FOTO Actul care arată că preşedintele Academiei României a fost membru UTC. Subprefectul de Cluj i-a publicat dosarul

FOTO Actul care arată că preşedintele Academiei României a fost membru UTC. Subprefectul de Cluj i-a publicat dosarul

Ioan Aurel Pop este în prezent preşedintele Academiei Române. FOTO Adevărul

Zoltan Gyorke, subprefect de Cluj, a publicat pe reţelele sociale dosarul de cadre al lui Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

Pop nu este primul fost membru al Uniunii Tineretului comunist al cărui dosar a fost publicat de Gyorke. Recent,el a publicat şi dosarul lui Valentin Cuibus, candidatul PSD la funcţia de primar al Clujului. 

Uniunea Tineretului Comunist a fost cea mai importantă pepinieră de cadre a Partidului Comunist Român. Primul secretar general al U.T.C. de după 23 august 1944 a fost Nicolae Ceauşescu. Uniunea Tineretului Comunist era condusă de un Comitet Central şi compusă din mai multe compartimente, printre care şi Secţia Cadre. Lucrătorii acesteia întocmeau dosarele personale ale nomenclaturii uteciste şi asigurau promovarea în funcţiile de conducere. Document. Dosar de cadre – Pop Ioan Aurel (Arhivele Naţionale, Fond C.C. al U.T.C. – Secţia Cadre, Dosar P/15)”, scrie Zoltan Gyorke, pe Facebook.

 
 
Actualul preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop a devenit membru al UTC încă din anul 1969. Pop, care avea să devină rectorul celei mai mari universităţi din România după anul 2000, a început să primească funcţii politice în cadrul UTC încă din timpul liceului. El a urmat liceul la Braşov, la „I.A. Şaguna”, iar din 1974 a urmat cursurile Universităţii Babeş-Bolyai, pe care a absolvit-o cu notă maximă. 
 
 
„Ca student, pe lângă interesul deosebit ce l-a manifestat în pregătirea lui, a desfăşurat şi o susţinută activitate obştească. A fost secretar al ASC (n.r. Asociaţia Studenţilor Comunişti), vicepreşedinte pentru probleme politico-ideologice în Consiliul UASC pe Universitate, reprezentant al studenţilor în Consiliul profesoral al facultăţii”, reiese din dosarul de cadre al preşedintelui Academiei Române. 
 

Vă mai recomandăm şi

 

Crima brutală care a pus pe jar Poliţia Franceză. O româncă a fost înjunghiată de 30 de ori până a murit

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările