Lucrările la noul corp al spitalului din Călăraşi vor începe în luna martie. Cât costă clădirea

Lucrările la noul corp al spitalului din Călăraşi vor începe în luna martie. Cât costă clădirea

Aşa va arăta noua cladire FOTO Facebook/Construcţii Erbaşu

În curând va începe construcţia noului corp de clădire al Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Pompei Samarian din Călăraşi. Anunţtul a fost făcut de constructor, Grupul de Construcţii Erbaşu. Investiţia se ridică la 86,2 milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

După finalizarea lucrărilor (36 de luni), acesta va beneficia de 230 de paturi destinate secţiilor: Pediatrie, Neonatologie, Bloc Naşteri, Lehuzie, Obstetrică-Ginecologie, Oncologie, Geriatrie, Neurologie, Psihiatrie şi Chirurgie Plastică.
 
Sănătatea este importantă pentru fiecare dintre noi, iar atunci când construim şi modernizăm spitale, o facem cu responsabilitate şi atenţie. Lucrarea este realizată în parteneriat cu Terragaz Construct, au anunţat reprezentaţii firmei SC Erbasu.
 
Se preconizează ca în luna martie 2021 să se predea amplasamentul constructorului, până atunci eliberându-se zona de imobilele aflate pe terenul destinat obiectivului“, a declarat Vasile Iliuţă, preşedintele CJ Călăraşi.
 
Contractul pentru construirea noului corp a fost semnat recent, iar investiţia se ridică la 86,2 milioane de lei. În noua clădire vor exista spaţii pentru secţiile de imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie, însumând în total 230 de paturi. 
 
„Investiţia are o durată de realizare de 40 de luni”, a explicat Eduard Grama, directorul Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.
 
Prin proiectul Companiei Naţionale de Investiţii se va asigura modernizarea şi eficientizarea în ansamblu a Spitalului Judeţean în conformitate cu cerinţele europene. Noul corp de clădire va comunica cu corpurile de clădire deja existente ale spitalului şi va prelua funcţionalitatea actuală a 3 corpuri. Investiţia de 86,2 milioane de lei are o durată de realizare de 40 de luni, din care 4 sunt dedicate activităţii de proiectare.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările