Cum au fost umiliţi românii în cele două Războaie Mondiale. Înfrângerile care au umplut de ruşine Armata Română
0
Armata Română nu a reputat doar victorii glorioase. A avut parte şi de înfrângeri umilitoare, cauzate în special de incompetenţa comandanţilor. În ambele Războaie Mondiale, românii au cunoscut şi ruşinea înfrângerilor dezastruoase.
Istoria militară a românilor aşa cum este ea prezentată mai ales odată cu anii comunismului, consemnează doar faptele de vitejie ale acestui popor. Aşa cum reiese din istoria naţională, încărcată cu iz propagandistic în „Epoca de Aur„, românii au făcut faţă din punct de vedere militar oricărui adversar. Practic se inoculase ideea că eram de neînvins.
Cu toate acestea, deşi s-a vorbit puţin în zona de popularizare, despre aceste evenimente, mai ales în cele două războaie mondiale, armatele româneşti au suferit câteva înfrângeri umilitoare. Două dintre acestea au dus la consecinţe dezastruoase. Aceste insuccese militare răsunătoare au fost în general cauzate de incompetenţa comandanţilor militari, de orgolii sau slaba dotare a trupelor.
Turtucaia, recviemul laşităţii şi al erorilor
Poate cea mai umilitoare înfrângere a armatei române din toate timpurile este cea de la Turtucaia de la 1 septembrie 1916. Bătălia a avut loc în contextul Primului Război Mondial. După doi ani de neutralitate, în vara lui 1916, România intră în război alături de Antanta, grup militar din care făceau parte printre altele Franţa, Anglia şi Rusia. România îşi îndreptase armele către Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman. Scopul deschis era cucerirea şi anexarea, în primul rând, a Transilvaniei. Zis şi făcut. Cele mai mari efective, Armatele 1,2 dar şi cea din nord, adică 65% dintre trupe erau comasate la graniţa cu Transilvania.
Aproape 25% din efectivul militar era trimis să apere Dobrogea în cazul unei invazii bulgăreşti. În Transilvania a fost un marş triumfal pentru armata română, trupele austro-ungare fiind rapid înfrânte. A urmat însă şi dezastrul. De această dată în sud. Şi asta fiindcă trupele bulgare şi cele germane comandate de August von Mackensen pregăteau ofensiva. Oraşul Turtucaia situat în faţa Olteniţei, era punctul perfect de pătrundere a bulgarilor şi nemţilor. Localitatea era apărată cu trei valuri de amenajări militare. Efectivele militare ale armatei române erau compuse din 19 batalioane la care s-au adăugat ulterior întăriri, ajungându-se la 31 de batalioane.
Pe scurt aproximativ 39.000 de luptători,majoritatea proaspăt recrutaţi. Trupele române dispuneau de piese de artilerie şi mitraliere. Comandaţii trupelor erau Constantin Teodorescu şi Mihail Aslan. Contra batalioanelor româneşti de la Turtucaia a pornit o armată mixtă bulgaro-germană formată din 28 de batalioane. Armata germană era renumită pentru calităţile sale, iar bulgarii au aruncat în luptă la Turtucaia, trupele de elită, în special din Divizia a IV a Preslav. Mai mult decât atât artileria nemţilor şi bulgarilor era net superioară. Cu toate acestea trupele româneşti au dat dovadă de vitejie şi determinare în luptă reuşind să ţină uşor pe loc trupele germane şi bulgare care au atacat Turtucaia. A urmat însă un festival al erorilor din partea comandanţilor. Istoricii vorbesc despre o incompentenţă şi o laşitate crasă. În a trei zi de lupte, în mod nejustificat colonelul Nicolicescu, ordonă retragerea, panicându-se în urma unui zvon.
Acesta primise informaţia eronat că bulgarii au străpuns liniile româneşti. Colonelul fuge determinându-şi soldaţii să părăsească poziţiile în faţa unui inamic care nici măcar nu ataca. A urmat apoi o nouă eroare tactică, care a prefigurat dezastrul. În ziua de 5 septembrie comandanţii întăresc în mod paradoxal o zonă care nu era atacată de inamic şi lasă descoperită cea mai vulnerabilă zonă a apărării. Mai precis Regimentul 79 Slobozia aflat în centru este lăsat singur şi ajunge sufocat numeric de inamici. A început măcelul în rândul armatei române. Artileria germană net superioară a distrus bateriile româneşti şi făcea prăpăd în rândul infanteriei. Deşi au dat dovadă de un eroism aparte, cătanele române, au sucombat din cauza incompetenţei comandaţilor, care se retrăgeau şi contratacau total aiurea.
Soldaţii în unele sectoare, erau derutaţi. Aruncau armele şi fugeau unde apucau. Iar ca dezastrul să fie complet, comandatul oraşului şi al trupelor care trebuiau să-l apere, Constantin Teodorescu, a fugit pur şi simplu lăsându-şi soldaţii încercuiţi şi măcelăriţi de bulgari. „Incompetenţa şi laşitatea comandanţilor (generalii Aslan şi Teodorescu) au făcut ca trupele române din „capul de pod fără pod", abandonate de comandantul lor, să fie încercuite şi anihilate (160 ofiţeri şi 6 000 soldaţi morţi şi răniţi, faţă de 480 ofiţeri şi 28 000 soldaţi prizonieri şi 5 500 militari scăpaţi din încercuire).”, scria Florin Constantiniu în lucrarea sa „O istorie sinceră a poporului român„. Consecinţele acestei înfrângeri au fost multiple. În primul rând s-a oprit ofensiva în Transilvania, iar trupele bulgare au ocupat Dobrogea. România a fost prinsă ca într-un cleşte. Ecourile acestei înfrângeri umilitoare au tulburat spiritele în aceea perioadă. „Turtucaia înseamnă o dată mare în evoluţia politică a ţării noastre. [...] Cu Turtucaia a început la noi ura împotriva partidelor. Turtucaia a pus în plină lumină goliciunea oamenilor cărora ţara le încredinţase soarta ei, aproape fără nici un control. Cu Turtucaia a luat naştere la noi o mentalitate nouă şi se poate zice că, o dată cu dezastrul de la Turtucaia, s-a trezit şi opinia noastră publică la conştiinţa datoriilor ei”, scria C. Argetoianu despre această umilinţă.
Orgoliile şi o nouă umilinţă militară
Din păcate dezastrul de la Turtucaia nu a fost singura înfrângere a armatei române din Primul Război Mondial. A urmat o întreagă serie de înfrângeri şi o retragere continuă, culminând cu pierderea Bucureştiului. Imediat după Turtucaia, s-a elaborat un plan pentru a stăvili ofensiva bulgară şi germană din Dobrogea. Practic este vorba de ”operaţiunea Flămânda”, cum a fost denumită această manevră tactică, dezastruoasă până la sfârşit. Şi în acest caz, înfrângerea nu a fost cauzată de slaba pregătire a soldaţilor sau a lipsei curajului, ci a orgoliilor şi a greşelilor strategice. Practic în urma înfrângerii de la Turtucaia, la 15 septembrie 1916, a fost ţinut un consiliu de război la Periş. La acest consiliu au participat regele Ferdinand şi ofiţerii Marelui Stat Major printre care şi generalii Prezan şi Alexandru Averescu.
La acest consiliu Alexandru Averescu a venit cu ideea ca ofensiva din Transilvania să fie oprită şi grosul armatelor să treacă Dunărea pentru a opri ofensiva bulgară şi germană din sud. Opinia cea mai echilibrată a fost cea a generalului Prezan care a precizat că este o mare eroare tactică oprirea ofensivei către vest, mutarea trupelor din mers. Acesta susţinea că în sud este nevoie doar de o suplimentare de forţe, urmând ca în vest armatele române să avanseze şi să ţină ocupate trupele austro-ungare. Generalul Averescu, cunoscut ca personaj orgolios nu a renunţat la planul său şi din contră bazându-se pe influenţa pe care o avea asupra regelui şi-a impus opiniile. S-a hotărât ca să fie oprită ofensiva în Transilvania, să se formeze Grupul de Armată Sud şi să se treacă la atac contra bulgarilor. Operaţiunile erau conduse de Alexandru Averescu. Atacul urmat să fie dat în apropierea localităţii Flămânda, urmând să fie forţată trecerea Dunării în Bulgaria. Pe 29 septembrie 1916, începe atacul, trupele româneşti fiind superioare numeric.
Se vorbeşte însă de un plan tactic încropit care nu a avut rezultatul scontat. Flotila imperială austriacă încetineşte din start trecerea Dunării iar apoi o furtună distruge podul de vase folosit de români pentru trecerea fluviului. Operaţiunea de la Flămânda se încheie cu un atac al infanteriei româneşti. Un eşec total, care l-a determinat pe Averescu să renunţe şi să se retragă. ”Începută la 18 septembrie /l octombrie, trecerea trupelor române pe malul drept a provocat derută în comandamentul bulgaro-german al feldmareşalului von Mackensen. Ca şi cum soarta s-ar fi înverşunat împotriva noastră, după acest început promiţător, ploaia torenţială, însoţită de o furtună, a rupt podul de vase şi — ceea ce a fost mult mai grav —, făcând să crească apele Dunării, a permis venirea monitoarelor austro-ungare, care au început să bombardeze podul”, preciza Florin Constantiniu. Consecinţele au fost deosebit de grave. Lăsat descoperit frontul de vest a servit drept poartă de intrare pentru armatele austro-ungare.
Atacată din toată părţile, România era la ceas de cumpănă. Inclusiv comandantul german era convins că dacă Averescu ar fi insistat la Flămânda şi nu s-ar fi retras, ar fi îndepărtat orice pericol. „Ştii d-ta că, dacă continuai, eram pierdut?", i-a spus în 1918, Mackensen lui Averescu. Când generalul român i-a explicat că trupele austriece atacau din nord şi vest, determinând oprirea operaţiilor, neamţul i-ar fi spus. „„Aţi fi avut vreme, după ce m-aţi fi nimicit". Turtucaia şi Flămânda au dus aproape la pierderea României, salvată de eroismul soldaţilor pe frontul din Moldova, în renumitele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
Cel mai mare dezastru din istoria militară a României
Participarea României la cel de-al doilea război mondial, a fost presărată din nou cu înfrângeri dezastruoase. În special participarea românilor pe frontul de est în Stepa Calmucă, la Cotul Donului şi la Stalingrad au fost considerate cel mai mare dezastru din istoria militară a României. Pierderile umane au fost uriaşe iar soldaţii români umiliţi de armata sovietică superioară din aproape toate punctele de vedere. În cel de-al doilea război mondial România intră ciunţită, în urma răpirii Bucovinei de Nord, a Basarabiei şi a Transilvaniei de nord-vest. Şeful statului era mareşalul Antonescu. Acesta a ales alianţa cu Germania Nazistă, percepând URSS ca un pericol mult mai mare. Planurile mareşalului erau eliberarea de sub ruşi a Basarabiei şi mai apoi convingerea lui Hitler să cedeze în privinţa Transilvaniei.
Hitler i-a solicitat direct mareşalului Antonescu să-l ajute iniţial cu grâne, apoi cu trupe pe frontul de est contra URSS. România a intrat în război de partea Germaniei, dar total nepregătită spun istoricii. Mai nepregătită ca în Primul Război Mondial. „Zarurile erau aruncate! România intra în cel de al doilea război mondial mai nepregătită decât în 1916. Atunci, măcar, deficienţele armatei erau de ordin cantitativ, în înţelesul că exista o disproporţie numerică şi tehnică între România -şi Puterile Centrale. Acum carenţele erau de ordin calitativ: noul conflict era un război al motoarelor, tancul şi avionul jucând un rol capital, un război de mişcare, de iniţiative rapide, la toate nivelurile. Armata română era slab echipată cu blindate, iar aviaţia — deşi dispunea de un personal bine pregătit — era departe de a răspunde exigenţelor războiului.”, preciza Florin Constantiniu.
Chiar şi aşa după ce au trecut Prutul în 1940, soldaţii români s-au comportat bine şi au reuşit să elibereze Basarabia până la Nistru. A urmat apoi controversata decizie a lui Antonescu de a continua alături de Hitler, ofensiva peste Nistru. Această decizie a dus la scindarea opiniei publice, la critice dar şi la demisii în cadrul armatei. Era de neimaginat ca armata română să poarte un război de cucerire dincolo de teritoriile sale naturale. Mulţi oameni politici nu înţelegeau ce căutau soldaţii români în URSS. Deşi nemţii au promis echiparea soldaţilor români, mai ales cu arme performante, cu blindate şi cu dispozitive anti-tanc, având în vedere că URSS dispunea de formidabilele T-34, nu s-au ţinut de cuvânt. Soldaţii români au intrat total nepregătiţi în ofensiva contra URSS. Practic nu avea cum să facă faţă tancurilor ruseşti.
A urmat un iminent dezastru la Cotul Donului, acolo unde tanchiştii ruşii aşteptau ca românii să termine muniţia şi apoi îi zdrobeau cu şenilele. O adevărată catastrofă a fost înregistrată la Stalingrad. Trupele româneşti, întinse pe un front prea lung şi prost echipate au fost practici nimicite de infanteria şi motorizatele ruseşti. Au murit nu mai puţin de 158 854 militari români, adică aproape două treimi din efectivele statului român.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
100 de ani de la Marele Război, Episodul 6. Iluziile şi dezastrul. Frontul românesc se prăbuşeşte
Se încarcă comentariile...
