Ştefan Bănică Senior a văzut lumina zilei în Călăraşi. Cum arată casa în care s-a născut marele artist

Ştefan Bănică Senior a văzut lumina zilei în Călăraşi. Cum arată casa în care s-a născut marele artist

Casa în care s-a născut Ştefan Bănică senior se află pe strada Pompierilor Foto:Adevărul

Unul dintre actorii renumiţi ai comediei româneşti a văzut lumina zilei în Bărăgan, într-o căsuţă modestă din târgul de pe malul Borcei. Locuinţa există şi astăzi la Călăraşi, însă aproape nimeni nu ştie că acolo s-a născut Ştefan Bănică senior.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Doar o placă din marmură, montată de autorităţi, pe peretele casei de pe strada Pompierilor aminteşte despre marele artist român. Nimeni din familia actorului nu mai trăieşte în oraş, iar locuinţa a fost vândută de mai multe ori, după ce familia Banică s-a mutat la Bucureşti.

În semn de cinstire, călăraşenii i-au ridicat un frumos bust în oraş, iar pe peretele casei în care s-a născut a fost amplasată o placă comemorativă, ambele dezvelite în prezenţa lui Ştefan Bănică junior. De asemenea, anual, la Călăraşi se desfăşoară Festivalul teatrelor de amatori „Ştefan Bănică. O stradă din cartierul Livada din oraş poartă numele marelui actor.

Fiul lăutarului Drăgan Constandache Bănică, Ştefan Constantin Bănică, pe numele său întreg, s-a născut la 11 noiembrie la Călăraşi. Conform biografiei actorului, familia lăutarului Drăgan Constandache Bănică s-a mutat la Bucureşti, iar copilul Bănică, având înclinaţii artistice, a cântat în corul de copii de la radio, a jucat in spectacole de teatru pentru şcolari. A absolvit Institutul de Teatru din Capitală în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi şi în timpul studenţiei facea figuraţie la teatrele bucureştene.

Carieră de 5 stele

A jucat la Teatrul CFR - Giuleşti în piese ca “Băiat bun, dar cu lipsuri “ de Nicuţă Tănase, Escu şi Titanic Vals de Tudor Muşatescu, la Teatrul Regional Bucureşti l-a interpretat pe Mitică Popescu, din piesa cu acelaşi nume a lui Camil Petrescu. A jucat şi pe scena Teatrului Bulandra în rolul lui Iordache din D-ale carnavalului şi Pristanda din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, în Arsenic şi dantela veche de e J. Kasserling a fost Mişu Fetecan din Nota zero la purtare de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava.



Împreună cu Stela Popescu a interpretat roluri în spectacole de revistă şi divertisment, în duet.
A jucat în piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, cum sunt: Anecdotă provincială, Bărbierul din Sevilla, Districtul celălalt, Furtuna, Mincinosul, Mitică Râmătorian, Poveste de carnaval, Visul unei nopţi de iarnă, etc.


 

Cele mai bune filme

Printre filmele în care a jucat se numără: Cel mai iubit dintre pământeni (1993), Harababura (1990), De ce trag clopotele, Mitică? (1982), Singur printre prieteni (1979), Nea Mărin miliardar (1978), Cianura şi picatura de ploaie (1978), Septembrie (1978), Fair Play (1977), Păcală (1974), Proprietarii (1973), Brigada Diverse intră in acţiune (1970), Brigada Diverse in alertă (1971), Cîntecele mării (1970), Vin cicliştii (1968), Zile de vară (1968), Împuşcături pe portativ (1967), Tunelul (1967), Golgota (1966), Dincolo de barieră (1965). Ştefan Bănică s-a stins din viaţă în 1995, la 26 mai, la vârsta de 62 de ani.

Vă recomandăm şi:

VIDEO „In memoriam George Constantin”,  expoziţie dedicată marelui actor în cadrul Festivalului Naţional de Teatru

VIDEO EXCLUSIV Actorul Teodor Corban, din „Aferim!”: „Am crezut că este o farsă vestea cu Ursul de Argint”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: