Târg de sănătate în centrul Bacăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarabe cu tot felul de plante medicinale şi produse naturiste vor fi expuse în centrul oraşului. Trei zile, băcăuanii vor avea parte de  târgul "Sănătate din natură pentru toate vârstele", care va fi amenajat în piaţeta din faţa Casei de Cultură, în perioada 22-24 iulie.

Produsele vor fi puse la dispoziţie de către producători autohtoni, societăţi de profil şi staţiuni de cercetare a plantelor medicinale.

Pe lângă plantele tradiţionale vindecătoare, vor fi expuse la vânzare şi uleiuri minerale presate la rece, miere bio, suplimente nutritive, la care se adaugă creme, măşti şi tot felul de produse cosmetice fără conservanţi sau compuşi chimici.

La eveniment va participa şi academicianul dr. farm. Ovidiu Bojor, care va vorbi băcăuanilor despre cartea  "Sanatate şi arginţi prin folosirea şi cultivarea a 7 plante binecuvântate", scrisă de Iulia Barbu, cunoscut cercetător al plantelor medicinale.

Acţiunea este organizată de  Farmacia Naturii  şi Primăria Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite