Prognoza meteo: Când loveşte iarna. Ce se anunţă în weekend, unde vin ninsori

Prognoza meteo: Când loveşte iarna. Ce se anunţă în weekend, unde vin ninsori

Ninsori la munte FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Deşi temperaturile rămân pozitive, cu maxime care vor atinge 15 grade sâmbătă, 14 decembrie, ploile ne vor da bătăi de cap. Joi, 12 decembrie, precipitaţiile  vor veni în Oltenia, Muntenia, iar la munte se anunţă lapoviţă şi polei. Vântul va prinde putere pe crestele montane. Şi în Bucureşti, vremea rămâne închisă. Vin câteva ploi slabe şi vântul se activează.

 
Joi sunt anunţate ninsori şi lapoviţă în majoritatea masivelor. În Carpaţii Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi izolat 10...15 litri de apă pe metru pătrat şi vântul va prinde putere la altitudini mari.
 
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, vremea se va menţine în general închisă. Temporar vor fi precipitaţii, sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia şi local în celelalte regiuni. Se vor semnala precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei la munte, iar noaptea pe arii restrânse în Moldova. Izolat, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari şi pe suprafeţe mici şi la cote mult mai reduse şi în restul teritoriului.
 
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade. Izolat va fi ceaţă. La Bucureşti va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 3...4 grade.
 
Vineri, vremea se îmbunează, zărim şi soarele, iar temperaturile urcă uşor. Pe seară şi în noaptea următoare se întorc ploile, iar termometrele vor indica valori de până la 14 grade Celsius. În Bucureşti, şansele de ploaie vor fi reduse şi se încălzeşte uşor. Se anunţă 8 grade ziua şi în jur de 5 grade noaptea.
 
Vineri, precipitaţii mixte şi polei
 
Vineri, cerul va avea înnorări temporare şi va ploua cu precădere noaptea, local în jumătatea de vest a ţării şi izolat în rest, iar la munte, precipitaţiile vor fi mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, dar la cote mai reduse şi în vestul şi nordul teritoriului. Temperaturile maxime, uşor mai ridicate decât în intervalul precedent, vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa între -1 şi 9 grade. Izolat va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
 
La Bucureşti, vineri, cerul va avea înnorări temporare, dar probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, uşor mai ridicată decât în intervalul precedent, se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4...5 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
 
Conform meteorologilor, sâmbătă aşteptăm ploi în cea mai mare parte a ţării, iar la munte se anunţă lapoviţă şi condiţii de polei. Temperaturile cresc uşor în zonele extracarpatice. La munte, sâmbătă pe timpul zilei va ploua pe suprafeţe mari, iar în noaptea următoare aşteptăm lapoviţă şi polei. 
 
Sâmbătă, în zonele extracarpatice, vremea va continua să se încălzească uşor, iar în celelalte regiuni valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară. Cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua va ploua pe arii relativ extinse în cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei la munte, iar noaptea local în regiunile nordice şi centrale. Vântul va avea intensificări temporare la munte şi local în zonele mai joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -3 şi 9 grade. Izolat va fi ceaţă. La Bucureşti, sâmbătă, cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a intervalului va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 2...4 grade.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: