Revoluţionarul Dorin Lazăr Maior, liberat condiţionat din închisoare. A fost recompensat de 15 ori şi a câştigat peste 8 luni prin recursul compensatoriu

Revoluţionarul Dorin Lazăr Maior, liberat condiţionat din închisoare. A fost recompensat de 15 ori şi a câştigat peste 8 luni prin recursul compensatoriu

Dorin Lazăr Maior, la aducerea în ţară din Dubai, în aprilie 2016

Controversatul revoluţionar braşovean Dorin Lazăr Maior, fost deputat PRM în legislatura 2000 - 2004, a fost liberat condiţionat din închisoare după ce a împlinit vârsta de 60 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hotărârea definitivă a fost luată de Tribunalul Braşov în 26 mai 2020. Instanţa a respins o contestaţie a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov care a constatat, anterior, că deţinutul Lazăr Dorin Maior îndeplineşte condiţiile pentru a fi liberat condiţionat din executarea pedepsei de 7 ani de închisoare. Fostul parlamentar a beneficiat de faptul că a împlinit vârsta de 60 de ani în 4 martie 2020, cu trei săptămâni înainte de decizia Judecătoriei Braşov.
 
Potrivit legii privind regimul de executare a pedepselor, condamnaţii care împlinesc vârsta de 60 de ani beneficiază de o reducere substanţială a duratei pedepsei. Astfel, Dorin Lazăr Maior a putut fi liberat imediat ce a depăşit vârsta menţionată.
 
Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deţinutul- condamnat a început executarea pedepsei la data de 21.04.2016, iar aceasta urmează să expire la data de 13.03.2022. Până la data încheierii procesului-verbal ace sta a executat 2024 zile (1.415 zile executate efectiv, 145 zile de arest preventiv, 206 zile considerate ca executate în urma muncii prestate şi 258 zile în baza Legii nr. 169/2017), fracţia din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiţionată fiind de 852 zile, astfel că această condiţie este îndeplinită la momentul soluţionării cererii. Potrivit procesului verbal nr. 87 întocmit la data de 05.03.2020 de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare petentul a executat fracţia de 1/3 din pedeapsă conform art. 60 alin.2 C.pen. 1969 pentru categoria de vârstă peste 60 de ani, însă nu îndeplineşte prevederile legale sub aspectul condiţiilor subiective, fiind fixat un termen pentru amânare de 2 luni”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Braşov, menţinută la Tribunal.
 
Deţinutul a avut o participare activă la programele organizate în penitenciar (60 programe educaţionale, 2 programe sociale şi 3 programe psihologice), majoritatea fiind finalizate cu calificative bune şi foarte bune, fiind recompensat de 15 ori şi sancţionat disciplinar o dată. De asemenea, acesta a câştigat prin muncă un număr de 206 de zile şi se afla la a 3-a analiză a dosarului. În plus, a beneficiat din plin şi de legea recursului compensatoriu, cu un câştig de 258 de zile.
 
”(...) Deşi persoana condamnat ă figurează înregistrată cu un antecedent penal, instanţa constată că pedeapsa anterioară a fost contopită în prezentul mandat, petentul fiind la primul contact cu mediul carceral, apreciindu-se că perioada executată până în prezent este suficientă pentru realizarea scopului educativ al pedepsei. În susţinerea acestui argument, instanţa reţine că deţinutul a avut o participare deosebit de activă la programe le organizate în peniteciar, este şcolarizat, având studii superioare şi calificări profesionale obţinute anterior privării de libertate, împrejurare care i-ar putea permite angajarea, perspectivă învederată de petent prin înscrisurile depuse la dosar.
 
Totodată, instanţa constată că petentul este foarte bine integrat familial şi social, a avut o un comportament corespunzător şi o conduită generală de îndeplinire a cerinţelor mediului carceral, evaluarea psihologică a petentului evidenţiind circumstanţe in favorem admiterii cererii de liberare condiţionată – «stabil psiho afectiv, cu o dispoziţie echilibrată. A adoptat o conduită de conformare şi colaborare în raport de cerinţele mediului carceral, are o preocupare în sensul dezvoltării personale şi a schimbării comportamentale, cooperant şi comunicativ». Raportat la susţinerile Comisiei potrivit cărora deţinutul nu ar îndeplini condiţiile legale de liberare întrucât a fost sancţionat disciplinar o dată, instanţa apreciază că acest aspect nu poate anula toate celelalte merite ale petentului care a avut o bună conduită reliefată prin numărul deosebit de ridicat de recompense obţinute (15 recompense) dar şi prin participarea foarte activă la activităţi educative, sociale şi lucrative în mediul carceral, astfel că amânarea discutării situaţiei petentului pe o perioadă de două luni apare fără o finalitate concretă”, se mai precizează în cuprinsul hotărârii instanţei.

Dorin Lazăr Maior nu a scăpat, însă, de problemele penale. Acesta mai are un dosar de corupţie pe rol, la Tribunalul Braşov, trimis în judecată în 2016. Alţi şapte inculpaţi, printre care şi soţia acestuia, Flori Maior, judecaţi separat, ar putea fi achitaţi după ce Curtea de Apel Alba Iulia a eliminat din dosar toate interceptările şi actele de supraveghere tehnică realizate de SRI.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: