Clujul şi Oradea sunt legate de Viena şi printr-un tren direct, începând de azi. Cât durează o călătorie şi cât costă biletul până în capitala Austriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de duminică, 9 decembrie, Clujul şi Oradea sunt legate direct de capitala Austriei şi prin linia ferată. Noul tren va circula zilnic pe distanţa Cluj – Viena, via Oradea şi Budapesta.

Trenul pleacă din Cluj la ora 7.35 şi ajunge la Viena după aproximativ 10 ore, la 17.21. La retur, garnitura pleacă din Viena la ora 10.42 şi soseşte la Cluj, la ora 22.25, conform CFR Călători. Preţul unui bilet de tren este de 30 de euro pe sens, 60 pentru un tichet dus-întors. Distanţa dintre Cluj şi Viena este de 770 kilometri.

Media de viteză creşte pe măsură ce ne îndepărtăm de România

De acest tren beneficiază şi orădenii. Trenul ajunge la Oradea la ora 10.21, iar la ora 14.40 la Budapesta. Pe etape, cei 174 de kilometri care despart Clujul de Oradea pe calea ferată vor fi parcurşi în două ore şi 40 de minute, ceea ce înseamnă o medie de circa 60 de kilometri pe oră pe acest segment. 

Ulterior, cei 300 de kilometri dintre Oradea şi Budapesta sunt acoperiţi în 4 ore şi 19 minute, la o viteză de circa 70 de kilometri pe oră. În sfârşit, trenul parcurge cei 249 de kilometri dintre capitalele Ungariei şi Austriei în numai 2 ore şi 19 minute, ceea ce înseamnă o medie de peste 100 de kilometri la oră. 

Mai uşor de ajuns la Viena din Cluj decât la Bucureşti

Prin introducerea trenului care face legătura între Cluj şi Viena, clujenii şi orădenii ajung mult mai uşor cu trenul în capitala Austriei decât în propria capitală. Asta pentru că cei 497 de kilometri dintre Cluj şi Bucureşti sunt străbătuţi de trenurile din România în aproximativ 12 ore.

Deşi, oficial, pe site-ul mersultrenurilor.infofer.ro, există şi varianta trenului IR 1538, care pleacă de la Cluj la ora 13.30 şi ajunge în Capitală la 23.04, adică în 9 ore şi 34 de minute, în practică lucrurile stau cu totul altfel, pentru că trenurile au întârzieri din cauza infrastructurii feroviare proaste din România. De altfel, tot potrivit mersultrenurilor.infofer.ro, există şi o altă variantă, cu trenul IR 1836, care parcurge, oficial, aceeaşi distanţă  dintre Cluj şi Bucureşti în 13 ore şi 48 de minute. Mult mai simplu este cu avionul sau pe şosele, chiar dacă nu există o autostradă care să lege cele două oraşe. Cu avionul, distanţa dintre Cluj şi Bucureşti este străbătută în numai 45 de minute, iar două companii aeriene fac legătură dintre cele două oraşe. Pe şosea, distanţa poate fi parcursă în aproximativ şapte ore.

Dacă se încumetă să pornească spre Bucureşti cu trenul, orădenii vor pierde pe drum peste 13 ore. Potrivit site-ului mersultrenurilor.infofer.ro, trenul IR 1742 ajunge de la Oradea la Bucureşti în 13 ore şi 23 de minute, fără a pune la socoteală întârzierile care sunt la ordinea zilei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite