Tânără fugită din carantină, găsită de jandarmi în braţele iubitului. „M-au ţinut trei zile, n-am nimic. Am ieşit pe poartă“

Tânără fugită din carantină, găsită de jandarmi în braţele iubitului. „M-au ţinut trei zile, n-am nimic. Am ieşit pe poartă“

Jandarmii au găsit-o pe fată în compania prietenului ei

O tânără de 20 de ani a fugit, în noaptea de marţi spre miercuri, de supărare că nu poate sta cu iubitul, din Spitalul de boli infecţioase din Buzău, unde se afla în carantină pentru Covid-19. Poliţia şi jandarmeria au intrat în alertă la scurt timp, iar tânăra a fost depistată în cartierul Micro 14, unde locuieşte iubitul său.

Ştiri pe aceeaşi temă

După revenirea din străinătate, fata fusese plasată în carantină, în urmă cu patru zile, la Spitalul de Boli Infecţioase din Buzău. 
 
Prietenul acesteia nu putea să o viziteze, iar tânăra nu a mai rezistat de dorul iubitului să stea singură la izolare. Marţi seară, buzoianca a fugit de sub nasul cadrelor medicale, fără nicio remuşcare. 
 
”Am venit din Elveţia, mi-au făcut testele, m-au ţinut trei zile în carantină şi n-am nimic. Am ieşit pe poartă”, spune tânăra.
 
Fata se afla la domiciliul iubitului ei când a fost contactată de jandarmi. Cei doi au aflat că trebuie să părăsească urgent apartamentul şi să aştepte autorităţile sanitare în faţa blocului.
 
”Am plecat pentru că nu am nimic, domnule. Am făcut teste. Dar eu o să plec iar acuma”, declară tânăra sosită zilele trecute din Elveţia. 
 
Cei doi amorezi au fost luaţi cu o maşină specială de la Pompieri şi plasaţi în carantină, sub pază, unde vor petrece departe de ochii lumiii următoarele 14 zile. Buzoianca va fi sancţionată pentru nerespectarea normelor de carantină sau izolare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: