VIDEO Adrian Streinu Cercel, mesaj dur pentru românii din străinătate care vor să vină acasă de Paşte. Ce le transmite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii din străinătate care se pregătesc să vină acasă de Paşte ar trebui să se gândească de două ori la acest lucru. Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Matei Balş din Capitala, îi avertizează, mai ales pe cei cei din Italia, să ia în calcul că s-ar putea ca, în loc să stea cu cei dragi, să fie izolaţi la domiciliu sau în carantină, în contextul epidemiei de coronavirus.

Invitat într-o emisiune la Medika TV, Cercel a fost întrebat ce se va întâmpla peste 6 săptămâni când va fi Paştele. Declaraţia medicului poate fi urmărită în video la minutul 30.

„O să vă pot spune mai concret în a doua parte a lunii martie pentru că, în functie de cum va evolua circulaţia acestui nou coronavirus pe teritoriul României, vom putea să calculăm nişte trenduri, nişte posibile evoluţii în teritoriu. În momentul de faţă, aşa cum sunt lucrurile, dacă mâine ar fi Paştele, ar fi bine. Din păcate, nu e mâine Paştele, e ceva mai încolo, mai trece o lună şi jumătate şi în această lună şi jumătate se pot întâmpla foarte multe lucruri. Dacă ne uităm la Italia, în momentul de faţă, ieri au declarat 552 de cazuri, astăzi 342 de cazuri şi încă 18 decese. 

Deci, totul este într-o dinamică permanentă. Îl ascultam pe dr. Raed Arafat cum spunea 'nimic din ce am stabilit astăzi nu va fi păstrat aşa, oricând se poate schimba, în 24 de ore'. Este absolut corect, pentru că dinamica epidemiologică este cea care îţi impune maniera de reacţie“, a explicat medicul la postul citat.

Întrebat dacă românii de peste hotare ar trebui să vina cu 14 zile mai devreme în cazul în care trebuie să stea în carantină înainte să se reunească cu familiile, Streinu-Cercel le-a transmis că cel mai bine ar fi să nu vină.

„Dacă nu au o nevoie anume să vină, să nu vină. Dacă trebuie să vină în mod obligatoriu, atunci să ia în calcul că s-ar putea să fie puşi în izolare la domiciliu. Acest lucru am rugat cu toţii să fie pus pe site-ul MAE, astfel încât să ştie lumea ce-o aşteaptă.

Dacă vin în ajun de Paşte, s-ar putea să aibă o surpriză, din anumite arii, în funcţie de modul de evoluţie a contextului epidemiologic, şi să fie puşi în izolare la domiciliu. Sau, dacă sunt din locuri unde există în circulaţie acest virus, să fie puşi în carantină instituţionalizată. Deci e văzând şi făcând.

Evident că, dacă vor să vină, nu poţi să-i opreşti, dar s-ar putea să nu poată să stea cu cei dragi şi să trebuiască să stea într-o carantină sau in izolare la domiciliu fără contact cu cei din interior“, a răspuns medicul.

6 cazuri de infectare cu COVID-19

Autorităţile anunţă că, joi dimineaţă, sunt 38 de persoane în carantină instituţionalizată şi li se fac teste pentru a se stabili dacă sunt infectat cu coronavirus, alte peste 11.300 fiind în izolare la domiciliu. Starea de sănătate a celor cinci pacienţi confirmaţi şi internaţi la Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi este bună în acest moment. Totodată, cei doi români internaţi în Japonia după ce au fost confirmaţi cu coronavirus s-au vindecat, vor fi externaţi şi se vor întoarce în ţară.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, joi dimineaţă, la nivel naţional sunt în carantină instituţionalizată 38 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală.

Până acum, în România au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID-19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul ţării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieşit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat. Ceilalţi 5 pacienţi sunt internaţi la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite