Brăilenii care vor să devină pompieri sunt aşteptaţi la sediul ISU pentru întocmirea dosarelor de candidat

Brăilenii care vor să devină pompieri sunt aşteptaţi la sediul ISU pentru întocmirea dosarelor de candidat

FOTO Florentin Coman

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila se implică în recrutarea candidaţilor pentru concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, sesiunea 2014. Pentru arma „pompieri şi protecţie civilă”, MAI a scos la concurs 35 de locuri pentru ofiţeri şi 125 de locuri pentru subofiţeri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Informaţii privind perioada de recrutare, condiţii de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, etapele şi probele de concurs, valoarea taxei de înscriere, tematica şi bibliografia se pot obţine la Biroul Resurse Umane, tel. 0239.611.212, din cadrul inspectoratului sau pe pagina www.isubraila.eu/anunturi.

Pentru arma "pompieri şi protecţie civilă", instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne au scos la concurs 35 de locuri - bărbaţi, dintre care un loc pentru candidaţi de etnie romă, la Academia de Poliţie "Al. I. Cuza", şi 125 de locuri - bărbaţi, dintre care două pentru romi, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti, judeţul Prahova. De asemenea, ISU "Dunărea" face recrutări pentru nevoile structurilor MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale.

Cererile de participare la concursurile de admitere în instituţii de învăţământ superior MAI/MApN se primesc de către structurile de resurse umane până pe 2 iunie 2014, iar fişele de înscriere pentru Şcoala de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti până pe 21 iulie 2014. Înscrierile se fac la sediul ISU "Dunărea" Brăila, B-dul. Dorobanţilor, nr. 468.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: