Povestea rockerului din Maramureş care le dă lecţii francezilor în domeniul economiei

Povestea rockerului din Maramureş care le dă lecţii francezilor în domeniul
economiei

Mihai Tivadar cântă în trupa Dirty Shirts

Mihai Tivadar, din Maramureş, locuieşte în Franţa de 13 ani şi lucrează într-un institut de cercetare în domeniul economiei, în Grenoble. De asemenea, Mihai cântă într-o trupă numită Dirty Shirts.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Tivadar este un maramureşean din Seini care s-a stabilit de 13 ani în Franţa. Este un fan al muzicii rock, dovadă fiind faptul că activează de câţiva ani într-o trupă rock care promovează folclorul românesc peste hotare, folclor combinat cu elemente de heavy metal sau chiar metalcore. Trupa în care Mihai Tivadar activează se numeşte Dirty Shirt. 

“Am copilărit la Seini, am făcut Liceul Gheorghe Şincai din Baia Mare, am urmat cursurile Facultăţii de Economie de la Timişoara…Am plecat în Franţa în 2001, la început cu programul Socrates pentru câteva luni, am continuat cu un master, pe urmă doctorat, postdoctorat, şi uite aşa au trecut 13 ani, şi acum pot spune că sunt stabilit în Franţa", îşi începe Mihai povestea.

În prezent, lucrează în cercetare, într-un institut la Grenoble. "Domeniul meu e economia urbană şi regională. Folosesc metode de modelare matematică, simulări pe calculator, calcule statistice, cartografie. Subiectele pe care lucrez ţin mai ales de problemele rezidenţiale, mai exact care sunt factorii de localizare, segregarea socială şi structurile spaţiale care rezultă, cu un accent pus pe factorii de accesibilitate", explică Mihai Tivadar.

El a mai adăugat că în paralel a predat şi la mai multe universităţi din Franţa (la Lille şi Paris când a fost în doctorat şi în postdoctorat, la Lyon şi la Grenoble de când lucrează în cercetare), în special în domeniile  microeconomie (cu cursuri atât în micro, cât şi în branşe ale microeconomiei: economie industrială, economia muncii, economie spaţială), modelizare economică, statistică.

“Viaţa în cercetare şi învăţământ universitar a implicat bineînţeles participări la conferinţe şi congrese importante în domeniul meu, atât la nivel naţional (Franţa) cât şi mondial, precum şi publicatii de articole ştiinţifice, inclusiv un articol în Regional Science and Urban Economics, una din revistele de top în lume în domeniu. În paralel cu pasiunea pentru ştiinţe, de mic am fost pasionat de muzică. Am început pianul la vârsta de 7 ani. Am chiar şi diplomă de la Şcoala Populară de Arte la pian. Tot de mic am cântat şi în trupe de copii, probabil primul concert l-am avut pe la vreo 8 ani. Bineînteles, anual participam la Ursuleţul de Aur, festival pe care chiar l-am câştigat cu trupa Gulliver, iar imnul festivalului (daca nu s-a schimbat intre timp) e piesa cu care am luat marele trofeu. Bineînţeles, am luat premii ca şi instrumentist (clăpar) la multe concursi şi festivaluri din perioada finalului de comunism", a mai menţionat Tivadar. 

Proiectul Dirty Shirt

După Revoluţie, românul stabilit acum în Franţa a fost implicat în mai multe proiecte rock locale şi anume Neverland şi Eclipse, pentru ca apoi să se pună bazele Dirty Shirt cândva prin mijlocul anilor 90. 

"A fost o perioadă foarte diferită de acum, încă nu exista internetul, nu existau cluburi, nu erau instrumente. Totuşi am fost destul de activ pentru perioada respectivă, participând şi câştigând premii cam la toate festivalurile-concurs care existau în ţară", continuă Mihai.

"În momentul în care am plecat în Franţa, eram convins că proiectul Dirty Shirt e mort. Dar cu dezvoltarea producţiei muzicale digitale şi a internetului, Dirty Shirt a redevenit posibil. În 2014 ne-am reîntâlnit membrii trupei, şi am decis să schimbăm calea muzicală, să experimentăm mult până găsim stilul nostru şi la început cu paşi mici, Dirty Shirt a căpătat amploare. În ultimii ani, pot să spun că traseul trupei a căpătat o viteză din ce în ce mai mare, ajungând să câştigăm locul 2 la finala internaţională Wacken Metal Battle, să avem un public fidel în România, dar începem şi în alte ţări europene. În timp, am reuşit cred să avem o "semnătură" artistică, să avem soundul nostru şi o viziune muzicală unică. De unde şi proiectul următorului album “Dirtylicious”, un album integral influenţat/inspirat de muzica tradiţională din Estul Europei. Pe album au participat muzicieni consacraţi de folclor şi sperăm să reuşim să găsim fondurile necesare pentru a realiza şi un turneu în formula asta", subliniază Mihai Tivadar.

Succes şi pe plan personal

Mihai Tivadar este căsătorit, are un băieţel de aproape 3 ani. Soţia e româncă, s-au cunoscut la studii în Timişoara şi au venit în Franţa împreună. "Deşi e greu câteodată să fii departe de familie, de prieteni, nu regret această alegere. Ne simţim bine în Franta, a devenit o casă pentru noi, am întemeiat o nouă familie aici, noi prieteni, dar în acelaşi timp păstrăm legături foarte strânse cu România. Merg de cel puţin 3-4 ori pe an în ţară", încheie Mihai.

CITIŢI ŞI:

Povestea lui Valentin Astănculesei, tânărul devenit celebru după ce a interpretat imnul României în gara din Amsterdam

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările