Violenţe într-un supermarket din Buzău. Scandalagiul, deranjat de îndemnul unui agent de pază de a purta mască VIDEO

Violenţe într-un supermarket din Buzău. Scandalagiul, deranjat de îndemnul unui agent de pază de a purta mască VIDEO

CAPTURĂ VIDEO

Un incident extrem de violent a avut loc zilele trecute în magazinul Penny de la Gara Buzău. Doar intervenţia agenţilor firmei de pază şi reacţiile inspirate ale celorlalţi clienţi au făcut ca incidentul să nu aibă urmări grave.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întregul episod a fost surprins pe camerele de supraveghere ale magazinului şi de clienţi cu telefoanele mobile. 
 
Scandalul a izbucnit în momentul în care un individ a intrat în magazin fără a purta mască. 
 
Unul dintre agenţii de pază ai magazinului i-a atras atenţia că sunt multe persoane în magazin şi l-a rugat să îşi pună mască. 
 
Acesta a fost momentul în care tânărul s-a dezlănţuit, lucru care se poate observa şi pe imagini.
 
Mai întâi, a lovit agenţii de pază ai magazinului, după care a lovit violent un bărbat în vârstă şi i-a rupt hainele de pe el. 
 
În cele din urmă, angajaţii magazinului şi un client au reuşit să îl prindă şi să îl imobilizeze până la sosirea echipajelor de intervenţe de la Lex Protect, alarmate prin activarea butonului de panică.
 
 
Întregul moment a speriat clienţii magazinului, iar pe filmare o femeie chiar spune că dacă individul ar fi avut un cuţit la el făcea ravagii.
 
Bărbatul a fost scos afară din magazin, iar agenţii de pază l-au predat poliţiştilor şi jandarmilor. Chiar şi în prezenţa acestora, individul continua să fie agresiv verbal şi chiar se împingea cu unii dintre ei.
 
Incidentul de la gară, din fericire, nu a avut urmări grave, însă oamenii s-au speriat. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările