Vânător din Berca, prins la braconaj

Vânător din Berca, prins la braconaj

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) din cadrul IPJ Buzău au prins, duminică, un bărbat de 65 de ani, din comuna Berca, suspectat de săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic. Bărbatul este suspectat că în aceeaşi zi a participat la o partidă de vânătoare organizată, în timpul căreia a împuşcat un mistreţ pe care nu l-a înregistrat în autorizaţia de vânătoare.


Bărbatul ar fi ascuns vânatul, iar la încheierea partidei de vânătoare s-a întors pe terenul respectiv cu un autoturism şi a luat mistreţul, pentru a-l transporta la domiciliul său.

Poliţiştii din cadrul Biroului AESP l-au prins la scurt timp şi au ridicat vânatul, pe care l-au predat reprezentanţilor unei asociaţii de vânătoare. Totodată, pe numele vânătorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: