Psiholog, despre problemele tinerilor: Majoritatea tulburărilor de personalitate îşi au rădăcina în adolescenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Prală este psihoterapeut la clinica Oana Nicolae din Bucureşti FOTO Arh.pers. Răzvan Prală
Răzvan Prală este psihoterapeut la clinica Oana Nicolae din Bucureşti FOTO Arh.pers. Răzvan Prală

Adolescenţa este o perioadă critică, plină de schimbări şi provocări care construiesc viitorul adult şi-i creionează personalitatea. Dacă tânărul nu are parte de îndrumare, înţelegere şi sprijin, acesta poate aluneca uşor spre anxietate şi depresie, atenţionează psihoterapeutul Răzvan Prală.

Definită ca o perioadă de tranziţie, adolescenţa este caracterizată de procese accelerate de schimbare a funcţionării biologice (apariţia modificărilor hormonale, atingerea maturităţii fizice şi sexuale), cognitive (modalităţi mai sofisticate de gândire) şi sociale (asumarea de noi roluri în raport cu liceul, facultatea şi serviciul). 

Această perioadă vine la pachet cu o serie de provocări şi experienţe care, dacă nu sunt înţelese şi gestionate corect, pot duce la dezvoltarea unor afecţiuni de ordin psihologic. 

Anxietatea şi depresia au devenit, în ultimii ani, principalii inamici ai adolescenţilor. Mai mult, aceste tulburări pot atrage după sine probleme medicale şi chiar le pot agrava pe cele deja existente. 

Psihoterapeutul Răzvan Prală explică, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, motivele care duc la aceste dezechilibre, dar şi cum ar trebui să acţioneze familia pentru a-şi ajuta copilul să depăşească o astfel de luptă, de multe ori inegală.

„Weekend Adevărul“: Cu ce probleme emoţionale se confruntă adolescenţii secolului XXI? 

Răzvan Prală: Adolescenţa este o perioadă cu numeroase schimbări, pornind de la cele hormonale şi, implicit, fiziologice, la schimbările din mediul social. Tot acum se cristalizează personalitatea şi, încetul cu încetul, adolescentul îşi capătă autonomia şi independenţa. Noua imagine corporală, regulile impuse de societate, eforturile de a se integra sau de a-şi păstra statusul în anumite grupuri de prieteni, schimbările de dispoziţie, „dramele“ şi exagerările, amplificate şi de modificările hormonale, creează premisele unor dezechilibre emoţionale care pot conduce la stări depresive şi anxietate. 

Cum putem distringe frica de anxietate?

Frica este răspunsul emoţional la o ameninţare iminentă reală sau fictivă, în timp ce anxietatea poate fi definită ca anticiparea unei viitoare, posibile ameninţări. 

Ce efecte are pandemia de COVID-19 în rândul tinerilor? Putem spune că a accentuat nivelul de anxietate?

Pandemia fiind nu doar ceva recent, ci şi în derulare, este greu de surprins sau de cuantificat în cercetări robuste efectele ei asupra noastră, a tuturor, cel puţin deocamdată. Ceea ce ne arată cercetările actuale este că nivelul depresiei şi al anxietăţii este mai crescut. Ştim că atunci când apare o schimbare, oamenii tind mai degrabă să se teamă de ea decât să o vadă ca pe o oportunitate de dezvoltare. Dacă această teamă vine la pachet şi cu o mulţime de incertitudini, schimbări făcute pe ultima sută de metri şi mesaje contradictorii, după cum a fost cazul în ultimele luni, această teamă nu poate decât să crească, formând astfel mediul propice pentru o amplificare a nivelului anxietăţii. 

Semnele anxietăţii

Cum se manifestă anxietatea?
În funcţie de posibila ameninţare percepută şi de efectele ei, de multe ori exagerate, anxietatea poate lua mai multe forme. Astfel, putem avea anxietate socială, fobii, tulburare de panică sau anxietate generalizată. Aceste stări pot fi unele normale – cu toţii putem avea un nod în gât când trebuie să prezentăm un proiect –, însă ele capătă un caracter patologic în funcţie de frecvenţa crescută şi de intensitatea puternică – nu mai avem doar un nod în gât, ci începem să şi tremurăm, transpirăm sau ne înroşim. Anxietatea se caracterizează, în primul rând, printr-o stare emoţională mai degrabă negativă, dominată de frică, furie, frustrare şi tristeţe. Această stare este întreţinută şi de o gândire dihotomică – vedem lumea doar în alb şi negru, fără a exista cale de mijloc, avem o atitudine catastrofală şi tindem să ruminăm în mintea noastră aceleaşi poveşti şi scenarii. Pe lângă acestea, în funcţie de intensitatea anxietăţii, pot apărea şi simptome fiziologice precum insomnii, dureri de cap, palpitaţii ale inimii, oboseală, ameţeli. 

Cum poate fi tratată anxietatea? 

 Dacă există simptome fiziologice, este indicat să se facă analize medicale pentru a elimina posibilitatea unei boli sau a abuzurilor de substanţe. Dacă problema are şi cauze psihice, atunci un psihoterapeut îl poate ajuta pe adolescent să-şi conştientizeze problema, dar şi resursele psihice. Pentru ca mai apoi, plecând de la resursele sale, să poată elabora împreună un plan terapeutic prin care această suferinţă să fie depăşită. Totodată, un rol important în depăşirea stării sau, din contră, în amplificarea anxietăţii îl are şi mediul social în care trăieşte, mă refer aici la prieteni, colegi, profesori şi familie – factorul cu cea mai mare influenţă. 

„E indicat să nu reducem tânărul doar la problema sa“

 Ce atitudine ar trebui să adopte familia pentru a-l ajuta pe adolescent să depăşească mai uşor o astfel de situaţie? 

 Din cauza multitudinii de factori implicaţi, e greu, dacă nu chiar imposibil, să existe o reţetă care să garanteze o stare psihică bună. Dar esenţial ar fi ca familia să evite pe cât este posibil intrarea într-o dinamică conflictuală cu adolescentul. De preferat, să existe o dinamică de genul „familie şi adolescent vs. problemă“ şi nu o dinamică „familie vs. adolescent-problemă“. Astfel, e indicat să nu reducem tânărul doar la problema sa. El este mai mult decât atât şi, oricât de evident ar părea, e bine să ne amintim şi să-i amintim explicit asta – cu subiect şi predicat. 

De pildă?

Dacă se întâmplă să ia o notă mică să nu i se pună etichete, să nu i se vorbească urât, ci mai degrabă să i se ofere sprijinul pentru a îndrepta situaţia. O atitudine de acceptare şi fraze precum: „Stai liniştit! Suntem alături de tine!“ sau „Noi te iubim!“, spuse din când în când, au bătaie lungă. E important de reţinut că emoţiile sunt contagioase. Aşa că dacă părinţii tind să aibă o stare emoţională plăcută, pozitivă, adolescentul poate să o preia sau cel puţin să-i mai reducă din stresul resimţit. 

Beneficiile şi riscurile contagiunii emoţionale

Există o vârstă critică pentru adolescenţi, când sunt mai predispuşi la a dezvolta diverse tulburări? 

M-aş referi mai degrabă la întreaga adolescenţă ca la o perioadă critică, pentru că este o perioadă în care, practic, se construieşte viitorul adult. Iar dacă ne referim la latura psihologică, personalitatea – o componentă psihică destul de stabilă de-a lungul vieţii – se cristalizează acum, astfel că majoritatea personalităţilor accentuate sau chiar a tulburărilor de personalitate îşi au rădăcina în această vârstă. 

Şi, revenind la familie, cum ar putea aceasta să evite apariţia unor stări de anxietate sau depresie?

Pe baza experienţei, în mod normal aş fi spus să fie cât mai aproape de adolescent sau, mai bine spus, cât de mult îi permite tânărul să fie. Însă, în urma restricţiilor impuse de pandemie, vrând-nevrând familia e mai apropiată, fizic cel puţin. Asta a rezolvat aspectul cantitativ, însă a creat dificultăţi în ceea ce priveşte aspectul calitativ. Vorbeam anterior de faptul că emoţiile sunt contagioase şi starea emoţională – ce, cum şi cât exprimăm – are o influenţă în atmosfera familiei pe termen scurt şi o influenţă asupra stării generale de bine a adolescentului pe termen lung. 

Însă acest lucru este o sabie cu două tăişuri. Contagiunea emoţională poate să vină şi de la adolescent către ceilalţi membri ai familiei. Iar când vine vorba de gestiunea eficientă a acestui transfer – ce facem cu ce exprimă adolescentul – strategia este poate unul dintre punctele-cheie. Este alegerea părinţilor dacă se lasă copleşiţi de problemele, comportamentele sau dramele adolescentului şi intră într-un joc de „cine bate mai tare cu pumnul în masă“. Inversul unei asemenea reacţii ar fi o atitudine de conţinere. 

Ce înseamnă, mai exact, o atitudine de conţinere?
În jargonul psihologilor, termenul de „conţinere“ se referă la capacitatea de a recunoaşte şi de a empatiza fără a ne lăsa copleşiţi de ceea ce primim de la o persoană. Metaforic, e ca şi cum adolescentul ne pune în palme o lumânare aprinsă. Depinde de noi dacă ne aprindem de la lumânare sau dacă rămânem fermi şi consecvenţi cu valorile noastre, în pofida disconfortului. E o competenţă greu de dobândit şi de pus în practică, însă ea poate fi însuşită cu ajutorul exerciţiului, iar efectele ei pozitive se fac resimţite şi în celelalte relaţii sociale. 

„O stare psihică precară poate agrava alte afecţiuni preexistente“

tineri anxietate foto shutterstock

Cum ajunge un adolescent să manifeste astfel de probleme, ce îl poate dezechilibra?

Pe primul plan aş pune bagajul genetic, genotipul cu care ne naştem. El determină, pe lângă felul în care arătăm, şi predispoziţia de a dezvolta sau, din contră, de a ne apăra de probleme psihologice, făcându-i pe unii mai uşor de dezechilibrat. Astfel, de multe ori, comparaţiile de genul: „De ce nu poţi fi şi tu aşa de vesel/ă precum X sau Y?“ nu-şi au rostul, pentru simplul fapt că unii sunt mai norocoşi la loteria genetică decât alţii. Dacă am amintit de comparaţii, aş adăuga şi faptul că nu e indicat să privim parentingul ca pe o competiţie în care să comparăm adolescenţii sau copiii. Desigur, asta doar dacă în parenting îi punem pe primul plan pe cei mici - şi nu orgoliul sau (auto)validarea părintelui. Pe lângă genotip, unele evenimente traumatice, cum ar fi pierderea unor persoane apropiate, accidente sau abuzuri, pot predispune adolescentul la a dezvolta elemente psihopatologice. Cum am spus anterior, influenţa şi calitatea mediului social joacă un rol important în starea de bine, dar şi în apariţia unor afecţiuni psihice. Şi nu în ultimul rând, răspunzător pentru starea ce o are este şi adolescentul prin ceea ce face, simte şi gândeşte. 

Studiile au demonstrat că anxietatea netratată poate duce la depresie. Care sunt semnele care trebuie să ne dea de gândit? 

Într-adevăr, sunt destule studii care arată că anxietatea resimţită o perioadă îndelungată, deci cronică, se asociază cu stări depresive, existând o comorbiditate ridicată între cele două – aproximativ 60%. De altfel, există  şi numeroase simptome care se regăsesc atât în anxietate, cât şi în depresie – de exemplu, insomniile. Stările depresive aduc în viaţa adolescentului schimbări la nivelul validării personale – nu se simte valorificat şi astfel stima de sine scade. De asemenea, apare o scădere a activităţii şi a energiei sale, o retragere din viaţa socială, ceea ce în mod normal am putea numi „lene“, iar dacă îi şi reproşăm această „lene“, s-ar putea mai degrabă să se afunde în această stare şi nu să iasă din ea. De aici se ajunge şi la o scădere a capacităţii de a lua decizii şi o scădere a capacităţii de concentrare, lucruri ce au un efect negativ asupra performanţelor din viaţa de zi cu zi. În cazuri extreme, se poate ajunge chiar şi la ideaţie suicidară. De menţionat că unele stări dintre cele amintite – excepţie făcând ideaţia suicidară – pot fi şi răspunsuri normale la unele evenimente nefericite din viaţa lui, cum ar fi ieşirea dintr-o relaţie sau pierderea animalului de companie. Ceea ce le face patologice este intensitatea şi durata lor, după evenimentul în sine.  Adolescenţii, şi oamenii în general, sunt mai rezilienţi decât cred ei că sunt. 

Anxietatea socială, mai întâlnită în rândul fetelor

Ce boli pot apărea dacă aceste tulburări rămân netratate? 

Dacă vorbim de boli ce se asociază cu depresia şi anxietate, e foarte important să ne asigurăm că acestea nu sunt cauzate de motive medicale sau de stilul de viaţă. Afecţiunile ce pot însoţi depresia şi anxietatea se pot localiza în aproape toate sistemele organismului. Ele apar la nivelul sistemului gastrointestinal – ulcere,  sindromul colonului iritabil; sistemului cardiopulmonar – hipertensiune; sistemului nervos – amorţeli; sistemului musculo-scheletal – durere lombară, dar se pot manifesta şi prin afecţiuni la nivelul pielii – eczeme, psoriazis. De asemenea, o stare psihică precară poate să agraveze şi alte afecţiuni preexistente. De pildă, stresul slăbeşte sistemul imunitar şi astfel nu doar predispune la o răceală, dar simptomele acesteia pot fi mai intense, iar refacerea organismului poate dura mai mult. 

Băieţii sau fetele, ce categorie este mai predispusă la anxietate şi depresie? 

Conform Manualului de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Psihice, raportul dintre bărbaţi şi femei poate să difere, în funcţie de tipul de depresie şi anxietate. Astfel, dacă ne referim la depresie, în cazul perturbării afective de tip disruptiv, băieţii tind să dezvolte această tulburare mai frecvent decât fetele, iar în cazul tulburării depresive majore, frecvenţa creşte în rândul femeilor. Dacă ne referim la anxietate, fobiile specifice – de animale sau elemente din mediul natural, cum ar fi înălţimile – şi situaţionale apar mai frecvent la fete, în timp ce în cazul celor de vătămare nu există diferenţe semnificative de gen. În ce priveşte anxietatea socială, fetele declară un număr mai mare de forme, iar băieţii au o probabilitate mai mare de a recurge la diverse substanţe pentru a depăşi aceste stări. Tulburarea de panică nu diferă ca frecvenţă între bărbaţi şi femei, iar tulburarea de anxietate generalizată este mai frecventă la femei. 

Vă mai recomandăm şi:

Haos total în Timiş. Zeci de mii de oameni, anunţaţi la ora 4 dimineaţa că intră în carantină de la ora 5

LIVEBLOG. Alegeri SUA 2020. Trump sau Biden? Americanii aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite