Sancţiuni de 1,8 milioane de lei, aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore

Sancţiuni de 1,8 milioane de lei, aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore

Poliţia a intervenit la peste 3.000 de evenimente în ultimele 24 de ore FOTO Adevărul

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 3.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, fiind constatate peste 900 de infracţiuni.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La nivel naţional au fost constatate aproape 900 de infracţiuni şi au fost aplicate peste 5.000 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute peste 300 de permise de conducere şi retrase aproape 100 de certificate de înmatriculare.
 
Pe 28 decembrie, peste 10.000 de poliţişti au fost în teren şi au acţionat, în toată ţara, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Poliţiştii au organizat 256 de acţiuni punctuale şi au intervenit la 3.093 de evenimente, dintre care 2.604 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 888 de infracţiuni, fiind depistate în flagrant delict 193 de persoane.
 
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 58 de măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 5.230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.817.885 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 57.000 de lei. Şi poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 95 de infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 303 permise de conducere şi au fost retrase 95 de certificate de înmatriculare.
 
Vă recomandăm şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările