Tăierea stejarilor seculari, care adăposteau un gândac protejat de lege, ar putea aduce dosare penale la Primăria Bistriţa

Tăierea stejarilor seculari, care adăposteau un gândac protejat de lege, ar putea aduce dosare penale la Primăria Bistriţa

Angajaţii Primăriei Bistriţa au distrus habitatul gândacului croitor, protejat atât de legislaţia românească, cât şi de cea europeană

La mijlocul lunii aprilie, angajaţii Primăriei Bistriţa puneau la pământ 4 stejari seculari din pădurea-parc Schullerwald. Aceştia adăpostesc gândaci Croitor, o specie de insectă protejată atât la nivel naţional, cât şi european. Un biolog a sesizat Garda de Mediu, care a ajuns la concluzia că are de a face cu o infracţiune. Poliţia a început o anchetă în acest sens, deocamdată in rem.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cursul zilei de 16 aprilie, patru stejari din pădurea-parc Schullerwald, de lângă Bistriţa erau puşi la pământ. Copacii erau situaţi la intrarea în parc, o zonă intens circulată, lângă un teren de sport şi un punct de prim ajutor.
Municipalitatea spunea că arborii au fost tăiaţi pentru că reprezentau un pericol pentru trecători.
 
„Au fost tăiaţi patru arbori din pădurea-parc Schullerwald, în zona cea mai aglomerată. Arborii au fost tăiaţi în urma deciziei luate de o comisie formată din specialişti din cadrul Ocolului Silvic Municipal, care au estimat că există un pericol iminent de cădere a acestor arbori”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, la o zi de la tăierea copacilor.
 
Ce nu au ştiut specialiştii din cadrul Ocolului Silvic Municipal este faptul că cei patru stejari adăposteau gândaci croitori, specie cu protecţie strictă, atât la nivel naţional, cât şi european. Aceasta este inclusă pe anexa ordonanţei de urgenţă 57/2007, care transpune în legislaţia românească prevederile directivei 2009/147/CE.
 
Legislaţia stipuleză clar faptul că este interzisă deteriorarea şi distrugerea habitatelor speciilor protejate. Distrugerea şi deteriorarea habitatelor acestei specii protejate de gândac este considerată o infracţiune. 
 
Pedeapsa pentru nerespectarea legislaţiei este închisoare de la trei luni la un an sau amendă penală de la 30.000 de lei la 60.000 de lei.
 

Poliţia a început o anchetă, in rem

 
„Avem câteva exemplare dintr-o specie de Croitor, protejată la nivel european. Indiferent dacă este într-o arie naturală protejată sau nu, ea este protejată atât ca individ, cât şi ca habitatul în care trăieşte. De ce această acţiune? Acest individ de stejar şi cu multitudinea de specii, ma ales nevertebrate care sălăşluiesc în el nu trebuie să dispară. Puteau fi protejaţi oamenii prin soluţii auxiliare”, explica la acea dată biologul Ciprian Samoilă.
 
Specialistul a făcut o sesizare la Garda de Mediu, care a început o anchetă, la câteva zile după tăierea copacilor. Săptămâna trecută, inspectorii Gărzii de Mediu au ajuns la concluzia că au de a face cu o infracţiune şi au sesizat mai departe poliţia.
 
„Am făcut constatări la faţa locului şi fapta săvârşită acolo este infracţiune. Am sesizat organele abilitate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Gabriel Petraş.
 
Poliţia a deschis o anchetă în acest sens, însă deocamdată este cercetată fapta. Cine va plăti pentru tăierea celor 4 copaci, încă nu se ştie.
 
„Poliţiştii efectuează verificări, ca urmare a unei sesizări, formulată la data de 27 aprilie, anul curent, de către reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Comisariatul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu privire la faptul că ar fi fost distrus, parţial, habitatul unei insecte, ca urmare a tăierii unor stejari, din pădurea Schullerwald”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările