Prognoza meteo: Două anotimpuri în România. Unde şi când se anunţă 20 de grade, ce zone vor fi lovite de ninsori

Prognoza meteo: Două anotimpuri în România. Unde şi când se anunţă 20 de grade, ce zone vor fi lovite de ninsori

Vreme deosebit de cladă în sudul ţării FOTO Adevărul

Vremea împarte România în două. În timp ce în sud-estul ţării, mercurul din termometre va urca până la 18 grade, în nordul şi centrul ţării se răceşte, iar în Maramureş sunt aşteptate lapoviţe şi ninsori.

 
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), marşi vremea va fi în continuare caldă pentru această dată, deşi în vestul, centrul şi nordul teritoriului temperatura aerului va marca o scădere uşoară. Cerul va avea înnorări temporare; în cursul zilei va ploua slab, pe arii restrânse în vest, centru şi nord, iar noaptea, local în sud, nord şi nord-vest, exceptând zona Maramureşului, unde vor fi şi lapoviţe sau ninsori. La munte, pe spaţii mici se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare în zona montană, cu viteze mai mari pe creste, dar local şi la cote mai reduse, ziua şi în restul teritoriului.
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 7...9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi până în jurul a 18 grade, local în Muntenia, vestul Dobrogei şi extremitatea de sud a Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade. Dimineaţa, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.
 
Anormal de cald
 
Miercuri, deşi valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de intervalul anterior vor caracteriza în continuare o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Conform ANM, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales ziua în nordul, centrul şi estul ţării, unde local va ploua slab. În zona de munte, îndeosebi în Carpaţii Orientali, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări la munte, mai ales pe creste, dar izolat şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului.
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 6...7 grade în depresiuni şi 16...18 grade în regiunile sudice, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -8 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
 
Joi se face şi mai cald, maximele termice anunţate fiind cuprinse între 12 şi 20 de grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei şi pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în regiunile nordice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi trecător în regiunile estice. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, mai coborâte în zonele depresionare.
Şi sfârşitul de săptămână va fi unul plăcut din punct de vedere termic. Vremea se va menţine caldă în majoritatea regiunilor, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în jumătatea
de nord a ţării şi mai ales către finalul intervalului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: