Cresc preţurile la sejururile de sărbători în Poiana Braşov din cauza tarifelor mărite la utilităţi

Cresc preţurile la sejururile de sărbători în Poiana Braşov din cauza tarifelor mărite la utilităţi

Creşterile de tarife la utilităţi cresc şi preţurile sejururilor în Poiana Braşov FOTO Ioan Buciumar

Creşterile de tarife la curent electric şi gaze scumpesc costurile unui sejur la hotelurile din Poiana Braşov cu 15%. Pe lângă acestea, cresc şi preţurile la transportul pe cablu

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă în anii trecuţi hotelierii, patronii de restaurant, monitorii de schi şi toţi cei care contribuie în staţiunea montană la crearea unei vacanţe de vis pentru turişti puteau şti din timp câţi oaspeţi vor avea, ce le vor putea oferi şi ce acţiuni vor putea organiza, pandemia a făcut ca toate acestea să devină mari incertitudini. 
 
Deocamdată, un lucru este cert: preţurile vor fi mai mari decât în anii precedenţi. Din cauza majoritării cu 25% a tarifelor la utilităţi şi la produselor necesare pentru buna funcţionare a activităţii turistice, hotelierii din Poiana Braşov sunt obligaţi să mărească preţurile la cazare cu până la 15%.
 
„În acest an vom avea camera în jur la preţul de aproximativ 500 de lei, cu acces la SPA, loc de joacă interior, exterior, sală de bowling, pe care le pun la dispoziţia clienţilor vaccinaţi Pentru sărbătorile de iarnă, pachetele de Crăciun sunt  în jur de 3.500 de lei pentru două persoane, cameră dublă, iar de Revelion vor fi în jur de 6.000 de lei, cameră dublă. Nu putem face evenimente, dar un spectacol se poate organiza, cu muzică live”, a declarat unul din hotelierii din Poiana Braşov, Gabriel Roşca. 
 
În hoteluri există mai multe tipuri de activităţi, unele influenţate mai mult de creşterea tariferlor la utilităţi, altele mai puţin. Cert este că preţul transportului pe cablu este influenţat în mod direct de această creştere de tarife. 
 
„Transportul pe cablu urmează să sufere modificări tarifare, însă deocamdată totul este la nivel de discuţie în cadrul Primăriei municipiului Braşov. Asigurăm toţi clienţii care decid să-şi petreacă sejurul în Poiana Braşov de seriozitatea cu care hotelierii respectă regulile sanitare şi de distanţare atâta timp cât ele vor fi necesare şi în egală măsură de faptul că vor beneficia de cele mai bune servicii”, a explicat preşedintele Asociaţiei de Turism Poiana Braşov, Roxana Cojocea. 
 
La acestea se adaugă şi costurile cu drumul până în staţiune, care au crescut şi ele, ca urmare a creşterilor de preţuri la carcuranţi. Dacă anul trecut un litru de benzină ajungea până la cel mult 5,50 lei, în acest moment găsim la pompă şi benzină cu 7,50 lei. 
 
Chiar dacă mai avem exact două luni până la Crăciun, deja s-au făcut rezervări la hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov care depăşesc jumătate din locurile disponibile. Cei care fac rezervări acum pot beneficia de reduceri de până la 10% la tarifele de cazare.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările