Program de sărbători. Ce magazine şi farmacii sunt deschise de Paşte

Program de sărbători. Ce magazine şi farmacii sunt deschise de Paşte

Magazinele au program special de sărbători Foto:Adevărul

Cei care mai au de făcut cumpărături pe ultima sută de metri sau , Doamne fereşte, caută medicamente, magazinele şi farmaciile din oraş le vin în ajutor.

Ştiri pe aceeaşi temă


Magazinul Penny lucrează după program normal până pe data de 19 aprilie, de la 08 la 22.00. Duminică, 20 aprilie, în prima zi de Paşte, nu se lucrează. Angajaţii revin la serviciu luni, pe 21 aprilie, între orele 09-00-17.00.
Şi la Kaufland găsişi uşa deschisă, în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte. Între 14 – 18 aprilie, hypermarketul va fi deschis de la 07.30 la 22.30, iar sâmbătă, pe 19 aprilie va fi deschis între 07.00 – 18.00. În prima zi de Paşte va fi închis, iar a doua zi de Paşte va fi deschis între 09.00 şi 16.00.
Supermarket Agneza, situat la Farfuria, are program non-stop în toate zilele de sărbătoare.

Non-stop

Farmacia Big, de pe strada Prelungirea Bucureşti, din zona Orizont are program non-stop, la fel ca şi Neopharm, de pe strada Parcului.
Tot program non-stop are şi farmacia Depo Medica, din strada Belşugului, la parterul blocului K7.
Şi farmacia Nova Farm, situată la Vulturul, în zona 5 Călăraşi are program non-stop de sărbători. Administratorul unităţii, Dorina Paraschiv, farmacist , spune că se aşteaptă la o cerere mai mare de medicamente decât de obicei, deoarece, de Sărbători, oamenii fac excese alimentare. „Sunt convinsă că cele mai vândute vor fi Colebilul şi Trifermentul, ca şi în anii trecuţi“, a precizat Dorina Paraschiv.

Microbuzele circulă

Şi firmele de transport lucrează de sărbători pentru a fi la dispoziţia celor care doresc să ajungă în altă localitate. „Avem curse ca pentru o zi de duminică. Pentru a ajunge la Constanţa , călătorii au la dispoziţie o singură cursă la 07.30. Către Bucureşti se va circula din oră în oră, adică la jumătate din capacitatea normală. A doua zi de Paşte, autobuzele şi microbuzele vor circula normal“, spun transportatorii.

Vă recomandăm şi:

Meniu special de Paşte pentru greii fotbalului românesc

Paştele Bisericii, Paştele românilor!

VIDEO  Aglomeraţie în hypermarketurile din Slatina pentru masa de Paşte

 
 
Cu  Mocăniţa de Paşte. Cât costă o călătorie şi în ce zile puteţi călători pe Valea Vaserului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările