Un expert explică modul în care funcţioneză vaccinul anti-COVID: „Ca instrucţiunile de asamblare de la IKEA”

Un expert explică modul în care funcţioneză vaccinul anti-COVID: „Ca instrucţiunile de asamblare de la IKEA”

Primele tipuri de vaccinuri anti-COVID au început să fie utilizate. FOTO: EPA/EFE

Răzvan Cherecheş, profesor universitar în Statele Unite ale Americii la Iowa University şi director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, explică modul în care funcţionează vaccinul anti-COVID realizat de companiile Pfizer şi Moderna.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Sistemul nostru imun abordează orice corp străin care intră în organism. Dacă organismul nostru întâlneşte o proteină, un virus sau o bacterie pe care nu o recunoaşte, lansează un atac.
 
Dacă se luptă cu un virus, are nevoie de timp pentru a lansa un atac complet. Trebuie să îşi dea seama care parte a virusului o poate ataca şi să pornească producţia de arme ca să atace partea respectivă. Asta poate să ia câteva zile
Între timp, virusul se extinde şi se înmulţeşte. Odată ce a învins un virus, sistemul nostru imun îşi aduce aminte de el. Sistemul nostru imun are nişte celule de memorie care, dacă întâlnesc din nou acelaşi virus, anunţă “l-am mai văzut pe ticălosul ăsta”. Sistemul nostru imun foloseşte experienţa anterioară pentru a distruge virusul înainte să ne îmbolnăvească”, explică Cherecheş pe pagina sa de Facebook. 


„Nu ne putem infecta de la vaccin, pentru că nu conţine virusul”


Virusul COVID are o proteină pe exterior care îl ajută să intre mai uşor în celulele noastre (îl face mai infecţios), explică specialistul. „Această proteină îl face pe COVID să fie un ticălos şi mai mare – este o proteină ticăloasă virusul are ARN – informaţia genetică care codează toată activitatea virusului. Cercetătorii au decodat tot ARN-ul virusului şi au găsit secţiunea care are instrucţiunile de producţie pentru proteina ticăloasă. 
 
Vaccinul Pfizer şi Moderna conţine doar bucăţelele de ARN care conţin instrucţiunile de producţie pentru proteina ticăloasă, deci nu ne putem infecta de la vaccin, pentru că nu conţine virusul”, relatează Cherecheş.
 
Odată vaccinaţi, celulele noastre primesc bucăţelele de ARN cu instrucţiuni de producţie şi spun “ok, hai să producem”, detaliază specialistul.
 

Nu a mai rămas nimic din vaccin – doar amintirea celulelor de memorie 

 
„Odată ce proteinele ticăloase au fost produse, segmentele de ARN sunt distruse (ca instrucţiunile de asamblare de la IKEA – nu mai ai nevoie de ele după ce ai asamblat dulapul). Astfel, celulele noastre produc o mulţime de proteină ticăloasă (care nu are un virus în apropiere, pe care să îl ajute să intre în celule).
 
Sistemul nostru imun vede proteinele ticăloase plutind fără direcţie şi zice “ce naiba e asta?” şi începe să atace proteinele. Cum le întâlneşte prima dată, are nevoie de câteva zile ca să declanşeze un atac complet. 
 
Febra, frisoanele, durerile musculare sunt doar semnele exterioare ale atacului sistemului nostru imun asupra proteinelor ticăloase.
 
După ce sistemul nostru imun a distrus toate proteinele ticăloase, celulele de memorie ţin minte exact cum se distrug. În acest punct, nu a mai rămas nimic din vaccin – doar amintirea celulelor de memorie a felului exact în care se distrug proteinele ticăloase”, mai arată cadrul didactic. 
 

Sistemul nostru imun zice: “no bine, iar ai venit, ticăloasă ce eşti?”

 
„La un moment dat, un virus COVID intră în organismul nostru. Sistemul nostru imun nu l-a văzut până acum, dar cum virusul este învelit în proteina ticăloasă, sistemul nostru imun zice “no bine, iar ai venit, ticăloasă ce eşti? mori, disperato, mori!” Sistemul nostru imun lansează imediat un atac eficient (celulele de memorie ştiu exact cum trebuie procedat) şi distrug proteinele şi virusul, înainte ca acesta să aibă timp să se reproducă. Felicitări, eşti protejat de COVID-19!”, concluzionează Chrecheş.

Vă mai recomandăm:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările