Investiţie într-un cămin studenţesc privat chiar lângă unul dintre complexurile universităţii de stat din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţinând cont că Braşovul este un centru universitar care atrage studenţi din mai multe judeţe ale ţării, şi afacerile cu închirieri de locuinţe merge foarte bine.

În schimb, anumiţi oameni de afaceri au văzut oportunitate să investească în amenajarea de cămine studenţeşti private, care să ofere condiţii mult mai bune decât la stat şi unde să nu existe fel de fel de constrângeri în privinţa repartizării camerelor, desigur însă, pe bani mai mulţi.

Un astfel de cămin studenţesc ar urma să fie construit pe strada Lungă nr. 115, în apropiere de Complexul Memorandumului. Investiţia ar urma să fie derulată de către firma Bradeco SRL (Braşov Development Company SRL) ai cărei acţionari sunt fostul candidat PSD la funcţia de primar al Braşovului, Mihai David, şi Simina Costan. În vederea derulării investiţiei, firma privată a obţinut un certificat de urbanism, a cărui valabilitate este de 12 luni, timp în care societatea va trebui să obţină şi celelalte avize necesare pentru autorizaţia de construire.

Cuplul Mihai David şi Simina Costan mai este implicat într-un alt proiect major pentru Braşov, respectiv cel al Bepco, producător de energie termică în cogenerare, care livrează agent termic Serviciului Public Local de Termoficare Braşov. Cei doi oameni de afaceri braşoveni mai controlează şi dealer-ul auto Delcar.

Citeşte şi:

Ce facultăţi au cea mai mare compatibilitate cu job-ul ales de un student. La Braşov, 80,9% dintre absolvenţi au un job sau propria firmă

Specialitate unică în România, fără căutare printre studenţi, deşi locul de muncă este asigurat la finalul studiilor

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite