VIDEO Gospodarul care nu primeşte ceata de ”urşi” în Ajunul Anului Nou va avea ghinion tot anul care urmează

VIDEO Gospodarul care nu primeşte ceata de ”urşi” în Ajunul Anului Nou va avea ghinion tot anul care urmează

Străzile Buzăului s-au umplut de cete de colindători, mulţi veniţi din judeţele Moldovei. Oamenii şi-au facut deja un obicei din a-şi petrece sărbătorile Crăciunului departe de case, dormind prin gări sau pe unde apucă. Printre ei sunt şi câţiva colindători din Moineşti, judeţul Bacău, care au pornit cu ursul pe străzile oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Ceata de ”urşi” umblă de câteva zile pe străzile oraşului, pentru a le transmite buzoienilor urări de viaţă bună pentru noul an. 
 
Oamenii sunt încântaţi să-i vadă şi să-i asculte pe colindători. Unii privesc spectacolul de la ferestre, alţii ies din case pentru a-i admira chiar din mijlocul lor. 
 
Buzoienii îi răsplătesc cu cât au prin buzunare, pentru că aşa-i obiceiul. 
 
”Nu mai are lumea bani, ca pe vremuri. Dar noi tot colindăm, că aşa e tradiţia, chiar dacă nu ne alegem cu mare lucru. Ca să ne mai rămână şi nouă ceva, mâncăm pe fugă câte un covrig, o pâine, şi dormim pe unde apucăm, în gară, în trenuri”, spune unul dintre colindători.
 
 
Jocul ursului are menirea de a aduce putere, sănătate, forţă şi înţelepciune membrilor familiei care deschide uşa casei. Urătura cu Ursul sau Jocul Ursului este una dintre tradiţiile de Anul Nou şi care se practică din Ajunul CrăciunuluI pănă la Boboteză. 
 
Pe vremuri, colindătorii mergeau din casă în casă, îmbrăcaţi în costume populare. Acum, obiceiul s-a păstrat mai mult la ţară. Superstiţiile spun că gospodarul care nu primeşte ceata de urşi în ziua de Ajun a Anului Nou va avea ghinion tot anul care urmează.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările