Unde a ajuns copilul care a stat cinci zile în spital aşteptându-şi tatăl care a murit pe masa de operaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bordeiul în care locuia tatăl cu băieţelul de 9 ani
Bordeiul în care locuia tatăl cu băieţelul de 9 ani

Copilul de nouă ani rămas fără tată după ce acesta a murit în urma unei operaţii complicate, în Spitalul Judeţean, a fost preluat în plasament, după cinci zile petrecute le Pediatrie, de către Protecţia Copilului.

La sfârşitul săptămânii trecute, bărbatul de 46 de ani care muncea cu ziua ca să-i poată cumpăra copilului mâncare şi haine s-a simţit rău şi a chemat salvarea. 

Ambulanţa a ajuns la el şi a fost dus la spital, împreună cu băiatul, care nu mai avea pe nimeni în preajmă. A fost cazat de atunci în secţia de pediatrie, unde i-au fost asigurate trei mese pe zi.

”Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost transportat cu ambulanţa la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău în stare foarte gravă, cu peritonită generalizată. Acesta a venit însoţit de copilul său de 9 ani care a fost ulterior cazat la secţia Pediatrie a spitalului”, ne-a declarat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău.

Nu-şi găsesc cuvintele să-i spună că i-a murit tatăl

Deşi medicii din Urgenţe l-au operat pe bărbat şi au încercat să-l salveze, ulcerul perforat şi o puternică infecţie abdominală l-au răpus. De atunci, cadrele medicale nu-şi găsesc cuvintele să-i spună copilului că singurul om care avea grijă de el a pierit şi încearcă să amâne pe cât posibil cumplitul moment.

”Tot timpul întreba de tată şi voia să îi ducă de mâncare. A oprit mâncarea lui de la spital, pentru a i-o duce tatălui pentru că ştia că nu mâncase când a venit la spital. Era trist, îşi lua gândul de la tatăl lui în perioade scurte când se juca sau se mai uita pe tabletă, dar inclusiv ne-a întrebat dacă de pe tabletă îl poate suna pe tatăl lui”, spune Georgiana Dragu, asistent social în cadrul spitalului.

Între timp, mama băiatului a fost găsită de către autorităţi. „A venit şi mămica copilului când a aflat ce s-a întâmplat cu concubinul dumneaei. Mămica nu şi-a pus problema să-l abandoneze. Mama şi-a arătat deschiderea de a fi alături de copil când acesta va afla vestea morţii tatălui”, a declarat Cristina Niculescu, reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială.

Potrivit asistenţilor DGASPC Buzău, reacţia copilului la vederea mamei a fost mai mult decât pozitivă, pentru că primul lucru pe care l-a spus copilul a fost faptul că vrea să o vadă pe mama lui şi că îi este dor de ea.

buzau

Autorităţile din comuna Buda spun că băiatul nu are paternitate recunoscută, iar relaţiile între cei doi părinţi s-au deteriorat, minorul fiind crescut de tatăl biologic, faţă de care dezvoltase o relaţie de ataşament.

”Ei au locuit împreună şi, pentru că au existat nişte probleme legate de consumul de alcool, nu ştiu dacă exagerat sau nu, mama a plecat la părinţii ei undeva într-un sat din apropiere, iar copilul a rămas cu tatăl, se pare, mai ataşat fiind de acesta. Mama se pare că are şi ceva probleme de sănătate iar după plecarea ei a devenit o problemă însăşi subzistenţa familiei din tată şi fiu”, spune Gheorghe Bălan, de la primăria comunei Buda.

Anchetă socială

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a demarat o anchetă socială în acest caz, iar copilul şi mama sa au fost cazaţi, în data de 3 iunie, la Centrul DGASPC Buzău. Mama le-a spus celor din centru că nu mai era împreună cu tatăl copilului când au fost preluaţi de ambulanţă pentru că plecase de câteva săptămâni de acasă întrucât bărbatul consuma mult alcool şi se săturase de violenţele acestuia. 

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va demara investigaţii şi cu privire la pasivitatea autorităţilor locale din Buda faţă de situaţia acestei familii. Nu a fost centralizată nicio notificare de la primăria locală vizavi de condiţiile grele de trai ale acestei familii. Bărbatul şi copilul locuiau într-o casă sărăcăcioasă, fără curent electric.

Copilul şi mămica vor rămâne în centrul DGASPC Buzău şi zilele următoare, întrucât vor trebui să vină rezultatele pentru Covid, apoi specialiştii vor decide unde îi va fi mai bine copilului şi pentru ce perioadă. O soră a bărbatului, care stă în Bucureşti şi are o situaţie materială bună, va achita toate cheltuielile de înmormântare şi-l va îngropa în Capitală.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite