Cea mai înaltă biserică de lemn din lume este în România, în Maramureş

Cea mai înaltă biserică de lemn din lume este în România, în Maramureş

Biserica din lemn    Foto: Angela Sabău

Sute de turişti vizitează, anual, Mănăstirea Săpânţa - Peri. Turiştii vin curioşi să vadă „minunea”, biserica din lemn despre care se spune că ar fi cea mai înaltă din lume. Numărul acestora nu este însă nici măcar apropiat de cel al vizitatorilor care vin la Săpânţa să vadă Cimitirul Vesel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mănăstirea despre care se spune că are cea mai înaltă biserică din lemn se află la Săpânţa – Peri şi atrage anual sute de vizitatori. Din păcate, nu atât de mulţi pe cât s-ar fi dorit, cu toate că locul este unul deosebit de frumos. Locul unde este amplasată este un parc deondrologic, cu 36 de specii de arbori şi peste 1000 de arbori seculari, unii chiar de peste 300 de ani.

Biserica a fost construită după modelul bisericilor maramureşene, care se află în patrimoniul UNESCO, iar cu cei 78 de metri înălţime, se crede că este cea mai înaltă biserică din lemn din lume. Informaţia nu a fost confirmată de o autoritate în domeniu, însă nici nu a infirmat-o nimeni niciodată, iar ctitorul ei, preotul paroh Grigore Luţai, spune că din cunoştinele sale nu există o altă biserică din lemn mai înaltă. ”Este unică prin mărimea ei, prin înălţime. Nu mai există o biserică atât de înaltă”, precizează el.

Construcţia a început în 1997, din dorinţa preotului de a face ceva memorabil pentru comunitatea sa. ”Dorinţa mi-a fost dintotdeauna să fiu ctitorul, adică a unei biserici de mir. Dar Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu ctitorul acestei mănăstiri, iar locul acesta mi-a dat mereu un suflu spiritual, creştinsc, mai ales pe malul Tisei”, mai spune el.

Construcţie realizată din peste 400 de metri cubi de lemn

Biserica în sine este din lemn, structurată pe trei nivele. În partea de jos, la demisol, e construită din cărămidă aparentă, unde în prezent se ţin slujbele. Celelalte două nivele nu sunt terminate, acolo fiind nevoie încă de bani pentru picturi şi finisaje. ”Partea de sus este din lemn masiv, nu există în Europa sau în lume o biserică atât de masivă prin construcţia ei, scara, paraclisul de sus, înălţimea pe care o are – peste 400 mc de lemn de stejar şi brad -  la 78 m înălţime”, mai spune preotul paroh, arătând că pentru acoperiş a fost folosit lemn de brad.

Costurile construcţiei au fost până acum circa două miliarde de lei vechi, duă cum mai arată el, însă o mare parte a fost contribuţia localnicilor. ”A fost dorinţa mare a credincioşilor şi, în plus, 60% din lemn l-am avut din acel loc. Restul le-am adus din mai multe zone ale ţării: Banat, Bistriţa, Sălaj, însă lemnul de brad e de la Săpânţa”, mai spune el.

Vizitatorii spun că locul este foarte frumos şi merită vizitat, însă din păcate foarte puţine informaţii se găsesc în mediul online despre asta. ”Am ales să vizitez mănăstirea Peri pentru că este o zonă super frumoasă. N-am ştiut de ea, până când am citit, dar puţin am găsit pe internet. Singura informaţie era că e cea mai înaltă construcţie de lemn din Europa. Dar să ştiţi că turismul nostru e puţin cam nepromovat. Mai avem de lucrat la asta. Avem o zonă super frumoasă. Din turism ne vin în ţară nişte bani şi ar trebui să-l promovăm”, spun soţii Ionuţ şi Aurora Drăghia, români din Mangalia, care trăiesc în Norvegia.

Dincolo de malul Tisei, ruinele fostei mănăstiri

Dincolo de Tisa, pe teritoriul actual al Ucrainei, a existat o mănăstire ridicată de nepoţii lui Dragoş Vodă, iar timp de peste 300 de ani, aici şi-a avut sediul Episcopia Română a Maramureşului. În 1783 a fost distrusă, iar preotul Grigore Luţai a ţinut să contruiscă la Peri o mănăstire. ”Dincolo de Tisa, în satul Gruşevo - înainte i se spunea Peri - a fost prima ctitorie a Drăgoşeştilor din 1391. Acolo s-au tradus foarte multe cărţi de cult, acum sunt ruinele fostei mănstiri care a fost distrusă. Noi am dorit ca la Săpânţa, să fie pe malul Tisei, o reînviere a fostei stavropighii”, mai explică el. Locul mănăstirii a fost sfinţit în 1991, iar în 1997 a fost construită la hotarul satului Săpânţa. În prezent, mănăstirea găzduieşe şase măicuţe. 

 
Mai puteţi citi:
citeste totul despre: