Simbolul luminos al Braşovului din vârful Tâmpei va deveni „spaţiu publicitar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inscripţia a fost montată în 2004, după modelul Hollywood-ului. Literele au şase metri înălţime. Foto: Arhivă
Inscripţia a fost montată în 2004, după modelul Hollywood-ului. Literele au şase metri înălţime. Foto: Arhivă

După ce în ultimii ani au apărut o serie de probleme în ceea ce priveşte iluminarea literelor simbol de pe Tâmpa, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov au decis să dea în administrare sigla luminoasă Primăriei Braşov.

„Pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Consiliului Judeţean din 30 octombrie va fi un proiect de hotărâre privind transferul acestei inscripţii, cu titlu gratuit, către municipiul Braşov”, a precizat preşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor. „Având în vedere că literele luminoase au devenit o parte din identitatea Braşovului, avem în vederea utilizarea lor pentru promovarea diferitelor evenimente, cu ajutorul unui iluminat special”, a adăugat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Pe model Hollywood

Inscripţia a fost montată în 2004, după modelul Hollywood-ului. Literele au şase metri înălţime şi sunt confecţionate din plastic alb, foarte rezistent. Deasupra inscripţiei a fost amenajată o terasă de unde turiştii pot admira o panoramă spectaculoasă a oraşului. Pe Tâmpa a fost înălţat un catarg pe care flutură steagul României. Tot la începutul anilor 2000 a fost instalate pe Tâmpa. şi un laser, care s-a defectat la scurt timp şi nu a mai fost înlocuit.

În 2006, autorităţile locale au remontat literele ce compun numele municipiului, după ce anterioarele, din 2004, fuseseră smulse de vânt. Grupul de litere a devenit o adevărată atracţie turistică, fiind un loc care oferă o privelişte unică asupra Braşovului, de la aproape 1.000 de metri.

Citeşte şi:

Expediţie pe Tâmpa, muntele reconstruit de braşoveni la începutul secolului trecut. Patru trasee de urcat la pas

Lucruri mai puţin ştiute despre Muntele Tâmpa. Legendele lacului subteran şi ale tunelurilor care străpung masivul

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite