Basm Festival revine, cu ediţia de iarnă. Vlad Dobrescu (CTC), printre artiştii invitaţi

Basm Festival revine, cu ediţia de iarnă. Vlad Dobrescu (CTC), printre artiştii invitaţi

Vlad Dobrescu concertează în data de 24 decembrie la Bistriţa FOTO: infomusic.ro

Bistriţa Civică nu ne lasă să ne odihnim nici de Crăciun şi îşi propune să ne scoată din casă într-o locaţie inedită. Este vorba despre fostul Cinema Tineretului, care îşi va deschide uşile după ce mulţi ani a fost închis. Acolo va avea loc ediţia de iarnă a Basm Festival.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 24-28 decembrie, Cinematograful Tineretului, situat pe strada Gheorghe Şincai, va prinde viaţă după ce mulţi ani a fost ignorat. Bistriţa Civică pregăteşte Basm Festival ediţia de iarnă cu cinci zile de muzică, filme şi instalaţii.

„Am găsit spaţiul ideal pentru aceste evenimente, atipic, vechi dar nou, spaţios dar totodată intim şi călduros: fostul Cinema Tineretului. Aflat în centrul oraşului într-o clădire istorică, Cinema Tineretului va fi redeschis pentru prima dată după mulţi ani”, spun organizatorii.

Deşi încă nu au dezvăluit filmele care vor fi proiectate şi nici mare parte din artiştii care vor concerta, se pare că festivalul va fi deschis de către Vlad Dobrescu din trupa de rap  CTC. Acesta va concerta în data de 24 decembrie la Cinema Tineretului.

Vlad Dobrescu nu este singurul rapper care ne va călca oraşul în preajma sărbătorilor. În data de 27 decembrie, în Gold Caffe (Piaţa Mihai Eminescu) vor concerta Sişu Tudor şi Cedry2k.Preţul unui bilet este 20 de lei.

Vă mai recomandăm:

Tradiţiile de la ţară, aduse în centrul oraşului. Sacrificarea porcului sau împodobirea bradului, printre activităţi

Gabriel Cotabiţă, Kamelia & George Hora vor fi alături de bistriţeni la intrarea în Noul An

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările