Povestea preotului care a încercat să reformeze Biserica Ortodoxă Română. Numit „Martin Luther al românilor“, a fost trimis în exil de patriarh
0Dumitru Cornilescu, un absolvent de teologie din România interbelică, era considerat de presa europeană a vremii un Martin Luther al secolului XX. Acesta a încercat să reformeze biserica şi a tradus Biblia în limba română. A fost însă respins de Biserica Ortodoxă Română şi nevoit să ia calea exilului.
La începutul secolului XX, majoritatea populaţiei româneşti din Vechiul Regat era creştin ortodoxă. Iar Biserica folosea rituri şi tradiţii vechi de sute de ani. Un tânăr absolvent al seminarului teologic a ajuns la concluzia, la începutul veacului al XX-lea, că poporul român are nevoie de o reformă spirituală. Se numea Dumitru Cornilescu şi a încercat să facă acest lucru prin însăşi reformarea discursului religios, a predicilor şi a modului în care era transmisă populaţiei învăţătura din cărţile sfinte.
Dumitru Cornilescu a constituit o mişcare reformatoare a Bisericii Ortodoxe împreună cu un alt preot,în Bucureşti, alegându-şi ca loc al rezistenţei o biserică numită ”Cuibul cu barză”. Mai mult decât atât, Cornilescu a început să traducă în limba română şi să recomande credincioşilor inclusiv cărţi din lumea creştină protestantă sau catolică. A tradus inclusiv Biblia într-un limbaj mai accesibil populaţiei. Dorinţa lui Cornilescu de a reforma a scandalizat însă Biserica Ortodoxă. Traducerile sale nu au fost recunoscute, iar Cornilescu a fost la un pas să fie considerat eretic. În Europa, Cornilescu a fost apreciat drept un Luther al secolului XX, un erudit reformator.
Copilul din Mehedinţi şi tradiţia preoţiei
Povestea lui Dumitru Cornilescu începe în 1891, în comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi. S-a născut într-o familie modestă dar cu oarece pregătire intelectuală, tatăl său fiind învăţător. ”„Alaltăieri, la casa părinţilor săi din comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi, plasa Blahniţa, s-a născut Dimitrie, de sex bărbătesc, fiul lui Ion Cornilescu, de profesie învăţător şi Eufimia I. Cornilescu, de profesie menajeră casnică”, se arăta în registrul de stare civilă din 4 aprilie 1891. După 10 zile, copilul era botezat într-o biserică din Turnu Severin. Dumitru Cornilescu avea să ajungă unul dintre cei mai faimoşi teologi ai Europei interbelice. De altfel, acesta avea o importantă tradiţie religioasă în familie. Mai precis, provenea dintr-o familie de preoţi.
” Bunicul dinspre tatã a fost preotul Constantin Cornelie, născut tot în comuna Slaşoma, iar bunicul dinspre mamă a fost preotul Andrei Vasilescu, din comuna vecină Dobra. Soţiile lor, bunicile copilului Dimitrie, erau amândouã fiice de preoţi, însuşi Cornelie, numele care a devenit mai târziu Cornilescu, aminteşte de mănăstire, probabil de Sfântul Munte, de Ierusalim. Religia ortodoxă era toată mândria familiilor de preoţi din neamul cărora s-a ridicat cel care avea să zdruncine mai târziu multe din tradiţiile adânc înrădăcinate ale Bisericii Ortodoxe Române.”, preciza Alexandru Măianu în ”Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu”. Tocmai de aceea, Dumitru, atras de credinţa ortodoxă, după ce a făcut şcoala primară cu tatăl său la Slaşoma s-a dus la Seminarul Central.
Setea de cunoaştere şi întrebările seminaristului
După absolvirea Seminarului, Dumitru Cornilescu a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Ca tânăr student, Dumitru Cornilescu era total diferit faţă de ceilalţi elevi, arată biografii săi. Era dornic de cunoaştere şi pe deasupra nu citea doar cărţi creştin-ortodoxe. Începuse să cunoască cărţile creştine din mediul protestant şi catolic, fiind un bun cunoscător al limbilor străine. ”Pe elevul şi apoi seminaristul Dimitrie îl caracteriza o mare sete de cunoaştere. Lucrul acesta era evident nu numai pentru dascãlii şi colegii lui, ci şi pentru oricare altul care intra în legãturã cu el. De altă parte, nu concepea să facă ceva pe jumătate: era un om dintr-o bucată. Mai mult decât oricare dintre cei 400 colegi de seminar, era un pasionat cititor, răscolind toate cărţile sfinte care-i veneau la îndemână: mai întâi din mica bibliotecă a tatălui său, din biblioteca seminarului şi din marile biblioteci bucureştene, iar apoi şi din străinătate., preciza Alexandru Măianu, în aceeaşi lucrare.
Aşa a ajuns să descopere diferite cărţi religioase din mediul protestant şi catolic european. Printre acestea şi ”Călătoria creştinului„ de John Bunyan. Toate aceste lecturi au creat un soi de concepţie ecumenistă a tânărului seminarist, prezent de altfel deja în România începutului de secol XX prin acele Youth Men Christian Associations, care combinau principii religioase cu cercetăşia. De altfel, Dumitru Cornilescu odată ce va termina Facultatea de Teologie, va ajunge să frecventeze o biserică din Bucureşti care va corespunde ideologic dorinţelor sale inovatoare.
”Luther al României” din ”Cuibul cu barză”
Mai precis începând cu 1912, Dumitru Cornilescu va sluji ca diacon la Biserica ”Sfântul Ştefan„ din Bucureşti cunoscută drept ”Cuibul cu Barză”. Aici îl va întâlni pe preotul Tudor Popescu. În aceea perioadă, mai precis începutul secolului XX, România se afla într-o perioadă a marilor căutări, atât naţionale cât şi spirituale. Era o epocă a exacerbării naţionalismului, a reformelor în orice domeniu. Practic era efortul smulgerii din înapoiere şi dorinţa de a recupera din decalajul existent faţă de civilizaţia vest-europeană. Mai mult decât atât era o perioadă a încercării găsirii unei indentităţi proprii româneşti. Atât spirituale cât şi naţionale.
În acest context, Dumitru Cornilescu dar şi preotul Tudor Popescu au devenit pionii exponenţiali a unei mişcări ce încerca reformarea spirituală a poporului român, mai ales prin reformarea însăşi a Bisericii Ortodoxe Române. Dumitru Cornilescu era în primul rând nemulţumit de faptul că poporul de rând nu avea acces la literatura creştină. Traducerile în limba română erau destul de puţine, fiind puţin timp de când se trecuse de la slavonă la limba română în slujbele religioase dar şi în redactarea lucrările religioase. Tocmai de aceea, Dumitru Cornilescu dorea să contribuie cât mai mult la popularizarea cărţilor religioase în rândul populaţiei. Pentru Dumitru Cornilescu literatura ortodoxă disponibilă la aceea vreme în limba română era insuficientă. Tocmai de aceea a început să traducă numeroase cărţi creştine din vestul Europei şi autori precum Frank Thomas, F. Bettex, R.A. Torrey, S.D. Gordon, J.H.M. Conkey, G. Miiller, C.H. Machintosh. A înfiinţat inclusiv un cerc, coordonat de preoţi numit ”Ia şi citeşte” prin care încerca popularizarea cărţilor creştine în rândul populaţiei dar şi moralizarea poporului român.
Adică să-l facă să conştietizeze că o viaţă morală este foarte folositoare. De altfel aceasta a fost şi baza încercării de reformă a lui Cornilescu. Acesta nu mai dorea ca oamenii să urmeze doar un ritual pe care nu-l înţeleg şi să ducă o viaţă puţin morală. Acesta milita pentru profunda înţelegere a credinţei dar şi aplicarea principiilor morale din cărţile religioase şi Biblie în viaţa de zi cu zi. „Asta are să fie slujba mea când mă voi face preot: să fac cunoscută poporului nostru această viaţă.", preciza Cornilescu. Totodată dorea ca mesajul să fie simplu şi să ajungă uşor la oamenii de rând, să-l înţeleagă. Tocmai de aceea era renumit pentru predicile sale dar şi pentru conferinţele pe care le organiza, încercând să prezinte tuturor ideile desprinse din cărţile religioase pe care le citea şi le traducea. A fost chemat inclusiv în casa primul ministru al României pentru a ţine o predică. A avut o activitatea de traducător remarcabilă, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi teologi ai acelui început de veac.
”Dumitru Cornilescu era foarte vioi şi producea înviorare în ceilalţi. El se ocupa cu tipăritul. Traducea, tipărea, şi plasa cărţile şi tratatele la noi în biserică, îmi plăcea c lumea care vine la biserică să plece cu ceva în mână, cu ceva scris”, preciza preotul Tudor Popescu. Tocmai de aceea o publicaţie elveţiană a vremii l-a comparat cu Martin Luther, prin încercarea sa de reformare spirituală. Timp de patru ani a sprijinit această nouă mişcare de reformă a Bisericii din „Cuibul cu Barză”, din 1912 până în 1916, prin traduceri şi predici. Se încerca eliminarea tradiţiilor din Biserica Ortodoxă, pe care Cornilescu le considera nefolositoare şi îndreptarea credincioşilor prin predici şi cărţi traduse şi tipărite către o nouă viaţă morală. Mai mult decât atât dorea ca luma de rând, în primul rând să înţeleagă cu adevărat mesajul religios atât în timpul slujbelor cât şi în tipărituri.
O nouă traducere a Bibliei
Dumitru Cornilescu continua mişcare de reformare prin necesitatea unei noi traduceri a Bibliei în limba română. Mai precis, acesta era nemulţumit de traducerile existente şi dorea ca Sfânta Scriptură să fie tradusă pe înţelesul tuturor. ”Dacă este vorba ca poporul nostru să capete viaţa creştină din Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?”, preciza Cornilescu. În timpul studenţiei tradusese deja pentru uz propriu Evanghelia după Matei, dar nu avea fonduri pentru a tipări o ediţie complet tradusă a Bibliei. Oportunitate a venit atunci când prinţesa Rallu Callimachi, dintr-o ilustră familie de domnitori şi mitropoliţi români a decis să-l ajute pe Dumitru Cornilescu să ducă la bun sfârşit o nouă traducere a Bibliei în limba română.
Prinţesa Callimachi era soţia lui Cantacuzino Paşcani, o mare personalitate politică a vremii şi pe deasupra avea la Stânceşti în judeţul Botoşani, un castel impresionant, cu o bibliotecă uriaşă unde Cornilescu putea lucra în voie. De altfel din 1916, Cornilescu se călugărise, fiindcă era necăsătorit şi nu putea deveni preot. De altfel din vara lui 1916 a început să traducă Biblia. A petrecut 5 ani sub oblăduirea prinţesei Callimachi şi a tradus. Nimeni nu a ştiut nimic de Dumitru Cornilescu în toţi aceşti ani. Cornilescu a tradus prima dată la Stânceşti Noul Testament, tipărit cu finanţarea prinţesei Callimachi în 1920. Arhimandritul Iuliu Scriban scria cu această ocazie: „În cursul lui 1920, d. Cornilescu, cu ajutorul principesei Calimaki, a izbutit să-şi tipărească traducerea lui cuprinzând Noul Testament şi Psalmii.”. De altfel şi Gala Galaction amintea de acest eveniment impresionant la aceea vreme, o traducere mai suplă, mai pe înţelesul tuturor a Noului Testament în limba română. „De subt teascurile tipografiei Gutenberg a apărut zilele acestea Noul Testament al Domnului nostru Iisus Hristos. tradus de D. Cornilescu, Stănceşti-Botoşani.
E o carte de 467 de pagini, tipărită cu îngrijire, pe două coloane, cu hârtie destul de bună, şi care, după cât aud, a costat în aceste vremuri grele, o avere întreagă. Este o adevărată surprindere acest eveniment tipografic. Autorul acestei noi traduceri a Noului Testament, este – din capul locului – vrednic de toate laudele şi de toate încurajările.”, preciza acesta în publicaţia ”Luptătorul” în 1920. A urmat apoi în 1924, traducerea integrală a Bibliei, cu fonduri de la Societatea Biblică Britanică. Era o ediţie de lux, cu hârtie din India şi o calitate uluitoare a tipăriturii. Biblia lui Cornilescu a devenit un best-seller în Europa. „Am lăsat în urmă numere ca 5.000 pe an, ca de exemplu în 1920, şi am urcat la 85.000, 95.000 şi aproape 100.000 de exemplare pe an.”, preciza în 1928, J. W. Wiles, reprezentantul Societăţii Biblice Britanice, vorbind numai despre exemplarele din ţările balcanice.
Reformatorul ajuns renegat
Deşi realizase un adevărat best-seller şi pe deasupra oferise, la aceea vreme, considerată cea mai bună traducere a Bibliei în limba română, Cornilescu a ajuns un renegat. În special activitatea reformatoare a lui Cornilescu nu a fost văzută cu ochi buni, mai ales prin încercările sale de a lăsa în plan secund sau în unele cazuri de a elimina tradiţia ortodoxă. De exemplu nu era pomenite la Liturghie expresiile “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pre noi” si nici “Pentru rugăciunile sfintilor părintilor nostri”. Moralizarea prin predică lua locul unor rituri bisericeşti ortodoxe. Mai mult decât atât, exista un curent al Bisericii Ortodoxe care acuzau greşeli de traducere în Biblia Cornilescu şi modificare aprin aceste greşeli a învăţăturii creştine. Biserica Ortodoxă era nemulţumită şi de înclinaţia lui Cornilescu către o formă de ecumenism dar mai ales către scrierile religioase din mediul protestant.
Îndepărtarea de tradiţie în general a fost unul dintre factorii principali pentru apariţia unui adevărat scandal în jurul activităţii lui Dumitru Cornilescu. De altfel Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a aprobat traducerea Bibliei lui Cornilescu. Mai mult decât atât, călugărul a fost nevoit să plece în exil, sfătuit, se spune de însuşi patriarhul României de la aceea vreme, Miron Cristea. Cu toate acestea erau membrii ai clerului ortodox că exista nevoia unei reforme şi că de fapt credincioşii începeau să se îndrepte către curentele care le oferea o învăţătură pe înţelesul lor. "Dacă starea noastrã bisericească nu se schimbă şi fabricile oficiale urmează mai departe să confecţioneze preoţi, dascăli şi episcopi, toată lumea iubitoare de Hristos se va duce după Tudor Popescu, după Cornilescu şi după alţi revoluţionari, care se pregătesc în umbră.", scria arhimandritul Scriban. În cele din urmă Cornilescu părăseşte ţara, din cauza scandalului. ”.Divergenţele doctrinare foarte ascuţite declanşate între Dumitru Cornilescu şi apărătorii ortodoxiei ajunseseră la un nivel aşa de ridicat, încât unii chiar se temeau pentru viaţa lui.
S-a ajuns astfel la ideea cã ar fi bine ca el sã plece pentru un timp din ţară, pentru a permite spiritelor să se liniştească. De aceea, în iulie 1923, în urma unei convorbiri avute cu Patriarhul Miron Cristea care preţuia pe Dumitru Cornilescu, acesta a fost sfãtuit să plece din ţară pentru o perioadă mai lungă.”, arată Alexandru Măianu în ”Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu”. Cornilescu continuă şi în străinătate munca de traducere dar pune bazele unui cult neo-protestant Biserica Evanghelică. La 35 de ani însă, Cornilescu se îmbonăveşte de tuberculoză. Aceasta se localizează la cotul stâng. Se mută la sanatoriul de la Landli din Elveţia unde predă la o şcoală de diaconiţe. Acestea vor ajunge misionari de evanghelizare în toată lumea. Cornilescu nu va mai putea scrie. Se căsătoreşte cu Anna şi trăiesc în Elveţia. Obţine în 1948 cetăţeania eleveţiană şi va muri în ”Ţara Cantoanelor„ în anul 1975.
Vă mai recomandăm:
„Biblia diavolului“, secretele unui manuscris care datează din secolul XIII
Se încarcă comentariile...
