Liceul unde elevii învaţă practic să facă agricultură: localnicii cumpără legume cultivate de micii fermieri

Liceul unde elevii învaţă practic să facă agricultură: localnicii cumpără legume cultivate de micii fermieri

Ardeii sunt cultivaţi în sere încălzite   Foto: Angela Sabău

Un liceu cu profil agricol din Maramureş îşi pregăteşte viitorii agricultori nu doar teoretic, ci şi practic. Elevii au ocazia să facă practică în serele liceului, pe care le întreţin şi unde cultivă diferite specii de plante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Abia s-a încheiat sezonul spanacului, că elevii au trecut la săditul roşiilor. Plantele au crescut deja şi în curând vor fi culese roadele. Cu asta se ocupă în timpul practicii elevii de la Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini, Maramureş. În curtea şcolii, şase solarii şi două sere au devenit o imagine obişnuită pentru elevi. Pentru ei, activităţile agricole practice au devenit o obşnuinţă, pe lângă teoria pe care o învaţă în orele de curs.

„Avem o bază didactică în care ei îi fac practica pe partea horticolă, iar tot ce se produce acolo se valorifică de către elevii de la clasele cu profil Economic. Nu e nimic spectaculos, nimic anormal, pentru un liceu cu profil agricol”, spune directorul liceului, Mihai Pop. „Sarcina unui liceu tehnologic este să asigure şi baza materială pentru a realiza practica. Noi asta am dezvoltat aici”, explică directorul adjunct, Ioana Cadar.

Liceul cultivă produsele agricole pe cei 20 de ari de teren, însă începând din toamnă, preocupările se vor îndrepta spre cele două hectare şi jumătate de teren, din veche fermă a şcolii. „Vechea fermă e în conservare, pentru că nu ne-am mai putut ocupa de ea şi nu am mai avut capacitatea de a o lucra. Acum a fost defrişată şi urmează să punem o cultură de porumb, pentru a se regenera pământul, după care sperăm să facem o mică livadă”, mai spune directorul liceului.

Produsele pe care le cultivă elevii sunt comercializate la chioşcul din centrul localităţii, unde elevii de la profilul Economic îşi fac practica. Produsele proaspete se vând ca pâinea caldă. „Am avut spanac, a fost prima recoltă, am avut salată, ceapă verde, ardei, varză, castraveţi, ridichi, fasole verde. Acum sut roşii, ardei, gulii”, spune Dan Costantea, director adjunct.

Veniturile sunt folosite pentru diferite lucrări, seminţe, sau chiar mai mult. „Conform statutului fermelor didactice, se poate obţine venit, banii sunt depuşi în caserie şi sunt banii şcolii. Avem un cont de venituri. Anul trecut am obţinut peste 12.000 de lei şi am investit în seminţe, dar am luat şi o maşină pe care cei de clasa a XII-a vor învăţa să conducă. Vor face şcoala de şoferi, pentru că ei au în programă un modul de conducere tractoare, dar vor face şcoala pentru categoria B şi tractor rutier”, mai spune directorul liceului.

Liceul are 1.282 de elevi, însă cifra include copii de la grădiniţă şi până la clasele de seral. Pentru a veni în ajutorul celor din alte localităţi, de la toamnă vor fi disponibile 10 locuri în internat. „Dacă vom avea mai mulţi elevi, ne vom strădui să mai facem încă minim cinci locuri”, promite directorul.

 
Mai puteţi citi:
 

Directorul Mihai Pop (dreapta), alături de cei doi directori adjuncți   Foto: Angela Sabău

Imagini din aceeasi galerie
  • Directorul Mihai Pop (dreapta), alături de cei doi directori adjuncți   Foto: Angela Sabău
  • Roșiile cultivate în serele încălzite   Foto: Angela Sabău
  • Plante cultivate în sere   Foto: Angela Sabău
  • În curând vor fi cultivate   Foto: Angela Sabău
  • Ardeii sunt cultivați în sere încălzite   Foto: Angela Sabău
  • Serele au sisteme de irigare   Foto: Angela Sabău
  • Camerele din inernat sunt renovate    Foto: Angela Sabău
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările