Prefectul le propune elevilor de la Liceul de Arte tema pentru atestat: portretul episcopului Mihail Pavel

Prefectul le propune elevilor de la Liceul de Arte tema pentru atestat:
portretul episcopului Mihail Pavel

Prefectul Anton Rohian   Sursa foto: Prefectura Maramureş

Prefectul Anton Rohian a fost prezent astăzi, 27 ianuarie, în rândul elevilor de clasa a XII-a, Secţia Arte Plastice, de la Liceul de Arte din Baia Mare. El le-a propus elevilor ca temă pentru lucrarea de atestat din acest an ca portretul episcopului de origine maramureşeană, Mihail Pavel.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Iniţiativa este o continuare firească a demersurilor din ultimul an şi jumătate ale prefectului de Maramureş, care au constat în montarea unei noi plăci pe mormântul episcopului din Biserica din Slatina, Ucraina, şi a unei plăci comemorative pe peretele exterior al aceluiaşi lăcaş de cult”, arată reprezentanţii Prefecturii Maramureş, într-un comunicat remis presei.

Prefectul, care a fost însoţit de dr. Laura Ghinea, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare, le-a vorbit adolescenţilor despre felul în care l-a descoperit pe Mihai Pavel, unul dintre cei mai patrioţi maramureşeni care au trăit de-a lungul istoriei, ale cărui fapte au fost, din păcate, uitate în ultima vreme. Acesta este unul dintre puţinii oameni de cultură căruia i s-a făcut onoarea de a fi înmormântat în faţa altarului.

Mihail Pavel s-a născut la 6 septembrie 1827, în localitatea Recea, de lângă Baia Mare, într-o familie de origine nobiliară, scăpătată. A studiat teologia la celebrul institut „Sfânta Barbara” din Viena, unde l-a surprins revoluţia de la 1848-1849. Din cauza acesteia a trebuit să se mute la Ungvár, pentru a-şi continua studiile, absolvindu-le cu rezultate eminente în anul 1851. În martie 1852 a fost hirotonit ca preot celib, după care, până în 1854, a lucrat în cancelaria episcopească din Munkács. De acolo s-a mutat ca preot în comuna Apşa de Jos, din Maramureşul istoric, astăzi situată în Ucraina. După întemeierea Episcopiei de Gherla, episcopul Ioan Alexi l-a chemat la reşedinţa sa, numindu-l notar consistorial. În anul 1860 a fost numit preot şi protopop în Slatina, iar peste doi ani, adică în 1862, vicar greco-catolic de Maramureş. La 14 martie 1870, împăratul i-a atribuit distincţia de Cavaler „al ordinului Francisc I”, iar în anul următor, 1871, a fost ales deputat în parlamentul maghiar de la Budapesta. La 1 septembrie 1872 a fost numit episcop de Gherla.  A rămas în fruntea acestei dieceze până în 1879. A întemeiat o fundaţie bănească pentru biserica şi şcoala din Recea, satul său natal, şi una pentru Slatina, unde mai târziu va construi şi o frumoasă biserică. În 29 ianuarie 1879 a fost numit episcop la Oradea, instalarea sa având loc abia la 8 iunie acelaşi an. Arhipăstorirea lui a durat aici vreme de 23 de ani, adică până în 1902. A murit pe neaşteptate, la 1 iunie 1902, pe când se afla la băile de la Slatina în Maramureş, fiind înmormântat în biserica zidită de el acolo, cu asistenţa religioasă a mitropolitului Victor Mihali şi a episcopilor Ioan Sabo şi Demetrie Radu. Despre Mihail Pavel devotatul său vicar, dr. Augustin Lauran, spunea, în circulara de vestire a încetării sale din viaţă, că a fost „părintele orfanilor şi al săracilor, regeneratorul şi al doilea fondator al tuturor instituţiilor diecezane, binefăcătorul cel mai mare al diecezei, şi promotorul neobosit al (…) intereselor diecezane mai înalte”.

Dr. Laura Ghinea a amintit că anul acesta vom sărbători 120 de ani de la înfiinţarea Şcolii băimărene de pictură şi, în acest context, a afirmat că şi-ar dori ca la Liceul de Arte să se înfiinţeze o secţie de pictură. Deocamdată, la Arte plastice există doar secţii de ceramică, textile şi grafică. În ceea ce priveşte tema aleasă pentru atestat, dr. Ghinea i-a îndemnat pe elevi să aibă o abordare cât mai realistă.

Dintre lucrările rezultate vor fi alese cele mai reuşite, care vor ajunge la Episcopia Greco-Catolică a Maramureşului, la administraţia locală din Slatina, Ucraina şi la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

 
Mai puteţi citi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările