Cum a reuşit o româncă să obţină permis de conducere nou, deşi avea carnetul suspendat. Şmecheria făcută la Direcţia de Permise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Permis conducere. Foto

O femeie din judeţul Bacău stabilită în Marea Britanie a fost condamnată pentru fals în declaraţii, după ce a păcălit autorităţile române să-i elibereze un permis de conducere în mod nelegal.

Tânăra, în vârstă de 28 de ani, mama a doi copii, este deţinătoare a permisului de conducere categoria B, din anul 2015.

Un an mai târziu s-a stabilit în Anglia, astfel că a solicitat autorităţilor engleze să-i elibereze un permis de conducere englezesc. În 2016, după ce a fost depistată de poliţiştii englezi conducând un autoturism fără a deţine asigurare auto, femeia a fost sancţionată cu suspendarea dreptului de a conduce. 

Nu a ţinut cont de sancţiune, astfel că în 2017 a fost depistată de un alt echipaj de poliţie din Anglia conducând, deşi avea dreptul de conducere suspendat. 

Tânăra din Bacău a revenit în România şi a solicitat Direcţiei de Permise, de pe lângă Prefectura Bacău, eliberarea unui nou permis de conducere, invocând că şi l-a pierdut pe cel eliberat în anul 2015. În baza declaraţiei pe proprie răspundere, funcţionarii au emis un nou permis de conducere. Ulterior, după ce documentul a fost introduse în sistemul internaţional de date, angajaţii de la permise au constat că femeia avea permisul suspendat de autorităţile engleze şi trebuia să susţină un nou examen pentru a-l redobândi. Funcţionarii de la Permise au sesizat Poliţia, care a declanşat ancheta în acest caz.

Tânăra şi-a recunoscut faptele, solicitând să fie judecată prin procedura simplificată. Judecătoria Bacău a dispus condamnarea femeii la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei, transformate în 100 de zile de închisoare, în caz de neplată, şi desfiinţarea celui de-al doilea permis dobândit în mod nelegal.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite