană, dar ambasada fusese închisă de două luni. Atunci am crezut că ne vor împuşca. 
 
Am fost duşi timp de cinci-şase zile în mai multe ascunzători din Beirut. Şiiţii veneau înarmaţi până în dinţi şi-ţi spuneau că te omoară. Apoi, unul câte unul eram duşi la interogatoriu. Eu şi Demis am fost duşi împreună. L-au dezaprobat vehement pentru că avea o logodnică americancă. Eu, care la vremea aceea aveam un puternic accent englez, le spuneam că-s englezoaică, dar m-am născut în SUA. Ne-au pus în celulă separată de americani. Noi stăteam într-o cameră plină cu arme de jos până sus. Era amuzant că am fost puşi într-o cameră plină cu mitraliere şi nu puteam să facem nimic cu ele. Nici eu, nici Demis. Ce puteam face? Nu puteai să mergi lângă ferestre, pentru că pe stradă erau lupte, strigăte, împuşcături. Era ca-n Vestul Sălbatic. 
 
Au fost perioade când v-aţi pierdut cumpătul?
 
Odată, ne-au mutat la malul mării. Israelienii au venit să ne salveze de pe mare. A fost o luptă care a durat patru ore. Stăteam pe podeaua băii, sperând că nu ne vor atinge gloanţele. La un moment dat, garda noastră de corp, un băiat de 17 ani, a dispărut. Eram foarte furioasă şi supărată ştiind că oricând puteam fi omorâţi în schimbul de focuri. Când s-a întors garda de corp, m-am dus la el, l-am prins de haine şi l-am scuturat: „Unde ai fost?“. 
 
A început să râdă şi mi-a zis: „Tu vei fi foarte curajoasă, foarte curajoasă“. I-am strigat puternic: „Eu voi fi foarte moartă, foarte moartă!“. ;  “Am văzut că unul avea în mână un pistol şi altul o grenadă, dar în mintea mea credeam că sunt din plastic. Chiar i-am zis lui Demis, amuzată, că un pasager are o grenadă din plastic. Am realizat un pic mai târziu că, de fapt, încercau să intre în cabina pilotului, iar stewardesa voia să-i oprească.
Presa vremii a relatat incidentul
 
„Am crezut că ne dau să mâncăm ficatul unui american“
 
Cum s-au purtat cu Demis Roussos?
 
Demis era cunoscut şi iubit atât de israelieni, cât şi de arabi. De fiecare dată când ne mutau, credeam că ne împuşcă, dar ei veneau şi făceau fotografii cu el, îi aduceau chitare, deşi era clar că el nu avea niciun chef să cânte. Era respectat şi iubit. Fiind Ramadan, ţin minte că ne-au adus de mâncare numai orez. Într-o zi, cei care ne păzeau au împărţit masa cu noi. Au adus o bucată de ficat crud, foarte mare, nu văzusem până atunci ficat aşa de mare. Ei tot spuneau că îi vor omorî pe americani şi ne-am gândit iniţial că era ficatul unuia dintre soldaţii ţinuţi prizonieri. Am aflat mai târziu că era ficat de oaie. Unul dintre şiiţi mi-a spus: „Tu nu poţi mânca aşa ceva, pentru că eşti americancă“. Am mâncat până la urmă, doar să demonstrez că pot. 
 
“Cel care ne păzea, pe când eram ostatici în Beirut, un tânăr de 17 ani, a mers pe bicicletă, printre împuşcături, riscându-şi viaţa, să-i cumpere lui Demis un tort de ziua lui. ”
 
Pamela Raţiu 
 
Cum aţi fost eliberaţi?
 
În perioada aceea, au fost negocieri intense duse atât de guvernul american, cât şi de cel grec pentru eliberarea ostaticilor. Noi am fost eliberaţi la cinci-şase zile după ce am părăsit avionul. Datorită unor cunoştinţe de-ale mele din Atena, familia Bouri, care au vorbit cu Nabih Berri, şeful miliţiei şiite care ocupase aeroportul, se pare că am fost eliberaţi eu şi Demis. S-au purtat negocieri intense, dar nu s-au dat bani. A fost o chestiune de cine pe cine cunoaşte. Americanii au mai stat câteva zile, dar până la urmă au fost şi ei eliberaţi. Cei care au rămas în avion au fost eliberaţi după circa o lună, a fost una dintre cele mai lungi  deturnări din istorie. 
 
„17 ANI, BLOND, OCHI VERZI, DANTURĂ FRUMOASĂ“
 
Cum v-a schimbat această experienţă?
 
Ne-a făcut să realizăm ce se întâmplă în lume. Demis a ieşit din scoica lui de artist. Din lumea noastră fără probleme am fost aruncaţi într-o realitate dureroasă şi tristă. Nu a fost primul atentat asupra unui avion, dar a fost unul dintre primele. Nu îi simpatizez pe cei care au făcut asta, dar spun că este o mare tragedie ce se întâmplă acolo. M-a impresionat foarte tare faptul că cel care ne păzea, pe când eram ostatici în Beirut, era un tânăr de 17 ani, blond, cu ochi verzi, cu dantură frumoasă. M-a întristat foarte mult faptul că urma să aibă o viaţă irosită.
 
El a mers pe bicicletă, printre împuşcături, riscându-şi viaţa, să-i cumpere lui Demis un tort de ziua lui. Când îl vedeam cu felia de tort în faţă mă gândeam că, deşi era ca orice alt tânăr de vârsta lui, el nu va avea niciodată posibilitatea să înveţe să cânte, să joace baschet, să aibă o iubită. Mi s-a rupt inima. Când am fost eliberaţi şi am fost duşi în biroul lui Nabih Berri, şeful miliţiei şiite, eu aveam în mână un imens buchet de flori pe care tânărul acela mi-l dăduse. 
 
Am aflat mai târziu că murise la doi ani de la atentat. A fost tragic, tragic, tragic. Poate că oamenii o să zică: „Da, suferă de sindromul Stockholm“, dar nu e aşa. Nu îi simpatizez pe terorişti. Am prieteni şi evrei, şi arabi şi nu sunt de partea niciuneia dintre cele două tabere. Cred însă că lumea vestică nu va înţelege Orientul Mijlociu până nu va înţelege cultura şi problemele adânci de aici. Nu există o soluţie rapidă de a rezolva problema Orientului Mijlociu. Trebuie să ajungi la rădăcina problemei şi să ai un plan foarte bun care să fie implementat de-a lungul mai multor generaţii. Cred că problemele trebuie să fie rezolvate la un alt nivel.  
“De fiecare dată când ne mutau, credeam că ne împuşcă, dar ei veneau şi făceau fotografii cu Demis, îi aduceau chitare, deşi era clar că el nu avea niciun chef să cânte. Era respectat şi iubit. ”
Pamela Raţiu 
    
„Era prima dată când mă părăsea un bărbat“
 
„Weekend Adevărul“: Ce s-a întâmplat după zece ani de căsnicie cu Demis Roussos?
 
Pamela Raţiu: Demis a avut o criză a vârstei mijlocii pe la 48 de ani, mulţi bărbaţi păţesc asta. Pot să spun povestea azi, pentru că nu mai contează, dar atunci am refuzat s-o spun. Deci, timp de 18 luni, Demis a fost în căutarea vieţii, perioadă în care eu am suferit mult. Apoi a plecat la Paris şi s-a îndrăgostit. Am reacţionat cu umor, pentru că a fost aşa de dureros pentru mine încât singurul mod în care puteam să fac faţă a fost să blochez lucrurile acestea. 
 
El a cerut divorţul şi, după şase luni agitate, am fost de acord. Divorţul s-a terminat în 1994. Nu am vrut să pun presiune pe nimeni. Nu am mers la presă, să spun ce s-a întâmplat. Am spus doar că am ajuns să ne răcim. Am o problemă cu femeile care spun tot presei sau sunt răzbunătoare. Atunci nimeni nu ştia ce se întâmplase. Eu şi Demis am rămas buni prieteni. Cred că Demis a avut regrete, mi-a spus-o de multe ori. A spus când eram cu Indrei la Paris: „Ea a fost cea mai bună nevastă pe care am avut-o“. 
 
Mi-au spus-o şi copiii lui. Ce a fost a fost şi ce e e. Eu nu trăiesc în trecut, ci în prezent. Suntem prieteni buni, el îmi spune tot „Mumsy“, iar eu îi spun tot „Papa“. Când vine în România, ne întâlnim şi ne simţim bine. 
„MANUALUL FEMEII DIVORŢATE“
 
Cum aţi reuşit să treceţi peste acest eveniment nefericit?
 
Am scris „Manualul femeii divorţate“, care m-a ajutat foarte mult. Este vorba despre o serie de articole publicate într-o revistă din Grecia, despre cum să te pui pe picioare în astfel de situaţii. Oricine se simte rău când trece printr-un divorţ. Nu trebuie să stai acasă şi să suferi, uită-te la partea bună a lucrurilor, bucură-te de spaţiul pe care îl ai, du-te la cumpărături, ieşi în oraş, dormi în mijlocul patului. Cred că după o vreme, într-o relaţie, femeile nu mai au grijă de ele, punându-l pe celălalt înainte, iar oamenii au tendinţa să profite de această situaţie.
 
Încep să le privească în altă lumină. Trebuie să faci schimbări şi eu am început să fac asta. Mi-am scurtat fustele, am început să ies în oraş. Înainte, eram invitată la toate evenimentele, dar nu m-am dus niciodată fără Demis. Eram o nevastă de casă perfectă. Brusc am început să fiu peste tot. A fost un şoc pentru el să mă vadă şi nu a putut face nimic, a luat la cunoştinţă. Eu nu am pus presiune din punct de vedere financiar, nici nu l-am vorbit de rău, motive pentru care mă respectă şi suntem încă buni prieteni.
 
Era prima dată când mă părăsea un bărbat, de obicei eu făceam pasul acesta, dar sunt lecţii de învăţat din orice. Cea mai importantă lecţie pentru mine a fost faptul că o nevastă trebuie să lucreze în mod constant la relaţie. Recunosc că asta a fost o slăbiciune de-a mea, să iau oamenii de buni, pentru că sunt acolo, dar trebuie să ai grijă, în mod constant, de sentimentele lor. Ştiu că Demis a regretat că a divorţat de mine, dar nu poţi merge înapoi, ci numai înainte.
 

Pamela Raţiu a scris o serie de articole pe tema "supravieţuirii" după divorţ
 
 
„N-AM VRUT SĂ AM RELAŢII CU OAMENI CĂSĂTORIŢI“
 
Ce s-a întâmplat apoi? Cum aţi ajuns în România?
 
Am mai stat patru ani în Atena, apoi mi-am luat o casă în Peloponez, unde am locuit circa un an. Mă ocupam cu organizarea de evenimente. Apoi, nişte prieteni care aveau o agenţie de turism în Bucureşti m-au întrebat dacă vreau să mă ocup de marketing şi de vânzări timp de doi ani. Adevărul este că aveam un cerc de prieteni foarte interesant care probabil şi lui Demis i-ar fi plăcut să-l aibă. Cunoşteam familiile celor care deţineau afacerile navale din Atena şi aveam o relaţie bună cu nevestele oamenilor de afaceri. Dar am vrut ceva nou, a trebuit să plec din Atena, pentru că eram vulnerabilă, deşi credeam că-s puternică. A existat un grup de bărbaţi interesaţi – arhitecţi de top, avocaţi, oameni de afaceri –, dar erau toţi căsătoriţi. N-am vrut să am relaţii cu oameni căsătoriţi, pentru că nu am vrut să fac altcuiva ceea ce mi s-a întâmplat mie. Deci am venit la Bucureşti în 2001, unde organizam vacanţe pentru expaţi şi pentru nevestele lor. Apoi am lucrat la Hilton pentru mai mulţi ani. 
  
Indrei Raţiu, actualul soţ al Pamelei
 
„E O ONOARE CĂ FAC PARTE DIN FAMILIA RAŢIU“
 
Cum l-aţi cunoscut pe Indrei Raţiu?
 
La Bucureşti l-am cunoscut prima dată pe fratele lui, pe Nicolae Raţiu, care după o vreme mi-a propus să fac parte din conducerea Asociaţiei „Pro Patrimonio“, pe care o conducea.
 

CV              

Numele: Pamela Raţiu (născută Pamela Smith)

Data şi locul naşterii: 4 august 1948, Los Angeles California (SUA).

Starea civilă: căsătorită, nu are copii.

Studiile şi cariera: Universitatea de Stat din Florida, Conservatorul din Cincinnati, Academia de Actorie a Stellei Adler din New York.

Manager de restaurant la New York.
Model la Londra.
PR pentru Demis Roussos.
Director executiv al Fundaţiei Caritabile a familiei Raţiu.
Administrator al Turda Development.
Iniţiator şi coordonator al proiectului hotelier „Ratz de Nagylak“.
Preşedinte al Asociaţiei Transilvania Fest.
Membru al consiliului director al Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD).
Preşedinte al filialei din SUA a Fundaţiei Raţiu.
A iniţiat programul CRD de combatere a traficului de persoane „Nu e de vânzare – Alege pentru binele tău“.
În 2011 a primit Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate.
Locuieşte în: Turda

 Pe Indrei l-am întâlnit la o gală UNITER în 2003, unde a ţinut un discurs. Apoi ne-am tot întâlnit, am început să petrecem tot mai mult timp împreună şi pe 9 mai 2006 ne-am căsătorit la o biserică anglicană din Bucureşti. E o mare onoare pentru mine că fac parte din familia Raţiu, mai ales că avem aceleaşi concepţii în ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii. Dacă şi primarii ar avea aceleaşi concepţii şi ar înţelege că rolul lor este să servească oamenii, ţara ar avansa mai repede. Politicienii trebuie să înţeleagă că sunt în slujba oamenilor. Fiecare generaţie din familia Raţiu a creat ceva în folosul comunităţii. Am fost încântată să vin la Turda şi să continui această tradiţie în 2004, când am aflat că Indrei vrea să întemeieze aici Fundaţia Raţiu pentru Democraţie. ;
 
„Nu aş putea să trăiesc acum în New York sau în Londra“
 
Cum este viaţa dumneavoastră la Turda?
 
La vârste diferite, faci lucruri diferite. Muncesc de zece ani la Turda şi la această vârstă mi se potriveşte ca o mănuşă. Eu am avut o viaţă norocoasă şi variată şi sunt într-o perioadă în care e bine să şi dau înapoi. Nu aş putea să trăiesc acum în New York sau în Londra. Am o viaţă activă la Turda. Îmi beau cafeaua în grădina casei, am câini, pisici, papagali. Am prieteni buni cu care mă întâlnesc. Călătoresc destul de mult, la fiecare şase săptămâni mă duc la Londra. Particip la evenimente culturale la Bucureşti sau la Budapesta. Citesc mult, îmi place Agatha Christie. Ascult muzică de toate felurile, îmi plac filmele vechi. Îmi place viaţa la Turda. 
 
Vă consideraţi o femeie împlinită?
 
Da, sunt o femeie foarte împlinită şi am fost foarte norocoasă. Nu am avut întotdeauna o direcţie clară în viaţa mea, am învăţat vioara, apoi am făcut cursuri de actorie, pentru ca apoi să lucrez o perioadă mare de timp în modă, dar am trăit în prezent şi tot ceea ce am făcut a fost cu pasiune. Îmi iubesc viaţa, munca, am prieteni foarte buni, iubesc familia Raţiu, lucru care-l include şi pe soţul meu, sunt foarte onorată să fiu în această familie, e probabil unul dintre cele mai onorabile lucruri din viaţa mea. Sunt în locul potrivit la timpul potrivit din viaţa mea. Nu am regrete. Îmi pare rău că nu am învăţat limba română, de exemplu, că m-am lăsat de studiul viorii, că nu mi-am terminat educaţia începută, dar sunt regrete minore. Nu pot să spun nici măcar că regret că am fost răpită de terorişti, a fost o experienţă ce mi-a deschis ochii asupra unei realităţi. Învăţ în fiecare zi şi cred că nu eşti niciodată prea bătrân ca să înveţi. M-a întrebat cineva ce aş schimba în România. Cred că gândirea aceasta nu e corectă. Nu aş schimba, dar pot sprijini, pot inspira oamenii. Îmi place foarte mult faptul că am oportunitatea să sprijin tinerii să-şi împlinească visurile. De asemenea, lucrez ca oamenii să aibă vocea lor proprie, să aibă gândire critică, să le ceară socoteală guvernanţilor.  ;
 
Citeşte şi
 

Cea mai elegantă definiţie a democraţiei. Ion Raţiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“

Pamela Raţiu, model în tinereţe. FOTOGRAFII: Arhiva personală

Imagini din aceeasi galerie
  • Pamela Raţiu, model în tinereţe. FOTOGRAFII: Arhiva personală
  • Design de îmbrăcăminte făcut de celebra casă de modă Halston după silueta Pamelei 
  • Pamelei i-au plăcut foarte mult caii
  • Pamela a lucrat cu toţi designerii importanţi ai vremii
  • Pamela a călătorit în toată lumea ca model 
  • Alături de Demis Roussos
  • Pamela şi Demis în vila din Grecia
  • Demis şi Pamela au fost căsătoriţi 10 ani
  • Pamela i-a crescut pe cei doi copii ai lui Demis dintr-o căsnicie anterioară
  • Cursa TWA 847 a fost deturnată de terorişti Hezbollah
  • Pamela şi Demis au fost printre primii ostateci eliberaţi
  • Presa vremii a scris despre incident
  • Pamela şi Indrei Raţiu
  • Pamela cu NIcolae Raţiu (dreapta) şi cu Adam Michnik
  • Indrei Raţiu 
  • Pamela Raţiu spune că este o onoare pentru ea să facă parte din familia Raţiu. FOTO: Vasile Covaciu
Distribuie imaginea
citeste totul despre: