Şofer oprit cu focuri de armă de poliţiştii de frontieră din Vişeu de Sus. Bărbatul este bănuit de braconaj

Şofer oprit cu focuri de armă de poliţiştii de frontieră din Vişeu de Sus. Bărbatul este bănuit de braconaj

La scurt timp, la trecerea peste un pod maşina s-a răsturnat. SURSA: IPJ Maramureş

Joi dimineaţă, în jurul orei 3:20, poliţiştii de frontieră au vrut să oprească pentru control un autoturism fără plăcuţe de înmatriculare, care circula pe un drum forestier, de la frontiera de stat spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii Borşa, judeţul Maramureş. Şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, continuându-şi deplasarea în mare viteză, fapt pentru care agenţii au tras trei focuri de avertisment în plan vertical.

O altă patrulă de poliţie de frontieră din Vişeu de Sus a încercat să-l oprească, după câţiva kilometri, dar şoferul nu a oprit. Astfel, poliţiştii au fost nevoiţi să tragă un foc de armă spre pneurile maşinii. Şoferul a virat brusc pe un drum lăturalnic. La scurt timp, la trecerea peste un pod maşina s-a răsturnat.

Conducătorul, care nu a prezentat leziuni majore şi nu a dorit asistenţă medicală, a fost identificat ca fiind cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, conform Digi24. 

În urma unui control sumar asupra mijlocului de transport au fost observate în interiorul autoturismului păr de animal şi pete de sânge, indicii privind săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic. Totodată, s-a mai constatat că persoana în cauză are dreptul de a conduce anulat.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Viseu de Sus, în cooperare cu reprezentanţi ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase al IPJ Maramureş.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările