Încă un deces provocat de coronavirus, raportat de autorităţile din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Un nou deces provocat de coronavirus a fost înregistrat în judeţul Buzău. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani care suferea şi de alte boli. A murit la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat.

După ce a ajuns la UPU a SJU Buzău cu simptomatologie respiratorie, unde a fost testat şi confirmat cu SARS-CoV-2, pacientul a fost transferat la Spitalul Râmnicu Sărat. 

Evoluţia clinică a fost nefavorabilă şi a survenit decesul. Suferea de etilism, insuficienţă hepatică, ciroză hepatică şi sindrom icteric. 

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în judeţul Buzău, au fost confirmate 29 de cazuri noi de COVID-19.

Patru pacienţi au fost diagnosticaţi în laboratoare de analize private, iar patru în unităţi sanitare din alte judeţe. 

Cei 29 de pacienţi nou confirmaţi au vârste cuprinse între 19 şi 93 de ani. Conform autorităţilor sanitare, numărul total de cazuri pozitive din judeţul Buzău a ajuns la 8.366, 7.670 persoane fiind declarate vindecate şi externate. 

De asemenea, 695 de persoane se află în carantină, iar 357 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese COVID-19 înregistrat, în judeţul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns 227.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite