Accident cu trei autoturisme implicate, pe un drum naţional din judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: I. Bunilă
Sursa foto: I. Bunilă

Traficul rutier a fost restricţionat, joi seară, pe DN 10, în comuna Cislău, din cauza unui accident de circulaţie. Evenimentul s-a soldat cu rănirea unei tinere.

Este vorba de o coliziune între trei autoturisme, două conduse pe direcţia Buzău către Braşov de şoferi de 21 de ani, din Cislău, respectiv 22 de ani, din Pătârlagele şi un autoturism condus din sens opus de o şoferiţă în vârstă de 20 ani, de asemenea din Cislău. 

Accidentul s-a soldat cu rănirea pasagerei din maşina şoferiţei. 

Persoana rănită, o tânără de 20 de ani, din Cislău, a fost preluată de ambulanţă pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările.

buzau

Vă recomandăm să mai citiţi:

Satul lui Băieşu, la final de poveste. Mai puţin de 40 de suflete rezistă în cătunul dintre dealurile Buzăului VIDEO

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

Cum arată „colţii” care dau numele unei celebre zone montane din România. Piatra semipreţioasă renumită în regiune  

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite