Bucurii, victorii şi griji de cercetător la „Antipa“. „Satisfacţiile compensează din plin sacrificiile”

Bucurii, victorii şi griji de cercetător la „Antipa“. „Satisfacţiile compensează din plin sacrificiile”

Oana Paula Popa este cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa FOTO Arhivă personală Oana Paula Popa

Oana Paula Popa descifrează secretele lumii înconjurătoare şi le traduce pe limba vizitatorilor Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, unde este cercetător ştiinţific de 17 ani

Fără informaţiile pe care cercetătorii le descoperă, muzeele ar deveni simple case pline de obiecte, colecţii fără istorie şi fără poveşti, e de părere Oana Paula  Popa (39 de ani), care din 2003 face parte din echipa oamenilor de ştiinţă a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ din Bucureşti. Absolventă a Facultăţii de Biologie, ea este şi şefa Laboratorului de Biologie Moleculară din cadrul instituţiei. 
 
„Laboratorul în care îmi desfăşor activitatea aduce un plus de cunoaştere în zoologia tradiţională prin utilizarea unor tehnici de biologie moleculară. Noi observăm caractere codate la nivel molecular şi le folosim pentru a completa studiile tradiţionale. Este o muncă extrem de plăcută, cu foarte multe provocări, dar şi cu extrem de multe satisfacţii.  Petrec în muzeu în jur de zece ore pe zi şi nu sunt aproape niciodată singură – coordonez o echipă minunată de tineri cercetători pasionaţi, pe care, de multe ori, îi găseşti în laborator până seara târziu”, povesteşte foarte pe scurt ceea ce face la muncă Oana Paula  Popa.
 

Conexiunea la lumea ştiinţifică, vitală

Pentru că un cercetător este o specie aparte, preocupările Oanei sunt diverse, iar munca ei pare uneori fără sfârşit, plină de mari satisfacţii, dar şi de mici insuccese. 

„Este foarte solicitantă, este genul de profesie de care nu te poţi despărţi în momentul în care ai încuiat uşa biroului şi ai plecat spre casă. Fie că este vorba de un proiect pe care îl dezvolţi în laborator, de un program educativ sau de o expoziţie pe care o organizezi, nu te poţi opri vreodată din documentare. Este  vital să râmâi informat şi conectat la lumea ştiinţifică, o lume efervescentă aflată într-o continuă evoluţie.
 
Datoria noastră, a cercetătorilor de muzeu, este de a disemina rezultate muncii pe care o depunem către public, de a găsi o cale prin care să funcţionăm ca liant între lumea ştiinţifică, cu limbajul sofisticat şi ermetic în care sunt comunicate marile descoperiri, şi public. Trebuie să-i facem publicului nostru educaţie ştiinţifică, iar pentru acest lucru trebuie să ne documentăm constant şi consistent. Capacitatea de a înţelege istoria naturală şi culturală a lumii noastre şi de a monitoriza schimbările este esenţială pentru supravieţuirea noastră ca specie. O parte a rolului nostru este de a ajuta publicul să conştientizeze acest lucru“, explică Oana Paula Popa.
 

Interesul pentru ştiinţă al publicului, izvor de satisfacţie

Munca asiduă în laboratorul de cercetare, dar şi întâlnirile cu publicul sunt doar câteva dintre satisfacţiile profesiei de cercetător ştiinţific. Oana Paula Popa recunoaşte că sunt şi minusuri, însă preferă să numere doar reuşitele, nu şi greutăţile întâmpinate.
 

„Sunt multe satisfacţii şi compensează din plin sacrificiile pe care trebuie să le facem. Când vorbim despre activitatea ştiinţifică, cele mai mari satisfacţii vin din citările pe care le primesc lucrările tale – înseamnă că rezultatele muncii tale contribuie la progresul ştiinţei. Întâlnirile cu publicul în cadrul programelor pe care le realizăm sunt, de asemenea, momente importante. Acest interes pentru ştiinţă al publicului este izvor de satisfacţie pentru noi. Expoziţiile, de altfel dificil de organizat, ne aduc mari bucurii. Cu cât expoziţia temporară trăieşte mai mult, călătoreşte mai mult, este privită de mai mulţi ochi, cu atât bucuria curatorului este mai mare. Dacă reuşim să provocăm şi să influenţăm în sens pozitiv modul de a gândi şi de a acţiona al publicului cu privire la trecutul, prezentul şi viitorul naturii, satisfacţia noastră este asigurată“, explică Oana Paula Popa.
 

„În această profesie, insuccesul pare să te însoţească permanent“

 
Pentru tinerii care aspiră la o carieră în domeniul zoologiei, Oana Paula Popa subliniază cele două calităţi fără de care nu pot face această meserie: „În primul rând, ar trebui să nu le lipsească dragostea pentru natură şi pasiunea de a o observa. În momentul în care această pasiune există, celelalte se pot dobândi uşor. Răbdarea, perseverenţa, puterea de a înfrunta eşecul nu mai par de neatins când faci ceea ce-ţi place.
În cercetare, de multe ori, insuccesul pare să te însoţească permanent. Este extrem de important să alimentăm şi să încurajăm curiozitatea pe care tinerii o au în legătură cu natura. Am avut bucuria să cunosc tineri excepţionali, extrem de pasionaţi de studiul animalelor, care au devenit voluntari în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară şi au reuşit, într-un timp relativ scurt peterecut alături de echipa de cercetare, să acumuleze enorm şi chiar să-şi publice în jurnale internaţionale propriile rezultate ştiinţifice“.
 

Cea mai frumoasă parte: expediţiile în natură

Oana Paula Popa este mare amatoare de expediţii de cercetare în natură. Pe lângă informaţiile ştiinţifice culese, acestea au şi rolul de a suda mai bine echipele de cercetători.
 
„Toate expediţiile sunt interesante şi au farmecul lor. De pildă, am avut un proiect postuniversitar în cadrul căruia am colaborat cu o echipă de cercetători de la Institutul de Zoologie a Vertebratelor din Brno, Cehia.
Am petrecut împreună o perioadă plină de sens şi extrem de rodnică.
Staţiunea de cercetări era într-o pădure, lângă un lac, un adevărat colţ de rai în care se lucra de dimineaţă până târziu în creierii nopţii. Acolo am întânit o atmosferă extraordinară, o echipă unită şi foarte multă pasiune pentru ştiinţă.
 
De asemenea, ultima ieşire pe teren a avut loc într-o zonă superbă din România, pe Defileul Dunării. Această expediţie a fost deosebită şi pentru că am avut-o alături pe una dintre voluntarele laboratorului nostru, Ana Alexandra Stratan. Pentru ea, o elevă de clasa a XI-a, a fost o experienţă senzaţională.
 
A aflat cam care este drumul pe care îl străbat probele cu care se întâlnise înainte în laborator. A înţeles cu siguranţă că este extrem de dificil şi că ai nevoie de multă dibăcie pentru a te descurca în natură, pentru a putea colecta probele atât de necesare într-un laborator de genetică“, povesteşte Oana Paula Popa.
 
 

Vă mai recomandăm şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: