Cauzele care au dus la cel mai devastator război purtat pe teritoriul Americii. Sute de mii de oameni au murit atunci
0
Războiul de Secesiune sau Războiul Civil American, purtat între statele din nord şi cele din sudul SUA, a fost cel mai violent conflict militar de pe teritoriul Americii de Nord. Motivele care au dus la izbucnirea acestui război nimicitor au fost în primul rând economice şi sociale.
În anul 1861 pe teritoriul Statelor Unite izbucnea cel mai nimicitor război din istoria Americii de Nord. Statele sudiste, aristocratice, răsculate împotriva Guvernului Federal pentru încercarea de abolire a sclaviei, s-au războit cu statele din nord, burgheze şi anti-sclavie.
Războiul a durat 5 ani, luând vieţile a sute de mii de oameni şi schimbând radical viaţa a încă câteva milioane. Nu mai puţin de 650.000 de soldaţi au murit pe câmpul de luptă, mai bine de un sfert din cei mobilizaţi de ambele grupuri de state combatante. Alte câteva milioane de soldaţi au fost răniţi, majoritatea mutilaţi pe viaţă.
Totodată alte milioane de civili au avut de suferit direct sau indirect din cauza războiului civil. De asemenea sudul Statelor Unite a fost răvăşit şi distrus în proporţie de aproximativ 60 %. Motivele care au dus la izbucnirea celui mai devastator război purtat pe teritoriul american sunt diverse, dar ţin în principal de sfera economică.
Agricultură v.s. industrializare
În secolul al XIX lea, la numai jumătate de secol de la Proclamarea Independenţei faţă de coroana britanică, Statele Unite ale Americii erau o federaţie care se întindea pe o fâşie de la nord la sud, pe coasta de est şi în plină expansiune către centrul şi vestul continentului nord-american, mai ales odată cu jumătatea secolului al XIX lea. Statele Unite, prima democraţie modernă a lumii, cunoştea la începutul secolului al XIX lea o dezvoltarea fără precedent. Însă, între diferitele state americane au început să apară diferenţe fundamentale din punct de vedere social, economic şi cultural. Statele americane din nord au ales calea industrializării, firească având în vedere resursele disponibile dar şi structrura geografică a zonei.
Statele nordice cu un epicentru în zona New York, Washington şi Boston au devenit puternic industrializate, bazându-se mai ales pe munca emigranţilor veniţi din toată lumea dar cu precădere din Insulele Britanice, Olanda sau Germania. Prin afluxul de emigranţi, de culturi, rase şi etnii care convieţuiau în acelaşi spaţiu, mentalitatea oamenilor din statele nordice s-a adaptat acestei realităţi. De altfel nordul Statelor Unite se dorea a fi un bastion al democraţiei, al integrării, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a libertăţii americane. O cultură tipic burgheză unde interesele economice nu se împiedicau de diferenţe rasiale, culturale sau etnice.
Pe scurt, o zonă care dorea să promoveze libertatea de gândire şi mai ales libertatea antreprenorială. La polul opus se aflau statele din sud, cu centre importante ca New Orleans, Sahannah, Montgomery sau Richmond. Renumitele state Alabama, Virginia sau Louisiana erau preponderent agrare. Aici se practica agricultura pe scară largă, folosindu-se munca sclavilor negri aduşi din Africa. Sclavii erau fie răpiţi, fie cumpăraţi din târguri specializate. Agricultura cu sclavi se practica pe mari proprietăţi aparţinând unei clase bogate şi aristocratice, mult asemănătoare cultural şi ca maniere, aristocraţiei europene.
Era cultivat în special bumbacul, iar odată cu descoperirea de noi utilaje pentru prelucrarea acestuia, aceste culturi au devenit extrem de profitabile. Marii proprietari de plantaţii se îmbogăţeau de pe urma bumbacului iar munca sclavilor era indispensabilă pentru aceştia, fiindcă era foarte ieftină. Totodată condiţiile în care trăiau sclavii negrii erau inumane, stăpânii având drept de viaţă şi de moarte asupra acestora. Mentalitatea sudică spre deosebire de cea nordică, era mai degrabă conservatoare, pe alocuri marcată de rasism. În anul 1860, Statele Unite, era o federaţie ruptă în două din punct de vedere economic şi social găzduind sub aceeaşi formă de guvernământ, practic, două tipuri de societăţi antagonice care la un moment dat era de aşteptat să se înfrunte.
Sclavia, motivul rupturii oficiale pe tărâm american
Toate aceste diferenţe acumulate la nivel cultural, economic şi chiar religios între nord şi sud au izbucnit într-un conflict motivat de problema sclaviei. La jumătatea secolului al XIX lea, Statele Unite ale Americii erau singurul stat din lumea civilizată care practica sclavia pe propriul teritoriu( n.r. sclavia mai era acceptată de unele state dar numai în colonii). Şi asta în condiţiile în care majoritatea statelor civilizate au abolit sclavia inclusiv în coloniile africane sau asiatice. Sclavia a fost abolită şi pe teritoriul Statelor Unite, dar numai în zona nordică. A fost un rift faţă de sudul sclavagist.
Totodată reprezentanţi ai Guvernului Federal dar şi politicieni, activişti sociali sau oameni de cultură nord-americani militau tot mai mult pentru interzicerea sclaviei şi în statele sudice, în numele drepturilor omului. Mişcarea aboliţionistă a înrăutăţit drastic relaţia cu statele sudice, de altfel era clar că între nord şi sud nu mai exista cale de reconciliere iar problema urma să fie tranşată pe câmpul de luptă. În timp ce nordul îşi rezolvase problema demografică şi a forţei de muncă cu ajutorul emigranţilor irlandezi şi germani, în sud în anul 1861 încă munceau pe marile plantaţii peste 4 milioane de sclavi negri. În timp ce în nord se milita pentru abolirea sclaviei, în sud negrii continuau să fie trataţi inuman. Chiar şi oamenii cu condiţie modestă îşi putea permite un sclav negru. Aristocraţii sudici nu ar fi renunţat niciodată la sclavi, având în vedere că reprezentau principala forţă de muncă.
Fără ei, economia bumbacului ar fi devenit falimentară. Mişcarea aboliţionistă a început să câştige teren în nord. Cazul Dred Scott a ascuţit şi mai mult lupta pentru abolirea sclaviei. Dred Scott era un sclav care căuta să obţină legal cetăţenia. Cazul său a ajuns la Curtea Supremă. În cele din urmă Curtea Supremă i-a refuzat acest lucru. Pe scurt a fost o încercare de compromis, împreună cu celebrul ”Missouri compromise” pentru a încercat destinderea tensiunilor între nord şi sud. Au fost însă încercări inutile. Diferenţele dintre cele două zone erau fundamentale. Iar conflictul era alimentat constant de aboliţionişti din nord. Aceştia, încă din 1830 cereau aceeaşi lege pe tot teritoriul Statelor Unite în ceea ce priveşte sclavia. Adică, interzicerea ei inclusiv în sud.
Mai mult decât atât prin intermediul unei reţele de cale ferată subterană, aboliţioniştii ajutau numeroşi sclavi să fugă în statele din nord. Prin Constituţie, sclavii puteau fi vânaţi pe tot teritoriul Statelor Unite şi aduşi înapoi, dar vânătorii de recompense şi chiar oamenii legii erau atacaţi şi bătuţi de aboliţionişti dacă încercau să-i aducă pe sclavi înapoi în sud. Una dintre cele mai faimoase activiste aboliţionistă care activa în această reţea a căii ferate subterane a fost Harriet Tubman, o asistentă medicală şi un spion în Războiul Civil. Totodată în statul Kansas au apărut confruntări violente între grupurile anti-sclavie şi pro-sclavie. În special, s-a remarcat John Brown un militant anti-sclavie care a luptat cu arma în mână pentru sclavii fugiţi.
Este renumit pentru un incident cunoscut drept ”Raidul de la Harpers Ferry”. Mai precis, în noaptea de 16 octombrie 1859, John Brown şi un grup de susţinători au atacat arsenalul federal de la Harpers Ferry în statul Virginia. Brown dorea să înarmeze sclavii şi să declanşeze o insurecţie. A fost însă învins şi reţinut după intervenţia energică a soldaţilor conduşi de colonelul Robert E. Lee. A fost judecat pentru trădare şi spânzurat. În nord, John Brown a devenit un adevărat martir pentru cauza nobilă a aboliţionismului. Acestă atitudine a făcut ca tensiunile să escaladeze fără precedent, sudiştii fiind convinşi că cei din nord vor să declanşeze un război de exterminare împotriva lor. Alegerea lui Abraham Lincoln, un republican adept deschis al abolirii sclaviei, a fost scânteia care a declanşat conflictul. Totul se împletea cu lupta dintre Guvernul Federal şi statele americane asupra supremaţiei politice. Pe de o partea statele doreau o mai mare independenţă, în timp ce Guvernul Federal urmărea centralizarea. Pe acest fundal statele sclavagiste din sud au declarat secesiunea şi s-au desprins de Statele Unite formând o Federaţie aparte.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Atacul aerian din Primul Război Mondial care a vizat un spital unde erau soldaţi români răniţi
Rescrierea istoriei Republicii Moldova nu aduce morţii de pe Nistru acasă!
Se încarcă comentariile...
