Aproape 50 de tone de  gunoaie au adunat bugetarii în 9 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Jandarmeria Bistriţa
FOTO: Jandarmeria Bistriţa

Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului, în cadrul acţiunii de ecologizare desfăşurate în 9  mai, la care au participat mai multe instituţii publice, au fost adunate aproape 50 de tone de deşeuri.


Acţiunea din 9 mai a vizat malurile râurilor din judeţ, precum şi oazele de verdeaţă. Au participat Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia pentru Agricultură, Sistemul de Gospodărire a Apelor, precum şi Penitenciarul Bistriţa.

În doar o zi au fost adunate 49,850 de tone de deşeuri, echivalentul a cinci vagoane de tren. Deşeurile au ajuns la groapa de gunoi de la Tărpiu.

„Deoarece o considerăm un succes, acţiunea de ecologizare la nivel judeţean cu siguranţă se va repeta, iar în paralel vom căuta soluţii pentru a pune la punct o strategie pe termen lung, în vederea menţinerii curăţeniei şi prevenirii unor dezastre naturale,” precizează prefectul Ioan Ţintean.

   
 

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite