Încep să apară primele sentinţe de anulare a amenzilor date în starea de urgenţă. Poliţia este de acord

Încep să apară primele sentinţe de anulare a amenzilor date în starea de urgenţă. Poliţia este de acord

Judecătoria Bistriţa a anulat opt amenzi aplicate în starea de urgenţă pentru nerespectarea ordonanţelor militare FOTO Sebastian Tătaru

Instanţa din România a început să dea primele sentinţe de anulare în cazul amenzilor primite de oameni în timpul pandemiei şi care au fost contestate. Judecătoria Bistriţa s-a pronunţat zilele acestea în astfel de procese, în care Poliţia a „achiesat” cererilor făcute de cei care au cerut anularea amenzilor.

În 7 iulie 2020, Judecătoria Bistriţa a pronunţat opt sentinţe în procese prin care s-a cerut anularea unor amenzi aplicate de Poliţie în starea de urgenţă instituită pentru combaterea pandemiei COVID-19. Într-unul dintre cazuri, un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că s-a deplasat împreună cu familia pentru a face cumpărături de Paşte, acesta nefiind un motiv justificat conform Ordonanţei militare nr. 3/2020.

Într-un alt caz, ajuns în instanţă, un bărbat amendat a reclamat că a ieşit din casă pentru a aduce o persoană care a rămas în pană cu maşina, iar la întoarcere a greşit drumul, luând-o prin Bistriţa, unde a fost sancţionat de un agent de poliţie. Tot în instanţă a ajuns şi un bărbat sancţionat cu amendă contravenţională la data de 10.04.2020 când mergea să scoată bani de la bancomat.

Şi o amendă primită de la poliţişti de un bărbat care a ieşit după pâine fără declaraţie pe proprie răspundere a fost contestată în instanţă. De asemenea, un bărbat care a fost amendat în timp ce mergea cu căruţa după balast a contestat amenda în instanţă.

În toate cele opt cazuri soluţionate până acum de Judecătoria Bistriţa, judecătorii au dispus anularea proceselor-verbale de contravenţie după ce Poliţia a arătat în instanţă că, având în vedere decizia CCR nr. 152/2020, prin care amenzile din starea de urgenţă au fost declarate neconstituţionale, este de acord cu anularea proceselor verbale.

„Având în vedere precizările făcute de intimat prin cererea depusă şi anume că achiesează, pe fond, la pretenţiile peten tului, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoaşterii. Faţă de poziţia procesuală exprimată de intimat , instanţa constată că aceasta reprezintă o recunoaştere în totalitate a pretenţiilor petentului, sens în care va admite plângerea contravenţională”, se arată în fiecare din cele opt sentinţe pronunţate de Judecătoria Bistriţa.

Vă mai recomandăm: 

Client Dedeman, aşteptat la ieşire de poliţişti îmbrăcaţi civil. Cum a scăpat de amendă, deşi era la 60 de km de casă

Situaţii absurde în stare de urgenţă. Ce a păţit o tânără care s-a dus după pâine la brutăria preferată

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: