Prognoza meteo: Cum începe iarna. Cât de frig se anunţă de 1 Decembrie, unde o ia vremea razna

Prognoza meteo: Cum începe iarna. Cât de frig se anunţă de 1 Decembrie, unde o ia vremea razna

Frig în majoritatea regiunilor ţării FOTO Shutterstock

Ultima săptămână din luna noiembrie aduce vreme rece în cea mai mare parte a ţării. Şi prima luna de iarnă debutează tot cu frig. Anunţul a fosut făcut de către Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Ştiri pe aceeaşi temă

”Ultima săptămână din utima lună a acestei toamne arată o săptămână mai rece în cea mai mare parte a ţării. Observăm abateri termice negative, mai mari de două grade la nivelul temperaturilor medii, în partea de vest, sud-vest, centrul ţării. De altfel, întreaga săptămână, începând de miercuri, joi şi vineri, vom întregistra temperaturi mult mai coborâte în depresiunile intramontane. Temperaturile cele mai coborâte frecvent pe parcurul nopţilor şi dimineţilor, preponderent negative, inclusiv în Capitală, -4. Va fi mai rece miercuri, joi şi vineri dimineaţă.  Practic, vom înregistra cele mai coborâte temperaturi de până în prezent în această toamnă”, a spus Elena Mateescu la Antena 3.
 
Şi prima luna de iarnă începe tot cu frig. În prima săptămână din luna decembrie vor avea parte de temperaturi negative, însă în ăartea de sud a ţării este posibil să înregistrăm fenomene de inversiune termică.
 „În zonele joase din sud, vest şi centrul ţării se menţin condiţii de ceaţă. După-amiaza se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 0 până la cel mult 11 grade. E posibil ca în a doua jumătate a săptămânii, în zona deluroasă din partea de sud a ţării, să avem valori chiar uşor peste 13 grade Celsius şi să mai înregistrăm acele fenomene de inversiune termică.
 
Se menţine tendinţa unor valori de temperaturi mai coborâte. Maximele vor fi cuprinse între 0 până la cel mult 11-12 grade Celsius. În Moldova, mai rece, 5-8 grade Celsius la nivelul maximelor. În zona centrală şi în depresiuni se vor înregistra valori mai coborâte. Dimineaţa zilei de 1 Decembrie va fi una rece, pentru că şi următoarele două săptămâni vor fi caracterizate de temperaturi minime preponderent negative”, a mai precizat Elena Mateescu.
 
 

Prognoza meteo lunară

 
În  săptămâna 23-30 noiembrie, cu excepţia regiunilor nord-estice, unde temperatura medie a aerului va fi apropiată de cea normală pentru această perioadă, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, cu o abatere termică negativă uşor mai accentuată în extremitatea de vest a ţării. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.
 
Săptămâna 30.11.2020 – 07.12.2020
 
Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare, la nivelul întregii ţări.
 
Săptămâna 07.12.2020 – 14.12.2020
 
Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval se va situa în general în jurul celui normal pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.
 
Săptămâna 14.12.2020 – 21.12.2020
 
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice acestei perioade, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările