Cele mai bune comedii româneşti vor fi proiectate în aer liber la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 8-10 septembrie Braşovul va fi gazda unei gale dedicate filmului de comedie românesc. Piaţa Sfântul Ioan din Braşov se va transforma pentru trei zile într-un cinematograf în aer liber.

Peste 400 de scaune vor fi pregătite pentru iubitorii filmului de comedie şi un ecran uriaş va fi montat pentru a fi siguri că explozia de umor ce se anunţă va fi urmărită aşa cum se cuvine. Zazu Comedifest are ca scop promovarea filmului de comedie românesc şi pregătirea unui festival internaţional de comedie care urmează a fi organizat în anul 2018. Începând cu ora 20.30, de vineri 8 septembrie până duminică 10 septembrie, evenimentul aliniază la start cele mai bune filme de comedie din ultimii 20 ani. 

Vineri, 8 septembrie, spectatorii pot viziona Filmul Selfie. O comedie spumoasă care înfăţişează trei proaspăt absolvente de liceu care decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel. Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele două zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecinţe. Comedia a înregistrat, în anul 2014, 102.000 de spectator în cinematografe fiind cel mai mare succes de casă a unui film românesc. 

A doua zi, sâmbătă 9 septembrie, vom afla continuarea poveştii de vineri seară, pentru că protagoniştii din Selfie îşi spun povestea din nou, dar de această dată doza de umor atinge cote alarmante. Selfie69 spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea. Comedia a înregistrat, în anul 2016, 147.000 de spectatori în cinema. 

Duminică 10 septembrie este ziua unui film memorabil. Împreună cu Dinel, Sile şi Pompiliu, protagoniştii din comedia Doua Lozuri poniţi în marea aventură a recuperării biletului pierdut. Comedia Două Lozuri a fost un alt mare succes cinematografic, înregistrând în 2016 un total de 138,000 de spectator.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite