Serviciu de Ambulanţă într-o comună cu un pic peste 4.000 de locuitori. Ce servicii vor fi asigurate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Ciocăneşti are deja o ambulanţă FOTO Agerpres
Comuna Ciocăneşti are deja o ambulanţă FOTO Agerpres

Localitatea Ciocăneşti va avea un serviciu de ambulanţă, prin care cetăţenilor comunei li se va asigura acordarea primului ajutor, dar le va fi asigurat şi trasferul către unităţi medicale, atunci când este nevoie.

Autorităţile locale au anunţat că se fac eforuti pentru ca la Ciocanesti să se înfiinţeze un serviciu de ambulanţă  care să asigure acordarea primului ajutor precum şi transferul persoanelor către spitale, atunci când este nevoie. 

Conform primarului Dan Velicu, în prezent a fost achiziţionată o ambulanţă, iar în curând acest proiect va prinde viaţă.

Comuna se află în zona central-sudică a judeţului, la limita cu regiunea Silistra din Bulgaria, pe malul stâng al Dunării. Prin comună trece şoseaua naţională DN31, care leagă Călăraşiul de Olteniţa. Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei Ciocăneşti se ridică la 4.257 de locuitori.

Recent, şi autorităţile locale din comuna Jegălia au anunţat că se continuă demersurile în vederea amenajării unui sediu pentru garda de intervenţie a pompierilor şi serviciul SMURD. 

„A fost semnat protocolul de predare-primire între Ministerul Agriculturii, prin ANIF, şi Primăria Jegălia, pentru clădirea şi terenul unde a funcţionat un sistem de îmbunătăţiri funciare. Imobilul a fost transmis printr-o Hotărâre de Guvern recentă, pe care am anunţat-o în urmă cu aproximativ o lună.

Am avut o întâlnire, pe acest subiect, la invitaţia primarului Aurel Vasile, la care au mai participat prefectul Valentin Barbu, secretarul de stat Marius Micu şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ISU  Călăraşi şi ANIF Călăraşi. 

 Am avut deja primele discuţii în vederea identificării sursei de finanţare necesară obiectivului", explica Ciprian Pandea, senator de Călăraşi, în luna septembrie.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cocarde tricolore, realizate de angajaţii Bibliotecii Judeţene pentru 1 Decembrie

Românul care a creat bragagizantul, amestecul energizant inedit. A luat aurul la un salon internaţional de invenţii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite