Transport ilegal cu 6.000 de ţigarete, depistat în trafic. Şoferul maşinii a fost reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Călăraşi au descoperit un transport ilegal cu 6.000 de ţigarete. Toată marfa a fost confiscată, iar bărbatul care intenţiona să le comercialize, un ialomiţean, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, împreună agenşi rutieri au depistat în trafic, în weekend, pe raza municipiului Călăraşi, un autoturism cu care se transportau ilegal ţigarete. În urma verificărilor, în vehicul au fost descoperite 6.000 de ţigarete, marfa aparţinând unui bărbat de 49 de ani, din comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa.

Suspectul le-a declarat poliţiştilor că intenţiona să le comercializeze, fără a putea face dovada provenienţei acestora. Cercetările sunt continuate în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, sau sunt destinate săvârşirii acesteia”. Faţă de suspect a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, suspectul fiind fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite