Pedeapsă. Fostul şef al Vămii Călăraşi, condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare în dosarul “Motorina”

Pedeapsă. Fostul şef al Vămii Călăraşi, condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare în dosarul “Motorina”

Ion Voicu, fostul şef al Vămii Călăraşi FOTO Adevărul

Anchetat pentru legături cu afacerea “Motorina” în care a fost implicat şi Sorin Blejnar care a condus ANAF, Ion Voicu, fostul şef al  Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi a fost condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.



În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Mara Tănase – 4 ani şi 6 luni, Ionescu Lucian Florin – 3 ani şi Niţulescu Cristian Gabriel – 2 ani şi 6 luni, cu suspendarea executării pedepsei. Ion Voicu şi Mara Tănase, administratorul firmei SC Atlantis Premium SRL Jegălia, urmează să plătească, în solidar, către ANAF, suma de 37.225.298 lei, cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă obligaţiile accesorii până la achitarea debitului.

Pe 11 septembrie 2012, şeful Vămii Călăraşi, Ion Voicu,  era reţinut alături de alte 12 persoane pentru contrabandă cu motorină. Conform Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), treizeci şi trei de percheziţii s-au făcut la acea dată la locuinţele unor persoane şi la sediile mai multor societăţi comerciale din municipiile Constanţa, Bucureşti, Călăraşi şi judeţele Sibiu, Giurgiu, Prahova, Alba şi Vâlcea, fiind vizat un grup infracţional organizat specializat în activităţi de evaziune fiscală cu combustibili. Printre cei săldaţi şi arestaţi ulterior preventiv s-a regăsit şi Voicu, dar şi alţi 4 vameşi.

Filiera-fantomă

Conform unui comunicat al DIICOT, gruparea era constituită din opt persoane care sunt acuzate că au achiziţionat peste 11.000 de tone de motorină Euro 5 în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, respectiv combustibil lichid greu şi motorină Navo, prin antrepozitul fiscal situat în municipiul Călăraşi, însă în realitate au revândut motorina prin staţii de distribuţie a carburanţilor, fără să plătească taxele aferente.

"În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip «fantomă», fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele", se arăta într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Sprijin de la vameşi

Potrivit procurorilor DIICOT, activitatea infracţională a fost sprijinită de către funcţionari vamali din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, care făceau controale formale la societăţile comerciale implicate şi le asigurau spaţii necesare funcţionării. Prejudiciul cauzat bugetului de stat de către membrii grupării a fost estimat la cinci milioane de euro. ".

În acelaşi dosar, fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, Radu Nemeş a fost condamnat la 9 ani de închisoare, iar soţia acestuia la 7 ani, au decis magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti, decizia nefiind definitivă.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamant pe fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la evaziune fiscală şi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii).

Radu Nemeş, coordonatorul grupului

În acelaşi dosar, pedepse cu închisoare au primit Radu Nemeş, coordonatorul grupului infracţional organizat, care a primit o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma constituirii), şi soţia acestuia, Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, care a primit o pedeaspă de 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Viorel Comăniţă, director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) la data faptelor, a primit o pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, iar Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI - Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) a primit tot 5 ani de închisoare. Persoanele vizate din dosar au de plătit către ANAF 242.642.205, 44 de lei.
 

Vă recomandăm şi:

Şeful Vămii Călăraşi, reţinut de DIICOT. Ion Voicu, suspectat de implicare în dosarul "Motorina"

 Şeful Vămii Călăraşi, afaceri necurate. Ion Voicu, suspectat că a sprijinit o reţea infracţională de evazionişti

 Ce avere are şeful Vămii Călăraşi. Ion Voicu, suspectat de evaziune fiscală de 5 milioane de euro, trăieşte modest şi are credite la bancă

 UPDATE Şeful Vămii Călăraşi, scos din casă de mascaţi. Ion Voicu, dus la birou pentru percheziţii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: