Trei surori au murit într-un grav accident lângă Buzău: femeile se reuniseră pentru a petrece concediul împreună VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IPJ Buzău
Sursa IPJ Buzău

Un grav accident de circulaţie, cu trei vehicule implicate, s-a produs la miezul nopţii de miercuri spre joi, pe drumul european E85, aproape de municipiul Buzău. Evenimentul s-a soldat cu decesul a trei femei, toate surori, şi rănirea altor trei persoane, între care şi un copil.

Un autoturism condus de un şofer din Bucureşti, care circula dinspre Buzău către Capitală, a intrat în coliziune cu un SUV de pe sensul opus. În aceasta din urmă, alături de şoferul de 49 de ani din Buzău se mai aflau soţia şi cei doi copii. 

Ulterior, maşina buzoienilor a fost izbită de un camion care venea cu viteză din spate. Maşina din Bucureşti ar fi ajuns de mai multe ori pe contrasens, spun martorii.

”Şoferul s-a derutat, a pierdut controlul maşinii care oricum avea viteză prea mare. Cică s-a speriat, a fandat de două, trei ori, s-a pus de-a latul drumului, după care a intrat Q5-ul în el”, a spus un şofer de camion în faţa căruia s-a produs accidentul.  

Accidentul s-a soldat cu decesul a trei pasagere din autoturismul cu număr de Bucureşti. Şi-au pierdut viaţa soţia şoferului şi surorile acesteia, care aveau între 53 şi 58 de ani. Femeile se stabiliseră în zone diferite ale ţării, în Gorj, Bucureşti şi Buzău, iar acum se reuniseră pentru a petrece concediul. 

”Evenimentul rutier s-a produs pe DN2 E85, în afara municipiului Buzău. Un conducător auto care circula din direcţia Buzău către Bucureşti a intrat în coliziune cu două autovehicule care veneau din sens opus”, a declarat Gheorghe Colăcel, de la Poliţia Rutieră 

În accident au fost rănite alte trei persoane. Este vorba despre şoferul din Bucureşti, de 62 de ani, care este în stare gravă la spital, dar şi doi membri ai familiei din Buzău: soţia în vârstă de 46 de ani a şoferului şi băiatul acestora, de 15 ani.

”La locul intervenţiei, colegii au constatat că erau patru victime încarcerate în primul autoturism, dintre care trei decedate, de sex feminin, şi a patra, conştientă, cu funcţii vitale. În al doilea autoturism, patru victime, dintre care doar două au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat Ionuţ Căşaru, de la ISU Buzău   

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Traficul auto pe şoseaua europeană E85 a fost blocată de două ore, pe ambele sensuri.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite